Diavolul poartă numele de Rothschild


rothschild3Cheia întregii istorii războinice a Umanităţii din ultimele trei secole este familia de bancheri evrei Rothschild. Nu doar dacă am lua de bune ceea ce a spus fondatorul acestei familii, Mayer A. Rothschild „Daţi-mi controlul asupra monedei naţionale şi nu-mi mai pasă de nicio lege din lume”, dar să povestim şi un episod interesant din timpul lui Napoleon.

Pe timpul campaniilor militare ale lui Napoleon Bonaparte în Europa şi Rusia, familia Rotschild avea cel mai bun sistem de spionaj şi cea mai perfecţionată şi rapidă reţea de curieri din Europa. Pe uscat folosea porumbei voiajori, iar pe toată lăţimea Canalului Mânecii avea dispuse, la intervale de circa 1,5 km, o serie de ambarcaţiuni cu felinare de semnalizare. La 20 iunie 1815, imediat după încheierea celebrei bătălii de la Waterloo, unul din agenţii lui Nathan Rothschild, folosind reţeaua respectivă, i-a adus la cunoştinţă vestea că francezii au pierdut bătălia. Imediat, Nathan a aruncat pe piaţa bursei londoneze acţiunile sale „English Consul”, simulând astfel că Anglia a pierdut bătălia. Şi cum se întâmplă la bursă, zvonul s-a răspândit cu repeziciune. Toţi acţionarii englezi şi-au vândut acţiunile „English Consul”, a căror valoare a ajuns la 5 cenţi, un preţ derizoriu. Prin agenţii săi, Nathan le-a cumpărat pe toate. După două zile a sosit vestea oficială: francezii au pierdut. Panică printre acţionarii englezi care şi-au vândut acţiunile pe nimic. Imediat, cursul acţiunilor respective a crescut peste valoarea iniţială, iar Nathan s-a îmbogăţit. Dar, trebuie să ţinem seama câte vieţi a distrus prin averile pierdute, averi acumulate prin ani de muncă asiduă şi chiar inspiraţii de geniu ale conducătorilor administrativi de la firmele care au falimentat!

Cacealmaua trasă de acesta a afectat salariile, condiţiile de muncă, stabilitatea posturilor la zeci de mii de muncitori. Prin averea câştigată în mod necinstit avea să influenţeze naţiunile din Europa, a creat condiţii favorabile pentru revoluţia bolşevică din Rusia şi a cumpărat pentru familia lui primul fotoliu al unui evreu în Parlamentul Britanic şi chiar calitatea de membru al aristocraţiei engleze. De atunci, familia Rothschild a dominat operaţiunile bancare internaţionale şi a împrumutat guvernele, impunând propriile interese şi termene, acumulând sume astronomice. Toate operaţiunile bancare private din Europa erau dominate de acest clan. Generaţii de-a rândul, folosind aceleaşi metode, au reuşit să pună mâna şi pe centrul lumii comerciale, bursa de pe Wall Street.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock