Cercetătorii încearcă să înțeleagă ce atrage galaxia noastră, Calea Lactee, și alte galaxii spre un anumit punct, la o viteză incredibilă de 19 milioane de kilometri pe oră.
Așa cum mișcarea plăcilor tectonice arată proprietățile interiorului Pământului, mișcările galaxiilor oferă informații despre principalele componente ale Universului: materia întunecată şi energia întunecată. Materia întunecată este o materie invizibilă, a cărei prezență poate fi demonstrată numai prin acțiunea sa asupra mișcărilor galaxiilor si stelelor, neemiţând sau reflectând lumina. Energia întunecată este forţa misterioasă din spatele expansiunii Universului.
Interesant e faptul că există unii cercetători care cred în existenţa unui univers paralel, situat foarte aproape de propriul nostru Univers, poate chiar la doar un milimetru distanță. Apropierea extremă și existența altor universuri paralele au mai multe consecințe în Universul nostru, cum ar fi existenţa gravitației, care se „scurge” în Universul nostru, sau producerea de energie întunecată și materie întunecată, care alcătuiesc aproximativ 96% din Universul cunoscut.
Această forță necunoscută, care a fost numit drept „Marele Atractor”, atrage galaxia noastră și totul în jurul ei, spre un anumit punct din spațiul nostru, situat la aproximativ 250 de milioane de ani-lumină distanță. Practic, „Marele Atractor” este considerat de către cercetători ca fiind un fel de „anomalie gravitațională”, situată în imediata apropiere a superclusterului Hydra-Centaurus, în centrul superclusterului Laniakea. Misterul este şi mai mare întrucât „Marele Atractor” se întâmplă să se întindă într-o direcție pe cer, denumită „zona de evitat”. De ce? Pentru că, spre acea direcție există atât de mult praf și gaz, încât sateliții și telescoapele noastre nu pot vedea foarte departe de spectrul vizibil. Marele Atractor se află cu siguranță acolo (pentru că putem vedea influența gravitațională), dar cea mai mare parte a masei sale nu poate fi văzută de telescoapele noastre.
Cercetătorii au descoperit indicii ale forței misterioase în anii ’70, dar poziţia exactă a „Marelui Atractor” a fost identificată în 1986. Se poate observa că galaxia noastră, Calea Lactee, dar și totul din jur este atras de „Marele Atractor”, iar acea forță misterioasă trebuie să fie ceva masiv, ciudat, fascinant, extraordinar, dar și înfricoșător.
„Marele Atractor” a fost studiat de cercetători în urmă cu câţiva ani, ei observând că masa acestuia nu este suficient de puternică pentru a atrage totul spre ea, şi, de aceea, alte clustere de galaxii, dar şi inclusiv „Marele Atractor” sunt atrase la rândul lor de un alt „Mare Atractor” şi mai puternic. Studiind configuraţia Universului cu ajutorul razelor X, cercetătorii au determinat că cel de-al doilea „Mare Atractor” se află situat în apropierea superclusterului Shapley, la aproximativ 500 de milioane de ani-lumină distanță. Şi, probabil, că nici acesta nu este cea mai puternică forţă din Univers, şi, în spatele ei, trebuie să se afle un alt „Mare Atractor”…