Oamenii de știință au fost mult timp nedumeriţi cu privire la ceea ce face ca suprafața planetei Mercur să fie atât de întunecată. Mercur reflectă mult mai puțin din lumina Soarelui decât Luna, un corp ceresc destul de întunecat, pentru că pe suprafaţa sa se găsesc o mulţime de minerale bogate în fier. Dar acestea sunt foarte rare pe suprafața lui Mercur; aşadar, ce întunecă această planetă?
Aproximativ cu un an în urmă, oamenii de știință au propus ca explicaţie pentru întunecimea lui Mercur carbonul care s-a acumulat treptat ca urmare a impactului cu mai multe comete aflate în interiorul sistemului solar. E adevărat că acest carbon reprezintă cauza, şi asta pentru că misiunea spaţială MESSENGER a confirmat prezenţa în abudenţă a acestui element pe suprafaţa planetei Mercur. Însă, carbonul nu provine de la comete, ci el îşi are originea în subsolul planetei, fiind adus la suprafaţă de procesele geologice avute pentru formarea lui Mercur.
MESSENGER (MErcury Surface, Space ENvironment, GEochemistry, and Ranging) a fost o misiune spaţială NASA ce a avut loc între anii 2011 şi 2015 şi care a avut drept scop studierea compoziţiei chimice, a geologiei şi a câmpului magnetic al planetei Mercur. MESSENGER a fost cel care a descoperit că planeta Mercur nu este acoperită cu fier (ca Luna), ci cu elementul carbon care îşi are originea în crusta planetei.
Puteţi citi în limba engleză toate detaliile privind această temă pe site-ul sciencedaily.com.