Secretele lui Lovendal
Astronomie

Oamenii de ştiinţă presupun că această misterioasă particulă, cu un înveliş de titan şi vanadiu, a fost trimisă de extratereştri pe Pământ, cu scopuri necunoscute


Profesorul Milton Wainwright și echipa sa de la Universitatea din Sheffield şi de la Centrul de Astrobiologie din cadrul Universităţii din Buckingham, au descoperit mai multe particule de origine nepământeană, trimiţând un balon în zonele cele mai înalte de deasupra Pământului.

Profesorul Milton susține că aceste particule provin de la același asteroid care s-a ciocnit cu Pământul în urmă cu 65 de milioane de ani, ducând la dispariţia dinozaurilor.

Însă tulburător e faptul că, după analiza la nivel celular a uneia dintre particulele colectate, s-a constat că aceasta conţine un înveliş format dintr-un aliaj de titan și vanadiu, ceea ce ar însemna că ar putea fi vorba de un înveliş artificial.

SLL intre paragrafe 2

Aceasta nu a fost prima dată când o astfel de particulă extraterestră a fost descoperită prin metode similare de prelevare a probelor; de exemplu, o particulă „fantomă” a fost descoperită agăţată de racheta Texas-49, fiind capabilă să reziste la temperaturi de peste 1000 de grade Celsius.

Există mai multe teorii diferite cu privire la originea particulelor ciudate, iar una dintre ele se referă la originea inteligento-extraterestră a particulelor, ce au fost trimise în mod special pentru a infecta oamenii cu boli dăunătoare sau pentru a însămânţa Pământul cu anumite forme de viață.

SLL intre paragrafe

 


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869 - Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasati un comentariu