Oamenii ar putea trăi şi 700 de ani! Dacă s-ar mişca cu o anumită viteză…
Valoarea constantă a vitezei luminii implică faptul că un ceas cu lumină aflat în mişcare ticăie mai încet decât un ceas cu lumină staţionar. Şi, conform principiului relativităţii, acest lucru este valabil nu numai pentru ceasurile cu lumină, ci pentru orice ceas – este valabil pentru timpul însuşi. Timpul trece mai încet pentru un individ aflat în mişcare decât pentru unul în repaus.
Dacă raţionamentul simplu care ne-a dus la această concluzie este corect, atunci nu ar trebui, de exemplu, să trăim mai mult dacă suntem în mişcare decât dacă stăm pe loc? La urma urmei, dacă timpul trece mai încet pentru un individ în mişcare decât pentru un individ în repaus, atunci această discrepanţă nu ar trebui să se aplice doar la timpul măsurat de ceasuri, ci şi la ritmul bătăilor inimii şi al degradării diverselor părţi ale corpului uman. Dar aşa se şi întâmplă, după cum a fost confirmat experimental în mod direct – nu prin lungirea speranţei de viaţă a oamenilor, ci folosind nişte particule microscopice: miuonii.
Când se află în repaus în laborator, miuonii se dezintegrează printr-un proces asemănător cu dezintegrarea radioactivă, în aproximativ două milionimi de secundă. Această dezintegrare este un fapt experimental bazat pe o imensă cantitate de date experimentale. E ca şi cum miuonul îşi trăieşte viaţa cu pistolul la tâmplă: când atinge vârsta de aproximativ două milionimi de secundă apasă pe trăgaci şi explodează transformându-se în electroni şi neutrini. Dacă însă aceşti miuoni nu sunt în repaus, ci călătoresc printr-un aparat cunoscut sub numele de accelerator de particule, care îi accelerează până la viteze foarte apropiate de viteza luminii, durata lor medie de viaţă, măsurată de oamenii de ştiinţă în laborator, creşte spectaculos. Aşa ceva se întâmplă cu adevărat. La viteze de peste 1 miliard de km/h (cam 99,5% din viteza luminii), durata medie de viaţă a miuonului creşte cam cu un factor de zece.
Explicaţia conformă cu teoria relativităţii este că ceasurile de mână purtate de miuoni ticăie mult mai încet decât ceasurile din laborator, aşa că, mult după ce ceasurile din laborator au indicat că miuonii ar fi trebuit să apese pe trăgaci şi să explodeze, ceasurile miuonilor rapizi nu au ajuns încă la ora fatală. Aceasta este o demonstraţie directă şi spectaculoasă a efectului mişcării asupra scurgerii timpului.
Dacă oamenii s-ar mişca cu viteze egale cu cele ale acestor miuoni, durata lor de viaţa ar creşte cu acelaşi factor. În loc să trăiască 70 de ani, oamenii ar trăi 700 de ani…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Valoarea constantă a vitezei luminii implică faptul că un ceas cu lumină aflat în mişcare ticăie mai încet decât un ceas cu lumină staţionar. Şi, conform principiului relativităţii, acest lucru este valabil nu numai pentru ceasurile cu lumină, ci pentru orice ceas – este valabil pentru timpul însuşi. Timpul trece mai încet pentru un individ aflat în mişcare decât pentru unul în repaus.
