Un preot francez a descoperit într-o biserică o comoară ce conţine mari mistere ale omenirii! Trei ipoteze fascinante…

Deşi am mai vorbit despre acest subiect (comoara misterioasă de la Rennes le Chateaux), într-un articol din 2009, – Tezaurul de la Pietroasa, celebra comoară românească, a avut o dublură – totuşi ar fi bine să vi-l prezint mai detaliat şi din altă perspectivă.

Aşadar, în anul 1891, preotul paroh al unui sătuc din departamentul francez Aude, pe nume Francois Berenger Sauniere, a făcut o descoperire de natură necunoscută, în timp ce se realizau lucrări de reparaţie la biserica din zonă, dedicată Mariei Magdalena. Se ştie că au apărut anumite pergamente misterioase şi, de asemenea, o cantitate nedeterminată de monede de aur, deşi originea descoperirii continuă să fie o enigmă. Cert este că, din acel moment, preotul paroh a început să ducă o viaţă cu adevărat unică. A întreprins lucrări spectaculoase în sat – construcţia Vilei Betania, un conac ce depăşea cu mult posibilităţile economice ale unui preot rural, incluzând eleştee cu peşti exotici, animale deloc obişnuite prin partea locului sau o bibliotecă deosebit de cuprinzătoare, amplasată în Turnul Magdala. Printre alte excentricităţi, preotul a întreprins călătorii misterioase şi a stabilit contacte cu mediile ezoterice pariziene, dar a şi iniţiat nişte săpături arheologice care au dat naştere la nenumărate speculaţii.

Istoria incredibilă a unei localităţi mici, Rennes-le-Château

 

Rennes-le-Château este o localitate mică, adăpostind o sută de suflete, şi care a devenit tot mai celebră, în special printre căutătorii de mistere şi printre ezoteriştii de toate felurile. Este aşezată pe culmea unui deal ce domină valea prin care curge râul Aude. Aici, ne aflăm în regiunea franceză Languedoc, unde urmele prezenţei catarilor şi templierilor se pot observa la fiecare pas: ruinele castelului catar din Coustaussa sau ale fortificaţiei templierilor de la Bezu, pentru a nu menţiona decât importanta moştenire pe care au deţinut-o cavalerii la câţiva kilometri depărtare, în Champagne-sur-Aude.

Povestea acestui loc este impresionantă, astfel că edificiul misterelor sale are o fundaţie solidă. De fapt, Rennes are o istorie încă de când există istoria. De fapt, încă din anul 1880, s-au găsit ruinele unor cimitire neolitice în zonă. Şi, odată cu trecerea secolelor, atât anticii galezi, cât şi romanii şi-au lăsat amprenta asupra regiunii. De la aceştia din urmă au rămas numeroase vestigii: resturi de încălţăminte, monede antice cu efigiile mai multor împăraţi, băile termale din localitatea învecinată, Rennes-les-Bains.

Preotul Sauniere a găsit Chivotul Legii?

Mai târziu, vizigoţii se vor interesa şi ei de această zonă. Şi, cum se doreşte ca lor să li se atribuie prădarea Romei, în timp ce alte legende spun că au luat comorile templului din Ierusalim din mâinile împăratului Titus în anul 70 d.Hr., ei bine, avem aici conexiunea perfectă pentru ca mulţi autori să spună că ceea ce a găsit Sauniere a fost, nici mai mult, nici mai puţin decât vreuna dintre aceste fantastice comori: Menorah sau candelabrul evreiesc cu şapte braţe, Graalul sau Chivotul Legii. În plus, în acest caz nu trebuie să uităm că Toulouse a fost capitală vizigotă şi că Rennes-le-Château a rămas în interiorul zonei sale de acţiune.

După vizigoţi, controlul asupra regiunii a fost preluat de către merovingieni. Aceştia i-au învins pe vizigoţi după ce le-au cucerit capitala şi i-au împins practic înspre Carcassonne, până când, în cele din urmă, au fost nevoiţi să-şi îndrepte atenţia asupra localităţii spaniole Toledo ca singurul lor oraş mare. Şi aici vor apărea din nou legendele comorii Templului.

