Simbolul secret al cavalerilor templieri: Abraxas, personajul cu şerpi în loc de picioare! De ce templierii, strămoşii Illuminaţilor de azi, erau atât de obsedaţi de şerpi?

Precum se ştie, Cavalerii templieri constituiau un ordin religios care, după 200 de ani de la fondarea sa, acumulaseră bogăţii atât de imense, încât regele francez Filip cel Frumos le-a sechestrat bunurile, acuzându-i de erezie în 1307. Ei au ajuns în Ierusalim, în Orientul Apropiat, şi aici ei au regăsit şi moştenit civilizaţiile pierdute din fantastica zonă a Orientului.

Deşi erau creştini, cavalerii templieri au adoptat repede o serie de ritualuri şi simboluri sumeriene păgâne. Şi aici nu vorbim de celebrul „cap al lui Baphomet” (despre care puteţi citi mai multe în acest articol publicat în 2010 – Baphomet, capul căruia se închinau templierii, era al diavolului sau al lui Dumnezeu?), ci şi de alte simboluri, despre care vom vorbi în cadrul acestui articol.

Andrew Sinclair subliniază în The Secret Scroll (Pergamentul secret) că o altă emblemă a ordinului era toiagul înfrunzit al lui Moise, toiag care s-a prefăcut în şarpe şi care reprezenta el însuşi cultul religios dedicat şarpelui şi virtuţile lui tămăduitoare.

„Rosslyn Missal”, scriere a călugărilor irlandezi din secolul al XH-lea, cuprinde cruci templiere împodobite cu dragoni mari şi discuri solare. Pe Pergamentul Secret e înfăţişat simbolul celor douăsprezece triburi ale lui Israel – platoşa lui Aaron (al cărui toiag, chipurile, s-ar afla în Chivot) prin intermediul a douăsprezece pătrate, în vârful cărora e reprezentat un şarpe. Acesta conduce triburile: „Ca simbol, şarpele a dobândit un loc important în toate religiile şi iniţierile străvechi. La egipteni era simbolul înţelepciunii Divine”.

Există legături bizare între iconografia sumeriană şi simbolistica templierilor, iar ele trebuie cercetate. Cea mai evidentă reprezentare din imagistica templierilor înfăţişează doi cavaleri săraci călare pe un singur cal, ceea ce arată o foarte mare asemănare cu ideea şi viziunea din Sumerul antic, prezentând doi călăreţi călărind un singur cal. Era pur şi simplu un mecanism tactic, întrebuinţat la vreme de război, dar s-ar putea să existe motive pentru care să credem că el îşi are originea în ipoteza despre „echilibru” şi „gemeni”. Crucea templierilor este vizibilă, de asemenea, în numeroase reprezentări din Sumer, de obicei însoţită de o semilună întoarsă. Crinul este, şi el, o imagine frecventă, ca şi cea a albinelor, emblemă existentă şi în dinastia merovingiană. Iar pentagrama se regăseşte în imagistica ambelor culturi, ea simbolizând esenţa merovingienilor în ipostaza de „Strălucitori”.

Un alt simbol, având diverse forme, din Sumer în Franţa, este Abraxus-ul — personaj cu şerpi în loc de picioare întruchipând zei ca Oannes, emblemă care, deloc surprinzător, avea să devină un simbol al Marelui Maestru din Ordinul Templierilor. Ce semnificaţie să fi avut? Oare căpetenia ordinului să se fi considerat căpetenia şerpilor?

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.