
Înainte ca primul om din lume să ajungă în spaţiul cosmic (Iuri Gagarin – aprilie 1961), doi operatori au auzit astronauţi care efectiv mureau în spaţiul cosmic, deşi n-ar fi trebuit să se afle nimeni acolo. La sfârşitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960, cursa spaţială dintre SUA şi URSS se afla la apogeu. Sovieticii se credeau câştigători, împingând limitele explorării. Dar în Torino (Italia), doi fraţi (radioamatori) – Achille şi Giovanni Cordiglia – ascultau cerul, interceptând mai multe transmisiuni sovietice care trebuiau să fie secrete. Ei au auzit voci în limba rusă, care descriau ceva groaznic. Într-o înregistrare se auzea o femeie care respira greu şi spunea: „Sunt fierbinte. Oxigen! Oxigen! Pot vedea o flacără! O să mă prăbuşesc?” Apoi linişte…
Trei zile mai târziu, în mai 1961, agenţia sovietică TASS a anunţat reintrarea în atmosfera Pământului a unui satelit prăbuşit de mărimea unui autobuz. Lansarea satelitului n-a fost niciodată anunţată; scopul ei n-a fost niciodată explicată. O altă înregistrare arăta vocea unui bărbat panicat, care părea că se află tot într-o navă spaţială care se prăbuşea, dar cosmonautul părea că avea nevoie de aer.
Fraţii italieni au înregistrat mai multe incidente asemănătoare, toate înainte de prima lansare oficială a unui om în spaţiul cosmic – Iuri Gagarin, în aprilie 1961. Dcă înregistrările sunt adevărate, asta înseamnă că sovieticii au lansat în secret oameni în spaţiul cosmic şi i-au pierdut. Lumea n-a aflat niciodată numele lor, iar sovieticii au negat tot timpul. În mod oficial, primul cosmonaut în spaţiu a fost Iuri Gagarin, iar aşa-zişii „cosmonauţi-fantomă” a rămas un mister nerezolvat.