Vor trece secole întregi şi regiunea va asista mai întâi la puternica implementare a ereziei catare şi la consolidarea puterii templierilor. Şi, încă o dată, în drumul nostru vor apărea urmele Graalului. Nu s-a spus că aceşti catari păstrau o comoară de o natură necunoscută? Nu au fost persoane care au identificat castelul legendar de la Montsalvat cu ultima redută catară din Montsegur, care se află la câţiva kilometri distanţă de Rennes-le-Château? Nu spune legenda că unii cavaleri templieri ar fi fost păstrătorii Graalului?

De ce Biserica Catolică i-a distrus pe catari? Pentru că doreau comorile acestora…

Cert este că regiunea a asistat, în secolul al XlII-lea, la actele de barbarism ale Bisericii şi ale Ordinului Dominican împotriva ereziei catare. Sabia care a tăiat gâturile copiilor, femeilor şi bătrânilor din oraşul învecinat Beziers şi din întreaga regiune era mânuită de către sinistrul Simon de Montfort, dar braţul acestui asasin era controlat de către Biserică. De ce s-a dezlănţuit aceasta împotriva unui grup de eretici care păreau a fi pacifişti? Doar pentru că se considerau moştenitorii idealurilor gnostice? Sau poate că sângeroasa acţiune a Bisericii încerca să localizeze ceva ce nu au descoperit niciodată? Exista vreo legătură cu ceea ce, secole mai târziu, un preot de ţară urma să găsească într-un sat din apropiere?

Dar ce-a găsit preotul Saunier acolo? Iată câteva ipoteze fascinante…

1) Comoara templierilor

Iată o propunere fascinantă, care i-a atras pe mulţi cercetători. Inclusiv abatele Maurice-Rene Mazieres a apărat această teorie, într-un articol publicat în “Memoriile Societăţii Artelor şi Ştiinţelor” din Carcassonne, în care se evocă puternica prezenţă templieră de-a lungul secolelor al XII-lea şi al XIII-lea, în toată regiunea.

Se aminteşte faptul că atunci când a izbucnit disputa pentru regatul de Mallorca, după moartea lui Iacob I Cuceritorul, în anul 1262, între partizanii dominicanilor (tabăra aragoneză) şi cei ai templierilor (tabăra mallorcană), aceştia din urmă s-au refugiat în Rennes, după ce au fost învinşi. Templierii din Rousillion s-au instalat în Bezu, la invitaţia lui Pierre al II-lea de Voicins, seniorul din Rennes, şi au rămas acolo împreună cu comoara lor, până când Filip cel Frumos al Franţei a ordonat arestarea templierilor, în ziua de vineri, 13 octombrie 1307.

Ei bine, dacă vorbim despre comoara templierilor, la ce fel de comoară ne referim? Conform unora, este vorba despre comoara Templului din Ierusalim, care putea fi localizată de către cavalerii templieri pe timpul şederii lor în Ţara Sfântă între anii 1118 – dată la care s-au prezentat în faţa regelui Baldwin al II-lea din Ierusalim primii nouă războinici sub conducerea lui Hugo de Payens – şi 1128 – an în care va avea loc Consiliul de la Troyes, pentru a acorda noului ordin Regulamentul său. După cum s-a scris de atâtea ori, nimeni nu ştie cu certitudine cu ce anume s-au ocupat aceşti nouă cavaleri – zece, din moment ce, în anul 1125, a fost admis ca membru al grupului şi contele Hugo de Champagne – în fostele Grajduri ale Templului lui Solomon şi apoi al lui Irod. În acea perioadă, nu se menţionează nicăieri nimic despre vreo campanie militară a templierilor, aşa încât se presupune că în tot acest timp aceştia au avut alte activităţi.

Aşadar, acestea au fost premisele pe care s-a construit întreaga ipoteză. Cavalerii, ni se spune, au descoperit în acest răstimp extraordinare secrete în interiorul muntelui Moria, pe care l-au săpat în mod constant. Astfel şi-au acumulat bogăţiile care, ulterior, au fost sporite de donaţiile particulare, chiar şi ale regilor. Apoi au dus aceste comori în regiunea Razes, din Rennes, pentru a fugi de regele Filip al IV-lea al Franţei, care a râvnit la secretele şi posesiunile lor. Şi destinul ar fi făcut ca, secole mai târziu, să dea peste ele un umil preot de ţară.

