Microbii extratereştri, „vinovaţi” pentru apariţia vieţii pe Pământ?


creareApariţia vieţii pe Pământ constituie încă o necunoscută pentru oamenii de ştiinţă şi, deşi s-au emis zeci de ipoteze în acest sens nici una nu a reuşit să întrunească adeziunea generală. O teorie care „prinde” tot mai mult la comunitatea ştiinţifică ar fi aceea că primii germeni ai vieţii pe planeta albastră ar fi fost aduşi de microbi, veritabili „astronauţi” prin infinitatea spaţiului cosmic.  Teoria a fost sugerată specialiştilor de ideea expusă prima dată de Charles Darwin, în urmă cu aproape două secole: aceea ca microbii pot parcurge mii de kilometri, de la un continent la altul, ataşându-se de particulele de praf.

Pentru a se demonstra ca acest lucru este valabil şi atunci când e vorba despre distanţele mult mai mari existente în univers, o echipă internaţională de cercetători, condusă de dr. Gerda Homeck de la Institutul de Medicină Aerospaţială din Köln, Germania, a selectat un număr de microbi de pe Pământ şi le-a testat abilitatea de a călători în spaţiu, la „bordul” unor roci similare celor din compoziţia meteoriţilor. Printre microorganismele folosite în studiu s-au numărat  endospori bacterieni, cianobacterii endolitice, precum şi licheni sau organisme eucariote mai complexe. Astfel, milioane de spori bacterieni au fost expuşi la condiţiile existente în spaţiu, pentru a vedea cum anume îi afectează presiunea la intrarea meteoriţilor în atmosfera planetei.

Concluzia a fost uimitoare: majoritatea microorganismelor supravieţuiseră cu succes şi unor impacte devastatoare, care transformaseră practic rocile pe care se aflau în pulbere. „Rezultatele studiului nostru dovedesc că numărul organismelor capabile să însămânţeze suprafaţa unei planete unde există condiţii favorabile vieţii este mult mai mare decât se bănuia până acum”, a declarat Homeck. Împreună cu colegii săi, cercetătoarea germană a apelat la satelitul rus Foton pentru a expune 50 milioane spori neprotejaţi ai bacteriei Bacillus Subtilis la radiaţia solară.

Aproape toţi sporii au fost ucişi de radiaţiile ultraviolete şi la fel s-a întâmplat când sporii au fost acoperiţi cu cuarţ. Pentru a verifica dacă meteoriţii protejează bacteriile în cursul „voiajelor” spaţiale, specialiştii au amestecat alte milioane de spori cu particule de argila şi calcar roşu provenite de pe un meteorit marţian şi au făcut „gogoloase” cu diametrul de un centimetru. De data aceasta, dintre cei 50 milioane de spori iniţiali, circa 100.000 au supravieţuit, ceea ce sugerează că până şi micrometeoriţi de asemenea dimensiuni ar putea transporta forme de viaţă prin spaţiu, de la o planetă la alta.

„Probabil că într-o bucată de rocă de mai mult de un metru în diametru, bacteriile ar fi capabile să supravieţuiască şi milioane de ani. În plus, intrarea în atmosfera planetei se pare că nu ridică probleme pentru microorganisme: în resturile navetei Columbia, distrusă la reintrarea în atmosferă, în 2003, au fost găsite bacterii vii, care supravieţuiseră impactului”, afirmă cercetătoarea germană.

Ca o asermenea ipoteză este perfect plauzibilă o demonstrează şi faptul că microorganisme congelate timp de mai bine de o sută de mii de ani în gheţurile Antarcticii au revenit la viaţă şi au continuat să se dezvolte după ce le-au fost asigurate căldura şi nutrienţi, în condiţii de laborator. Experimentul a fost realizat de o echipă de la Universitatea Rutgers, care a avut surpriza să constate că microbii şi-au revenit rapid din letargia milenară şi au continuat să crească, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

„Ştiam că microbii sunt fiinţe greu de ucis, dar nu ne aşteptam la atâta vigoare din partea lor”, spune Kay Bidle, şeful echipei de cercetători. Mai mult, savanţii americani au reuşit să identifice fragmente ADN dintr-o bacterie antarctică veche de 1 milion de an, care suferiseră doar deteriorări minore!

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock