Tortura camerei albe, o formă crudă de distrugere a minţii umane

4.388 vizualizari

V-ați gândit vreodată că o culoare ar putea fi folosită ca mijloc de tortură? Tortura camerei albe este considerată a fi una dintre cele mai periculoase forme de distrugere mentală. Cu toate că această metodă de tortură a fost folosită timp de mai multe decenii, ea a devenit populară destul de recent, odată cu utilizarea ei în Iran.

Tortura camerei albe este o formă de tortură psihologică prin care se izolează complet și se privează senzorial prizonierii. Aceasta presupune introducerea unui deținut într-o celulă care are pereți complet albi. Hainele de închisoare, uşile, luminile și orice altceva în celulă sunt de culoare albă. De asemenea, mâncarea servită este şi ea de culoare albă: orezul, de exemplu.

Mai mult decât atât, privarea senzorială nu este provocată doar prin culoare, ci și mediul absolut fără niciun sunet. De aceea, trebuie să existe o izolare fonică perfectă. Prizonierul este ținut în mod izolat, el neputând vorbi cu nimeni. Papucii prizonierului, dar şi ai gardienilor sunt căptuşiţi, astfel încât deținutul nu poate auzi niciun sunet, doar cele făcute de el.

Deşi tortura camerei albe nu implică niciun fel de pedeapsă fizică, totuşi, pentru un deţinut chiar şi acest lucru îi produce mult rău creierului. Deţinutul își pierde identitatea sa în aceste condiţii; el nu-şi mai poate aminti cine era și nu-şi mai aduce aminte de nimeni din familia sa. Mai mult decât atât, există o condiționare a fricii care este atașată la culoarea albă. Simţurile deţinutului devin „amorţite”, iar acesta pare că este total pierdut în spaţiu şi timp.

În timpurile moderne, tortura camerei albe a fost folosită în Iran de către Garda Revoluționară Iraniană într-un centru de detenție secret. Prizonierii au fost jurnaliștii care au criticat regimul iranian; unul dintre prizonieri a fost Amir Fakhravar, cel care a explicat experiența sa ca fiind una „inumană”. Fakhravar a fost torturat mental în anul 2004, timp de 8 luni. Iranianul spune că încă are orori în urma acestui program. „Am fost acolo timp de 8 luni, iar după aceste luni nu-mi mai aminteam numele tatălui meu și nici fața mamei mele”, a declarat Fakhravar. „Când m-au eliberat din acea închisoare nu eram o persoană normală”.

Sursa (traducere şi adaptare): cnn.com