Triunghiul Bermudelor este o regiune mare, situată în nordul Oceanului Atlantic şi măsurând peste 500.0000 de metri pătrați suprafaţă. El este, de asemenea, sursa unuia dintre cele mai mari mistere ale lumii. De-a lungul anilor, sute de nave și avioane au dispărut brusc, în circumstanțe inexplicabile, în timp ce navigau sau zburau peste acest triunghi, câștigându-şi astfel pseudonimul de „Triunghiul Diavolului”.
Dar, enigma fenomenului înfricoşător ar putea fi în cele din urmă rezolvată. În conformitate cu o teorie a conspirației bizară, Triunghiul Bermudelor este de fapt locația Oraşului Pierdut al Atlantidei.
Înainte au existat presupuneri că o imensă piramidă subacvatică din Oceanul Atlantic este oarecum responsabilă pentru înfricoşătoarele dispariţii din mijlocul oceanului. Cu toate acestea, acum se crede că, de fapt, ar putea fi vorba de rămășițele unui oraș masiv scufundat – Atlantida.
În anul 2001, Pauline Zalitzki, inginer marin, şi soțul ei, Paul Weinzweig, a descoperit ceea ce păreau a fi structuri masive de granit, cu ajutorul unui robot video la o adâncime de 750 de metri în largul coastelor Cubei, la limita Triunghiul Bermudelor. Acest lucru i-a nedumerit pe oamenii de știință și pe experți timp de ani de zile, nimeni nefiind capabil să explice ce se află acolo. Dar, conspiraţioniştii cred că este vorba de oraşul pierdut al Atlantidei, care a fost înghițit brusc de ocean.
Se crede că Atlantida a fost cândva o civilizație înfloritoare în timpul ultimei ere glaciare, care a durat până în urmă cu aproximativ 11.700 ani. Dar, deodată, clima s-a schimbat brusc, calotele de gheață polare s-au topit la o astfel de viteză rapidă, astfel încât a crescut nivelul oceanelor şi Atlantida a fost înghiţită.
Și, în conformitate cu legenda orașului, Atlantida era alimentată de cristale, care trimit energie încă şi astăzi, acest lucru disturbând avioanele şi navele care trec prin acea zonă.
Sursa (traducerea şi adaptarea): Daily Star.co.uk