Ştiaţi că există un precursor român al lui Einstein, creatorul teoriei relativităţii? Acest precursor a fost marele nostru poet Mihai Eminescu


Ştiaţi că există un precursor român al lui Einstein, creatorul teoriei relativităţii? Acest precursor, acest geniu care a fost frământat de filozofia pozitivistă cu mult înainte de Einstein (cel puţin 25-30 de ani), nu este decât marele nostru poet Mihai Eminescu, a cărui minte, a cuprins și a resfrânt toate tainele prezentului şi viitorului, toate cele trăite şi netrăite, toate cele pământeşti şi extrapâmânteşti… O revelaţie şi o revoluţie a fost teoria relativităţii lui Einstein, care spune că atât spaţiul, cât şi timpul sunt concepte mai degrabă relative, pentru că în Univers nu există cadre absolute de referinţă.

Dar, genialitatea lui Eminescu a prevăzut faimoasa teorie a relativităţii în povestirea „Sărmanul Dionis”: „Și, într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare și oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupunând lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolele din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipe, și în aceste clipe oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri – evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri (…) În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu – ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă”.

Filozofia lui Eminescu cuprinde orizonturi şi mai largi. El a înfăţişat unele domenii ale gândirilor profunde şi a stat întotdeauna pe culmi, spre care duc multe drumuri la început, dar cu cât te urci mai sus, cu atât aceste drumuri se răresc, până când rămâne unul singur care duce la pisc. Acesta este drumul adevărului, dreptăţii şi al luminii, până la care sângerezi de mărăcinii jertfei lor, până când ajungi. Acolo a ajuns Eminescu sângerat, în nepotolita lui sete de excelsior (mai sus) Cât despre sentimentul „relativităţii” ce se împrăştie din opera lui filosofică, nimic mai firesc pentru o minte genială. Ce poate fi absolut în lume, când lumea însăşi ne dă cea mai plastică dovadă de relativitate?