Este greşită teoria relativităţii a lui Einstein? Un experiment ciudat din anii 1990…


Conform teoriei relativităţii a lui Einstein, este admis faptul că viteza luminii în vid reprezintă o valoare limită: nici un corp mobil sau semnal nu o poate depăşi – aproape 300.000 km/s!

Totuşi, la începutul anilor ’90, doi fizicieni teoreticieni, unul din Anglia şi celalalt din Germania, au ajuns, prin calcul, la concluzia că lumina însăși ar putea avea o viteză dincolo de limita universală. Mai exact, cînd lumina este dirijată printre două plăci metalice plasate în vid, dacă propagarea se face paralel cu plăcile, totul se petrece normal; dacă însă lumina se propagă perpendicular pe plăci, calculele conduc la o valoare superioară limitei.

Explicaţia acestui exces de viteză constă în proprietăţile vidului. În vid, fotonii se pot transforma, în intervale de timp extrem de scurte, din perechi particulă-antiparticulă (de exemplu, electron-pozitron), care apoi se recombina, practic instantaneu, pentru a reface fotonul. Este vorba de o transformare „virtuală” datorată prezenţei pereţilor metalici şi care are ca efect modificarea vitezei luminii. Câştigul de viteză, deşi extrem de mic   (5 x 10^-28 m/s), practic imposibil de măsurat, a suscitat totuşi interesul teoreticienilor.

Unde se află eroarea? În teoria luminii în vid, în teoria relativităţii sau în ipoteze şi calcule? Problema rămâne deschisă…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.