Site de secrete, stiinta si metafizica

Genialii Edgar Poe şi Mihai Eminescu au fost primii care au înţeles misterele Universului!

110 21

În mod logic, un Univers finit în spaţiu şi timp ar trebui să se prăbuşească sub propria greutate, sau să se extindă, împins de o forţa mai puternică decât gravitaţia însumată maselor lui. Ştim astăzi că a doua afirmaţie este cea adevărată.

Este ironic că cel care a înţeles pentru prima dată semnele începutului şi expansiunii Universului nu a fost însă savant, ci poet. Poetul american Edgar Allan Poe a compus în 1848 un poem cosmogonic numit Evrika. Poe pleacă de la aşa zisul paradox Olbers sau „paradoxul nopţii”. Paradoxul nopţii constă în faptul ca într-un Univers infinit în spaţiu şi timp, cerul de noapte ar trebui să fie alb. Ca să înţelegem de ce, este suficient să privim la Calea Lactee. Zona alburie a cerului este de fapt galaxia privită în muchie.

Dacă succesiunea stelelor ar fi fără sfârşit, întinderea cerului ar fi de o luminozitate uniformă, ca cea a Galaxiei (a Căii Lactee), pentru că nu ar exista niciun punct, pe toată întinderea lui, unde să nu existe o stea. În acest caz, singurul mod în care putem explica spaţiile goale pe care telescopul le întâlneşte în direcţii nenumărate este presupunând că distanţa până la spaţiile invizibile este atât de mare încât nicio rază de lumină nu a ajuns încă la noi – scrie Poe.

Poe, care şi-a intitulat sugestiv poemul Evrika, înţelege că a descoperit realitatea Creaţiei: dacă există colţuri ale Universului de unde lumina nu a sosit încă, înseamnă că Universul are un început. Presupunând că lumina este absorbită de praful interstelar, într-un timp infinit de lung acesta ar fi trebuit să devină incandescent. Pe măsură ce descoperim corpuri tot mai îndepărtate în Univers, putem vedea tainele începutului.

Interesant e faptul că şi Mihai Eminescu exprimă o idee similară în poezia “La Steaua”:

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate demult s-a stins în drum
În departări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Cum în momentul în care Eminescu a scris poezia, încă nu se cunoşteau pe deplin toate aceste lucruri ale fizicii Cosmosului, se pune întrebarea: de unde s-a inspirat poetul nostru naţional? Din genialitatea lui înnăscută? Din Edgar Poe? De la alţi autori?

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie