În 2009, scriam acest articol (În Cosmos sunt cel puţin 361 de specii extraterestre), în care arătam cum un cercetător, astrofizicianul britanic Duncan Forgan, a stabilit că în acest Univers ar trebui să existe cel puţin 361 de specii extraterestre. În articolul de astăzi, vom vorbi despre un alt studiu al aceluiaşi cercetător, care a ajuns la concluzia că nave spaţiale. Studiul nu este chiar nou, e din 2013, dar mi se pare interesant.
Astfel, Duncan Forgan, cercetător la Universitatea din Edinburgh (împreună cu colegul său, Arwen Nicholson) crede că sonde spaţiale robotizate „auto-reproducătoare” ale unor civilizații extraterestre ar fi deja ajuns în sistemul nostru solar, dar noi încă nu avem tehnologia avansată pentru a le detecta. Cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh cred că rase extraterestre dezvoltate s-ar putea folosi de gravitaţia stelelor în propulsarea sondelor lor spaţiale, aşa cum foloseşte sonda spaţială Voyager, de exemplu. Sonda spaţială Voyager s-a folosit şi ea de gravitaţie pentru propulsare, dar de gravitaţia planetelor şi nu de cea a stelelor.
Cercetătorii au analizat modul în care o flotă de sonde s-ar putea „reproduce” și ar construi noi versiuni ale lor, în timp ce călătoresc prin spațiul cosmic. Sondele extraterestre ar putea fi atât de avansate, încât ele ar fi invizibile pentru oameni, susţin cei doi cercetători. Potrivit calculelor cercetătorilor, sondele extraterestre ar trebui să călătorească doar la o zecime din viteza luminii, pentru a putea explora fiecare parte a galaxiei noastre timp de 10 milioane de ani.
„Putem concluziona că o flotă de sonde auto-reproducătoare ar putea explora galaxia într-un timp suficient de scurt, de câteva zeci de ori mai mic decât vârsta Pământului”, au concluzionat cercetătorii.
Un articol foarte asemănător l-am scris în octombrie 2013 (Sondele extraterestre Von Neumann ar putea explora întreaga noastră galaxie! Aceşti “roboţi auto-reproducători” se află deja în sistemul nostru solar?). Sondele „auto-reproducătoare” sunt nişte sonde van Neumann, care reprezintă nişte roboţi ce sunt planificaţi să ajungă către sisteme solare îndepărtate, şi, odată ajuns acolo, ei vor crea “ateliere de lucru” în care se vor autoreproduce în mii de exemplare. În acel articol, mai scriam că o galaxie cu un diametru de 100.000 de ani-lumină (ca galaxia noastră) ar putea fi analizată complet în jumătate de milion de ani. Dacă o sondă Von Neumann ar găsi pe un sistem solar dovada unei vieţi primitive, ea ar putea sta într-o stare inactivă pe unul din sateliţi, aşteptând “activarea” până la punctul în care civilizaţia va evolua suficient pentru stabilirea primei colonii lunare. Un asemenea scenariu s-ar putea întâmpla şi în cazul nostru; e posibil ca o asemenea sondă Von Neumann de origine extraterestră să se găsească şi pe Luna noastră.
Sonda Von Neumann ar putea folosi trei scenarii de deplasare: prin zbor standard, prin utilizarea gravitaţiei imense din jurul unei stele (asemenea unei praştii) sau prin folosirea energiei rezultate din mişcarea stelei în jurul centrului galactic. Aceste ultime două manevre sunt de 100 de ori mai rapide şi mai eficiente decât zborul standard.