În primăvara anului 1966, un centru de control subteran al aviaţiei militare americane de la o bază de rachete balistice intercontinentale din Great Falls, statul Montana, s-a pomenit victima unei căderi totale a energiei electrice, imediat după ce personalul de la suprafaţa solului raportase că văzuse trei OZN-uri aterizând în apropiere de perimetrul bazei. Membrii echipajelor rachetelor, aflaţi în turnul de control al bazei, s-au uitat uluiţi unul la altul când panourile lor de instrumente au indicat o defecţiune care afecta simultan zece rachete. De fapt, sistemele de comandă şi ghidare fuseseră complet dezalimentate. Asta însemna că, în consecinţă, rachetele nu mai puteau fi lansate şi că o mare parte din arsenalul nuclear al SUA devenise temporar inutilizabil datorită acestei prezenţe (sau intervenţii) stranie. Situaţia de la baza de lansare Montana a revenit la normal abia după plecarea OZN-urilor. Pentagonul a ordonat militarilor să nu vorbească vreodată despre întâmplare.
Motoarele avioanelor reactive, neavând nevoie de sistem electric de aprindere pentru funcţionarea curentă, aparent cel puţin, nu pot să fie oprite de câmpurile energetice generate prin simpla prezenţă a OZN-urilor. Dar aparatura de radio şi radiolocaţie este foarte puternic bruiată, uneori aparatura de bord în totalitate, nu doar cea radio-electronică, prezintă perturbaţii şi anomalii în funcţionare.
