
Universul nostru este cu adevărat misterios. La doar o neînsemnată abatere a sarcinii electronului de la actuala sa valoare, stelele nu s-ar mai aprinde seara pe cer și nu ar mai sfîrși în explozii spectaculoase. Ca urmare, carbonul nu s-ar mai sintetiza în Univers, moleculele organice nu ar mai avea cum sa se formeze și, în final, viața însăși, lipsită de baza ei, nu ar mai apărea. Și nu doar atât! O constantă a gravitației puțin mai mare sau puțin mai mică ar face să nu poată exista stele cu sisteme planetare, unele capabile să găzduiască viața. Este ca și cum am spune că Universul nostru a fost construit la asemenea parametri, încât să permită apariția omului.
Întâmplare? Rezultatul unui „plan divin”, așa cum afirma religia? Știința oferă o explicație mai simplă, cunoscută sub numele de „principiul antropic”. Într-o formulare simplă și sumară, dacă Universul nu ar fi avut exact proprietățile pe care le are acum, nu ar fi existat cine să-l observe! Cu alte cuvinte, existența omului impune Universului anume caracteristici.
Altă explicaţie ar fi următoarea: dacă există, de fapt, o infinitate de universuri, fiecare cu legile lui și… cu numărul lui de dimensiuni? Faptul că Universul în care trăim noi, acum, arată cum arată, se datorează faptului că el oferă condițiile apariției și dezvoltării propriei noastre vieți. Dar totuşi: este Universul făcut pentru noi, sau noi suntem făcuți pentru Univers?