2) Comoara lui Solomon

În anul 70 d.Hr., împăratul Titus, pe lângă faptul că a învins definitiv opoziţia naţionalistă evreiască, a distrus Templul din Ierusalim, pe care Flavius Iosifus l-a descris ca fiind „un soare care răsare pe culmea unui munte nins“. După cum am mai spus, tradiţia afirma că Templul ascundea în interiorul său bogăţii şi piese de mobilier sfânt, printre care se menţionează întotdeauna Masa Ofrandelor, comandată de regele Solomon, Menorah sau candelabrul cu şapte braţe şi Chivotul Legii. Cele trei obiecte aveau în comun natura lor aproape divină, nu în zadar au fost făurite după poruncile divine, precum şi un conţinut masiv de aur.

Flavius Iosifus a indicat faptul că aceste obiecte şi tot restul celor din Templu au căzut în mâinile romanilor. S-a afirmat că prada a fost atât de mare, încât aurul a început să fie vândut în Siria la jumătate de preţ, 184 chiar înainte de căderea Templului. Şi, de asemenea, se dau asigurări că piesele cele mai valoroase au fost duse la Roma. Pe Arcul de Triumf al lui Titus, sunt reprezentate o parte dintre aceste fapte şi, începând din acel moment, se priveşte spre templul lui Jupiter Capitolino în calitate de custode al acestora. Şi acolo au rămas până când, în secolul al V-lea, regele vizigot Alaric a ocupat Roma.

Unii istorici, ca Procopius, afirmă că aceste comori şi-au schimbat proprietarul. Şi, când Alaric a murit şase luni mai târziu, ele au trecut în stăpânirea lui Ataulf, cumnatul său, care a finalizat cucerirea sudului Galiei. Ulterior, regele Walia şi-a stabilit capitala în Toulouse, oraş unde se presupune că s-au oprit comorile. Totuşi, nimic nu rămâne neschimbat, aşa că, în anul 507, Clovis îi învinge pe vizigoţi în Vouville, nu departe de Poitiers. Situaţia îi face pe aceştia să se retragă şi să se stabilească acum în Carcassonne, oraş pe care Clovis îl asediază în anul următor. Din acest motiv, se consideră că acolo ar fi trebuit să-şi ducă, din nou, binecuvântatele comori.

Când merovingienii au cucerit Narbonne, vizigoţii au fost nevoiţi să-şi pună iarăşi la adăpost aurul. Există cel puţin două ipoteze: comoara a fost dusă fie la Toledo, fie ascunsă în ultima redută din zonă, în jurul localităţii Rennes-le-Château. Oare aceasta să fi fost comoara pe care a găsit-o preotul paroh Berenger Sauniere?

3) Secretul alchimiştilor. Iată o altă teorie ce încearcă să explice averea clericului de ţară. Autori de prestigiu, precum Manuel Figueroa, acceptă această posibilitate ca fiind singura plauzibilă pentru a clarifica tot ceea ce s-a întâmplat în celebrul sat francez. În plus, după părerea sa, ar fi fost singura explicaţie pentru faptul că prestigioase personaje legate de ezoterismul vremii, cât şi alte personalităţi ilustre şi-au încercat norocul în căutarea mirosului secret din Rennes, menţionându-i în acest sens pe Rabelais, Jules Verne, Rene Guenon, Papus, Fulcanelli, Jean Cocteau şi, inclusiv, fostul preşedinte francez Francois Mitterand.

Pentru Figueroa, descoperirea preotului nu a constat în aur, „ci în procedeul de fabricare a lui, nici mai mult nici mai puţin decât vechiul vis alchimic al Pietrei Filosofale“. Şi adaugă că pentru fabricarea aurului ar fi folosit „secretul care i-a fost revelat în epitaful Mariei de Negre d’Arles“. Epitaful menţionat are „o valoare alchimică extraordinară” şi oferă indiciile pentru obţinerea Pietrei Filosofale.


 

 

Articole inrudite


 
loading...