Fabuloasa comoară ascunsă a cavalerilor templieri: unde se află ea acum? În apropiere de Paris…

1.728 vizualizari
Imagine: prelucrare proprie

La începutul secolului al XII-lea, a luat naştere Ordinul Cavalerilor Templieri, cu scopul de a elibera Ierusalimul de influenţa musulmană. Templierii erau formaţi din cavaleri creştini din mai multe ţări europene, iar, cu timpul s-a transformat într-o organizaţie militaro-religioasă cu bogăţii incomensurabile. Aceşti cavaleri templieri, deşi era creştini, timpul petrecut în Orientul Apropiat şi Mijlociu i-a determinat să ia contact cu filozofii şi secte religioase necreştine, apropiate de gnosticism şi păgânism. Astfel, Ordinul Cavalerilor Templieri s-a transformat într-o organizaţie religioasă secretă, cu multe filozofii şi percepte orientale, străine de creştinism.

Bogăţia templierilor a atras invidia regelui Franţei, Filip cel Frumos, cele mai multe dintre bogăţii aflându-se pe teritoriul Franţei. Conducătorul cavalerilor templieri, Jacques de Molay, împreună cu încă 60 de templieri, au fost arestaţi de către regele francez pe 13 octombrie 1307, într-o zi de vineri (de aici şi denumirea comercială de azi „vinerea neagră” – citiţi mai multe în acest articol: Adevărata semnificaţie a lui „Black Friday”: comemorarea în subconştientul omenirii a distrugerii cavalerilor templieri, strămoşii sectei globaliste Illuminati). Procesul lor, la care a participat şi Inchiziţia Vaticanului, a durat 7 ani, totul încheindu-se cu desfiinţarea ordinului, confiscarea averii templierilor şi arderea pe rug a lui Jacques de Molay.

Când Napoleon a cucerit Roma (la sfârşitul secolului al XVIII-lea), el a confiscat din arhivele Vaticanului toate documentele referitoare la procesul templierilor. Nu mult după aceea, în virtutea Concordatului cu papalitatea, dosarul a fost restituit. El fusese consultat însă de mai mulți savanți, care alcătuiseră și un catalog al pieselor respective.

Astfel, din aceste documente s-a aflat faptul că, departe de ar fi fost luat prin surprindere, Jacques de Molay cunoștea data arestării, stabilită cu o lună înainte, și că-și luase, desigur, în ascuns măsuri de prevedere. Totul rezultă din depoziția făcută la sfârșitul lui iunie 1308, în fața papei, de către al 46-lea interogat, templierul Jean de Chalon, aparținând Templului din Nemours. Acesta a declarat că în ajunul descinderii, pe 12 octombrie 1307, a văzut 3 care încărcate cu paie ieșind la căderea nopții din Templul parizian, sub conducerea lui Gerard de Villers, care luase cu sine 50 de cai, și a lui Hugues de Chalons. În aceste care se aflau cuferele cu tezaurul lui Hugues de Pairaud (care avea gradul de «Grand Visiteur de France»); ele au pornit către coastă, pentru a fi îmbarcate pe 18 corăbii ale ordinului și trimise peste hotare.

De aici înainte, pe firul unui raționament logic, s-a ajuns la concluzia că, de vreme ce cunoșteau cu atîta precizie data descinderii, templierii nu-și puteau face iluzia că, în plină operație de capturare a membrilor ordinului din întreaga țară, cele 18 corăbii ar fi putut încărca tezaurul, părăsind nestingherite țărmul. Cel mai apropiat punct de îmbarcare se afla în dreptul actualei localități Le Treport, până la care, pe vremea aceea, nu se putea ajunge decât pe vechiul drum roman care traversa ținutul Vexin, trecând prin Gisors. Acesta pare să fi fost deci cel mai probabil traseu, cu mențiunea că cele 3 care n-aveau cum să ajungă într-o singură noapte până la țărm și că nici nu s-a aflat vreodată de capturarea unui convoi transportând un asemenea tezaur. În răstimpul de câteva ore pe care l-a avut la dispoziție, convoiul nu ar fi putut străbate mai mult de circa 60 kilometri. În consecință, singura ipoteză plauzibilă rămâne că, undeva pe acest traseu, nu mai departe de 60 kilometri depărtare de Paris, misterioasele care trebuie să-și fi depus încărcătura într-un loc sigur, ferit de vigilența oamenilor lui Filip care păzeau toate drumurile mari și evitând reședințele oficiale ale templierilor, pasibile de a fi percheziționate. Așadar, tezaurul pierdut al cavalerilor templieri trebuie căutat în ținutul Vexin.

Dar, cum ar fi putut transporta trei care niște cufere ce aveau nevoie de 18 corăbii? Nu cumva e vorba de altceva, de o comunicare transmisă într-un limbaj cifrat? Tezaurul a existat, ca și arhivă. Soarta ordinului fusese pecetluită. Și poate că, în ultimul ceas, puținii inițiați în marile taine ale acestuia au încercat să transmită un mesaj eventualilor supraviețuitori, folosind un cod cunoscut numai de cei în drept. În care caz, depoziția acuzatului nr 46 se transformă într-un cod a cărui cheie trebuie căutată în simbolul celor 3 care și al celor 18 corăbii. Secretul ce păruse o clipă gata să iasă la lumină, se învăluie acum în tenebrele ezoterismului atât de mult cultivat în tot Evul Mediu…