A fost Einstein un şarlatan? El s-a folosit de lucrări anterioare (ale lui Lorentz, Poincare şi Michelson-Morley), atribuindu-şi în mod incorect titlul de „părintele relativităţii”

Faimoasa lucrare a lui Einstein din 1905, „Despre electrodinamica corpurilor în mișcare”, îşi începe raționamentul cu două postulate: (1) „Principiul relativității” respinge un sistem de referință în repaus absolut și impune ca „aceleași legi ale electrodinamicii și opticii să fie valabile pentru toate sistemele de referință” şi (2) Viteza luminii (c) în vid va fi întotdeauna aceeași, indiferent de „starea de mișcare a corpului emițător”. Aceasta este cunoscută astăzi ca invarianța vitezei luminii.

Dar, aceste postulate au fost chiar descoperite de Einstein? Sau „genialul” fizician s-a bazat pe lucrările matematicianului şi fizicianului olandez Hendrik Lorentz și a fizicianului şi matematicianului francez Henri Poincaré, care au ajuns la concluziile lor înainte de Einstein? Munca relativistă a lui Lorentz a început cu concluziile dificile ale experimentului Michelson-Morley. Experimentul lor a reprezentat un obstacol pentru modelele fizice existente ale propagării luminii, determinându-l pe Lorentz să emită ipoteza contracției lungimii, ca o extensie a modelului său eteric. Această ipoteză a contracției lungimii a necesitat ulterior crearea „dilatării timpului” sau a ceea ce Lorentz a numit „timp local” sau t′. Această modificare a fost necesară pentru a satisface cerințele ecuațiilor lui Maxwell. După ce acest lucru a fost stabilit, Poincaré, care a fost implicat îndeaproape în critica și extinderea lucrării lui Lorentz, a arătat că munca lui Lorentz a condus la ceea ce el a numit „principiul relativității”. Vă sună familiar?

Poincaré s-a referit pentru prima dată la acest concept ca „principiul mișcării relative”, dar există prelegeri încă din 1904, unde îl numește „principiul relativității” ad litteram. În 1902, Poincaré a scris: „Mișcarea oricărui sistem trebuie să respecte aceleași legi, indiferent dacă se referă la axe fixe sau la axele mobile care sunt implicate în mișcarea uniformă în linie dreaptă. Acesta este principiul mișcării relative”. În 1904, Poincaré a afirmat în prelegerile sale: „Principiul relativității, conform căruia legile fenomenelor fizice trebuie să fie aceleași pentru un observator staționar ca și pentru un observator purtat într-o mișcare uniformă de translație; astfel încât nu avem și nu putem avea niciun mijloc de a discerne dacă suntem sau nu purtați într-o astfel de mișcare”. Poincaré a folosit chiar și un experiment mental în care observatorii și-au sincronizat ceasurile folosind fascicule de lumină, așa cum a făcut Einstein. Un admirator al lui Einstein a recunoscut chiar că „asemănarea dintre experimentul mental al lui Poincaré și al lui Einstein este izbitoare.”

Ni se spune că Einstein a publicat apoi lucrarea din 1905 care prezenta relativitatea specială, o teorie complet nouă ce confirma independent munca lui Lorentz și Poincaré. Această iluzie de independență provenea din faptul că nicio lucrare nu a fost citată în scrierile lui Einstein. În primele pagini, el face o referire generală la electrodinamica lui Maxwell și la „încercările nereușite de a descoperi orice mișcare a Pământului în raport cu «mediul luminos»” pentru a-și justifica postulatul relativității, dar nu şi altceva.

Lorentz a îmbrățișat teoria relativității a lui Einstein ca pe un corpus de lucrări independent de a sa. Cu motive conștiente pe care le presupun autentice, Lorentz a afirmat: „Nu există nicio îndoială că Einstein ar fi conceput-o chiar dacă munca tuturor predecesorilor săi în teoria acestui domeniu nu ar fi fost realizată deloc. Munca sa este, în acest sens, independentă de teoriile anterioare”. Această confirmare pare să fi satisfăcut majoritatea istoricilor, în timp ce tăcerea lui Poincaré pe această temă este în mare parte ignorată.

Cea mai logică explicație pentru misterioasa lucrare a lui Einstein din 1905 este că, în loc să evoce postulate utile de la care să se bazeze pe un izvor de geniu profetic, Einstein a descifrat lucrările existente ale lui Lorentz și Poincaré. Lorentz a început cu contracția lungimii ca postulat, iar raționamentul lui Einstein s-a încheiat cu contracția lungimii ca concluzie. Munca lui Einstein a început cu principiul relativității și invarianța lui c ca postulate, dar munca lui Lorentz și Poincaré le conține ca concluzii. Folosind ambele concluzii ca principii călăuzitoare, Einstein a lucrat invers pentru a obține dilatarea timpului și, în final, contracția lungimii, în timp ce contracția lungimii a lui Lorentz este cea care l-a condus la descoperirea dilatării timpului (timpul local, t’).

