Cum navele spaţiale Voyager au întâlnit „zidul de foc” – o zonă extrem de fierbinte şi misterioasă, situată la marginea sistemului nostru solar
În 1977, NASA a lansat sondele Voyager, pentru a studia marginea sistemului solar și mediul interstelar. Una câte una, ambele au lovit „zidul de foc” de la limitele sistemului nostru solar, măsurând temperaturi de 30.000-50.000 Kelvin, în timpul trecerii lor prin acesta. Există câteva moduri în care ai putea defini marginea sistemului solar – de exemplu, unde se termină planetele sau la norul lui Oort, limita influenței gravitaționale a Soarelui. O modalitate este de a o defini ca marginea câmpului magnetic al Soarelui, acolo unde face tranziţia spre mediul interstelar, cunoscut sub numele de heliopauză.
„Soarele emite un flux constant de particule încărcate numit vânt solar, care, în cele din urmă, trece pe lângă toate planetele până la o distanță de aproximativ trei ori mai mare decât Pluto, înainte de a fi împiedicat de mediul interstelar”, explică NASA . „Aceasta formează o bulă gigantică în jurul Soarelui și al planetelor sale, cunoscută sub numele de heliosferă”. Dincolo de asta se află heliopauza: „Granița dintre vântul solar și vântul interstelar este heliopauza, unde presiunea celor două vânturi este în echilibru. Acest echilibru al presiunii face ca vântul solar să se întoarcă și să curgă în jos pe coada heliosferei”, continuă NASA. „Pe măsură ce heliosfera străbate spațiul interstelar, se formează o undă de șoc, similar cu cel care se formează atunci când o navă străbate oceanul”.
Pe 25 august 2012, Voyager 1 a devenit prima sondă spațială care a depășit heliosfera și a traversat heliopauza, urmată de Voyager 2 în 2018. Înainte ca sonda spațială Voyager să traverseze heliopauza, oamenii de știință nu știau cu adevărat unde va fi limita, dar faptul că sondele au lovit-o la distanțe diferite a ajutat la susținerea câtorva predicții despre aceasta.
„Oamenii de știință se așteptau ca marginea heliosferei, numită heliopauză, să se poată mișca pe măsură ce activitatea Soarelui se schimbă, cam ca un plămân care se extinde și se contractă odată cu respirația”, explică NASA. „Acest lucru a fost în concordanță cu faptul că cele două sonde au întâlnit heliopauza la distanțe diferite de Soare”.
Deși nu este o margine dură sau un „zid”, așa cum a fost numit uneori, ambele nave spațiale au măsurat aici temperaturi de 30.000-50.000 Kelvin, motiv pentru care este uneori denumit și „zid de foc”. Nava a supraviețuit zidului deoarece, deși particulele pe care le-au măsurat erau extrem de energetice, șansele de coliziune în această regiune a spațiului, cu puține particule, sunt atât de mici încât nu s-a putut transfera suficientă căldură către cele două.
Sondele spațiale Voyager continuă să ne trimită date de dincolo de acest „zid”, fiind singurele două sonde care l-au traversat până acum, la aproape 50 de ani de la lansare. Împreună, au descoperit mai multe surprize la prima noastră privire în afara sistemului solar. O observație realizată de instrumentul de câmp magnetic al sondei Voyager 2 confirmă un rezultat surprinzător obținut de Voyager 1: câmpul magnetic din regiunea de după heliopauză este paralel cu câmpul magnetic din interiorul heliosferei.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
În 1977, NASA a lansat sondele Voyager, pentru a studia marginea sistemului solar și mediul interstelar. Una câte una, ambele au lovit „zidul de foc” de la limitele sistemului nostru solar, măsurând temperaturi de 30.000-50.000 Kelvin, în timpul trecerii lor prin acesta. Există câteva moduri în care ai putea defini marginea sistemului solar – de exemplu, unde se termină planetele sau la norul lui Oort, limita influenței gravitaționale a Soarelui. O modalitate este de a o defini ca marginea câmpului magnetic al Soarelui, acolo unde face tranziţia spre mediul interstelar, cunoscut sub numele de heliopauză.
