În anul 1118, la Ierusalim, un grup de 9 cavaleri francezi a fondat un ordin numit „Cavalerii Săraci ai lui Christos”. Războinicii împărtăşeau vederi monarhale şi şi-au dedicat vieţile protejării călătorilor creştini şi Ţării Sfinte. Ei au fost găzduiţi la palatul regelui Balduin al II-lea, regele francez al Ierusalimului, situat pe locul Templului lui Solomon, de unde şi titlul „Cavalerii Templieri”. În anul 1128 au fost recunoscuţi oficial de Papa Honorius al II-lea şi li s-a oferit o „cartă” din partea lui Saint Bernard de Clairvaux. Cavalerii şi-au câştigat o reputaţie binemeritată, fiind neînvinşi în bătălie, curajoşi şi onorabili. Au luptat în cruciade alături de Richard Inimă-de-Leu şi au strâns repede bogaţii şi pământuri oferite de monarhii europeni, drept recunoştinţă.
În 200 de ani, Templierii părăsiseră Ţara Sfântă şi se stabiliseră la Paris, însă influenţa lor era atât de mare, încât li se cerea să răspundă pentru faptele lor doar în fata Papei. Deţineau averi fabuloase, ceea ce le-a permis să pună bazele primei forme de sistem bancar; ulterior, au devenit cunoscuţi pentru a fi împrumutat bani monarhilor europene. Însă acest lucru, la care se adaugă obişnuinţa lor de a ţine întruniri în secret, a dus la căderea lor. Regele Filip cel Frumos al Franţei era îndatorat cu sume imense ordinului. La 13 octombrie 1307, el i-a acuzat de erezie pe templieri, a arestat toţi membrii ordinului din Franţa şi le-a sechestrat bunurile. Templierii i-au acceptat decizia fără să scoată un cuvânt, însă apoi mulţi dintre ei au fost torturaţi ca să depună mărturii false despre practici păgâne. Dar numai un Papă putea condamna ordinul şi noul Papă, Clement al V-lea, s-a grăbit să se supună deciziei lui Filip. Ordinul a fost desfiinţat, iar monarhiilor europene li s-a cerut să ia măsurile necesare pentru suprimarea mişcării.
La 19 martie 1314, ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri, Jacques de Molay, a fost ars pe rug pe o insulă din mijlocul Senei. Se spune că, în timp ce se ridicau flăcările, de Molay i-ar fi blestemat pe Filip şi Papa să îl urmeze în mai puţin de un an. Blestemul i s-a împlinit – Clement a murit la o lună după aceea şi Filip după şapte luni. Totuşi, se spune că membrii ordinului au continuat să se întrunească în secret, şi, înainte de moartea sa, de Molay desemnase un succesor. Se crede că unii dintre Templieri au găsit refugiu în Scoţia în timpul anilor următori, însă mişcarea nu a mai ieşit la suprafaţă decât în anul 1705. De atunci, ordinul a avut legături cu francmasoneria şi alte societăţi secrete, însă mişcarea s-a dezvoltat, atrăgând mulţi membri influenţi din înalta societate.
După al II-lea război mondial, coeziunea întregului ordin internaţional a avut de suferit. Întrunirile se ţin încă în secret. Dincolo de păstrarea cu stricteţe a ritualurilor şi tradiţiilor, s-ar părea că există câteva mistere care înconjoară ordinul. Însă rămâne o întrebare – de ce nu au luptat Templierii parizieni atunci când Filip a ordonat să fie arestaţi? În zilele premergătoare capturării lor, se pare că o căruţă încărcată a fost scoasă din clădirea unde se aflau. Filip nu a găsit niciodată în birourile lor averile pe care voia să şi le însuşească şi se pare că Templierii n-au opus nicio rezistenţă, pentru a permite ascunderea comorii. Aşadar, în ce consta această comoară? După toate probabilităţile era vorba de aur şi bijuterii aduse din sfintele temple din Ierusalim şi din lumea biblica din timpul Cruciadelor. Totuşi, sunt multe speculaţii, conform cărora reacţia templierilor exclude orice conotaţie materială şi că putea să aibă o valoare spirituală imensă, de genul Chivotul Legământului, sau Sfântul Graal. Alţii au luat în calcul ideea unei informaţii secrete de importanta creştină, cum ar fi „descendenţa lui Isus Christos”. Comoara, indiferent de natura ei, nu a fost niciodată găsită, şi rămâne un mister locul unde au dus-o Templierii.
Mulţi experţi în Ordinul Cavalerilor Templieri consideră că ea putea fi cauza îmbogăţirii misterioase a lui Bérenger Sauniére şi cred că a fost îngropată în biserica Rennes-le-Chateau. Totuşi, una dintre cele mai vehiculate teorii este aceea că templierii supravieţuitori au ascuns-o la Rosslyn Chapel, din Scoţia. Dacă ordinul a reuşit să supravieţuiască în timpul acelor ani cât a fost interzis, există motive întemeiate să credem că secretul comorii este ştiut doar de câţiva aleşi. Pentru noi, ceilalţi, Cavalerii Templieri sunt doar descendenţii contemporani ai unui mister al istoriei.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În anul 1118, la Ierusalim, un grup de 9 cavaleri francezi a fondat un ordin numit „Cavalerii Săraci ai lui Christos”. Războinicii împărtăşeau vederi monarhale şi şi-au dedicat vieţile protejării călătorilor creştini şi Ţării Sfinte. Ei au fost găzduiţi la palatul regelui Balduin al II-lea, regele francez al Ierusalimului, situat pe locul Templului lui Solomon, de unde şi titlul „Cavalerii Templieri”. În anul 1128 au fost recunoscuţi oficial de Papa Honorius al II-lea şi li s-a oferit o „cartă” din partea lui Saint Bernard de Clairvaux. Cavalerii şi-au câştigat o reputaţie binemeritată, fiind neînvinşi în bătălie, curajoşi şi onorabili. Au luptat în cruciade alături de Richard Inimă-de-Leu şi au strâns repede bogaţii şi pământuri oferite de monarhii europeni, drept recunoştinţă.