În ciuda faptului că un concept de relativitate este în mod clar inspirat de experimente precum Michelson-Morley, Einstein a susținut într-un interviu că nu avea cunoștințe despre Michelson-Morley înainte de 1905: „Când l-am întrebat pe Einstein cum a aflat despre experimentul Michelson-Morley, mi-a spus că a devenit conștient de el prin scrierile lui H.A. Lorentz, dar abia după 1905 i-a atras atenția! «Altfel», a spus el, «l-aș fi menționat în lucrarea mea»”. Totuşi, având în vedere că aceste două postulate ale lui Einstein nu erau adevăruri larg acceptate, omiterea citării este foarte nefirească. Dacă cineva argumentează pe baza unor postulate până acum puțin cunoscute, orice om de știință responsabil ar cita experimentele specifice care au condus la aceste afirmații. Chiar dacă nu ar fi Michelson-Morley sau Lorentz, o altă citare ar fi justificată. De fapt, vedem chiar și numele lui Lorentz menționat, dar numai în legătură cu anumite ecuații mai târziu în lucrare. Deci, el folosește matematica lui Lorentz, dar nu este familiarizat cu importanta sa lucrare referitoare la Michelson-Morley? Și de ce ar alege întâmplător un om familiarizat cu munca lui Lorentz un principiu de plecare derivat din aceeași lucrare?

E posibil ca Poincaré să fi observat acest lucru mai devreme, ceea ce a dus la tăcerea sa notorie pe această temă. Puneţi-vă în pielea lui și imaginaţi-vă că cineva scrie o lucrare la câţiva ani după dvs., folosind postulate despre care aţi scris şi dvs., dar fără nicio citare din scrierile dvs. sau ale colegilor voştri. El folosește chiar același nume pentru principiu (relativitatea) și un experiment mental aproape identic pentru raționament în lucrarea sa. Cu toate acestea, acestea sunt încă dovezi circumstanțiale prezentate până acum și poate că nu sunt un argument suficient de puternic pentru unii. Se pare, însă, că avem dovezi mai explicite că Einstein înșela lumea.

Minciunile lui Einstein sunt pe deplin expuse atunci când comparăm interviurile sale publice cu scrisorile sale private. După cum am menționat anterior, Einstein a negat public că ar avea vreo cunoștință despre lucrările lui Michelson-Morley sau Lorentz referitoare la acel experiment. Dacă ar fi știut, l-ar fi menționat – a spus el. Din păcate pentru el, scrisorile către soția sa au ieșit ulterior la iveală, dovedind exact contrariul. Einstein i-a scris soției sale, Mileva, în decembrie 1901: „Vreau să mă apuc de treabă acum și să citesc ce au scris Lorentz și Drude despre electrodinamica corpurilor în mișcare”. Hector Munera explică importanța acestei recunoașteri astfel: „Aceste cărți erau teoria lui Lorentz din 1895 și cartea de optică din 1900 a lui Drude. Baza empirică a lucrării lui Lorentz a fost interpretarea „negativă” a experimentului Michelson-Morley. Într-adevăr, Lorentz a urmărit îndeaproape lucrările lui Michelson încă de la început și i-a trimis o corecție la experimentul din 1881”. Drude rezuma și interpreta lucrările lui Lorentz și Poincaré, inclusiv unul dintre celebrele postulate ale lui Einstein. Munera explică: „Din munca lui Drude, Einstein a aflat despre constanța vitezei bidirecționale a luminii în ianuarie 1902”.

Aceste scrisori arată că Einstein nu numai că era la curent cu lucrările lui Michelson-Morley și Lorentz/Poincaré pe această temă cu ani înainte de 1905, dar le studia intens în scopul propriilor sale scrieri viitoare. Nu poate exista alt motiv pentru a minți atât de flagrant decât acela de a mușamaliza ceea ce am menționat până acum. Raționamentul din spatele acestei înșelăciuni pare clar. Dacă materialul sursă pe care și-a construit presupunerea ar fi fost admis, lucrarea lui Einstein ar fi avut un impact mult mai mic. Simpla inginerie inversă a unui lanț de descoperiri științifice nu este deloc o descoperire și este departe de a fi o confirmare independentă. În plus, logica și concluziile pe care le aduce relativitatea specială nu rezistă examinării atente și sunt inferioare lucrării originale a lui Lorentz și Poincaré. Un astfel de exemplu este faptul că toate calculele de dilatare a timpului pentru GPS utilizează ecuaţiile lui Lorentz și nu relativitatea specială, deoarece au un cadru de referință preferat pe care relativitatea specială, dacă este aplicată corect, îl interzice.

VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025