Secretele lui Lovendal
Conspiratii si Societati secrete

O ipoteză incredibilă: primul om în spaţiul cosmic, Gagarin, a fost eliminat pentru a nu spune adevărul despre OZN-uri!?


Iuri Gagarin (9 martie 1934 – 27 martie 1968) a fost un cosmonaut sovietic. La 12 aprilie 1961, el a devenit primul om care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului. A primit numeroase medalii în diferite țări pentru zborul său de pionierat în spațiul cosmic.

La 21 aprilie 1967, în timpul unei vizite în Anglia, el afirma: „În timpul zborului meu, în afara celor deja ştiute, am mai văzut ceva. Depăşeşte orice închipuire – dacă voi primi permisiunea să relatez, toată lumea va rămâne uluită…”. Se spune că el ar mai fi declarat, cu altă ocazie, că OZN-urile sunt reale şi zboară cu viteze incredibile.

Gagarin nu a mai avut însă ocazia să lămurească aceste afirmaţii întrucât, peste nici un an, la 27 martie 1968, şi-a pierdut viaţa, prăbuşindu-se în regiunea Vladimir, nu departe de Moscova, într-un zbor de antrenament, cu un avion de vânătoare MIG, alături de pilotul-instructor Vladimir Serioghin.

SLL intre paragrafe

În anii care au urmat, au fost avansate şi alte explicaţii pentru moartea primului om care a zburat în spaţiu: schimbarea rapidă a altitudinii, pentru a evita un obiect, interferenţa cu o altă navă sau scăderea nivelului de oxigen în cabină. Au fost unii conspiraţionişti care au speculat despre posibilitatea unui sabotaj, pentru ca Gagarin să nu mai deschidă gura niciodată…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869 - Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025