Călătoria în timp prin „găurile de vierme”: descoperire grandioasă a fizicianului olandez Hendrik Casimir, la începutul anilor ’40


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Pentru ca, la fel ca și spațiul, timpul fizicii moderne este relativ, legile fizicii permițând să ne gîndim la călătoria în timp. Fizicienii bănuiesc că în Cosmos există așa numitele „găuri de vieme”, tunele spațio-temporale între trecut și viitor, prin care se poate „cădea” într-o epocă oricât de îndepărtată în timp, deși nu anterioară aceleia în care gaura de vierme însăși a luat naștere. Problema însă este că aceste culoare spre trecut au neplăcuta tendința de a se prăbuși, de a se închide de îndată ce o particulă are cea mai mică intenție de a le traversa. Altfel spus, ar fi nevoie de un suport care să le mențină în funcțiune, permițând ca prin ele sa treacă nu doar infimele particule elementare, ci adevărate nave cosmice.

Există vreo posibilitate? La începutul anilor 1940 de marele fizician și matematician olandez Hendrik Casimir a observat că dacă între două plăci metalice, între care s-a creat vid, se stabilește un câmp electric foarte intens, acestea au tendința de a se apropia, ca și cum s-ar absorbi energie din vid, dar o energie „negativă”, sub formă de antigravitație, o forță opusă tendinței naturale a corpurilor de a cădea spre Pâmânt sau spre un alt corp masiv în vecinătatea căruia se află. Aplicarea acestui efect la zone spațiale cu dimensiuni enorme ar putea menține deschise „găurile de vierme”, făcând posibila traversarea lor.

Însă, această întoarcere în timp nu poate avea loc decât într-un univers paralel alternativ, pentru evitarea paradoxului următor: un călător în timp ar putea să-și ucidă accidental un părinte, schimbând total cursul istoriei și fâcând imposibilă chiar propria sa existență. Aşadar, orice călătorie în trecut trebuie să aibă loc într-un univers paralel cu al nostru, unde „temponautul” poate să facă orice modificare, rămânând sigur ca aceasta nu-i va afecta propria epocă. Aşadar, este imposibilă revenirea în propriul univers, în propriul timp…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.