Teoria „impactului gigant” a fost confirmată de oamenii de ştiinţă: în trecut, Pământul s-a ciocnit cu o altă planetă, de aici rezultând şi Luna!
În iunie 2010, scriam acest articol (Tiamat, marea planetă distrusă de Nibiru), în care vorbeam despre posibilitatea ca Pământul nostru să fi reprezentat în trecut fosta planetă Tiamat, dar care a fost distrusă de către Nibiru şi sateliţii săi, de aici rezultând Pământul şi Luna. Citez din articolul foarte interesant de acum 4 ani:
Zecharia Sitchin, în binecunoscuta sa lucrare „Cea de-a douăsprezecea planetă” susţine că, aşa cum ne-a învăţat civilizaţia sumeriană, Pământul ar fi de fapt planeta Tiamat din vechime, el fiind mult mai îndepărtat de Soare în vechime! Conform vechilor texte sumeriene, Tiamat a fost lovită de o altă planetă mai mare, mutând-o din orbita sa iniţială (situată între Marte şi Jupiter) în orbita iniţială a Pământului, creând Luna şi centura de asteroizi. Acestă planetă masivă se numeşte Marduk (sau Nibiru), şi, într-una din traversările sistemului nostru solar (odată la 3.600 de ani), a lovit planeta Tiamat pe care a mutat-o de pe orbita sa. Tot conform textelor sumeriene, Tiamat a fost lovit mai întâi de trei dintre sateliţii lui Nibiru, iar la final, însuşi Nibiru a lovit Tiamat-ul pe care l-a sfărâmat în două: o jumătate a devenit planeta Pământ, iar cealaltă jumătate a devenit centura de asteroizi care se găseşte în prezent între Marte şi Jupiter. După ce s-a desprins prima jumătate din Tiamat, aceasta a mai fost lovită de un mic satelit al lui Nibiru, aceasta catapultându-se într-o nouă orbită.
„Un lucru foarte ciudat în legătură cu Terra, îl reprezintă faptul că apa se găseşte în prea mare abundenţă pe Pământ. Explicaţia o putem găsi în scrierile sumeriene: Tiamat, fiind lovit de Nibiru şi sateliţii săi, a fost despicat aproape în jumătate, luând cu el şi apa din această lume. E curios faptul că apă de pe Terra se găseşte cel mai mult doar pe o singură parte (Oceanul Pacific). Dacă tot Oceanul Pacific ar dispărea, Terra, ar părea ca o planetă scobită la jumătate.
Un cercetător ştiinţific, Andy Lloyd, a analizat problema provenienţei apei pe Terra. Într-adevăr, Pământul nostru se află mult prea aproape de Soare, pentru ca să se fi format atâta apă. Terra ar fi trebuit să fi fost o planetă mult mai uscată. Actualele teorii sugerează faptul că apa de pe Pământ îşi are originea în impactul cometelor cu Pământul, la începutul geoistoriei. Dar datele recente arată faptul că rapoartele izotopice de apă terestră şi de gheaţă cometară sunt diferite. Cometele conţin cantităţi mari de deuteriu, o formă izotopică de apă, care este prezentă rar pe Pământ. Aceasta înseamnă că apa n-a apărut pe Pământ, fiind adusă de comete, şi, aşa cum trage concluzia Lloyd, „Pământul are atât de multă apă, întrucât el s-a format mult mai departe de Soare”.
Ei bine, această teorie, cea a ” a impactului uriaş”, pare a se confirma, conform eșantioanelor lunare analizate la Universitatea din Göttingen. Oamenii de ştiinţă de la Universităţile din Göttingen, Köln, precum și Münster (Germania), au observat o diferență izotopică între Pământ și Lună. Ușoara variație a izotopilor de oxigen confirmă ipoteza „impactului uriaş” în formarea Lunii, conform căreia Luna s-ar fi format din resturile unei coliziuni gigantice dintre Pământ și o altă proto-planetă, acum aproximativ 4,5 miliarde de ani. Rezultatele au fost publicate în revista „Science”.
În Laboratorul de izotopi stabili al Centrului de Geoştiinţă ce aparţine de Universitatea Göttingen, oamenii de ştiinţă au analizat probe de pe Lună, care au fost furnizate de NASA. Bazaltul lunar a fost adus pe Pământ între 1969 și 1972, odată cu misiunile Apollo 11, 12 și 16. Ei au eliberat oxigenul din roci, l-au purificat și au măsurat gazul de oxigen pur în spectrometrul de masă.
„Pentru prima dată, am fost în măsură să demonstrăm o diferență mică între izotopul rar 17O și izotopul abundent 16O,” explică dr. Daniel Herwartz, care a condus studiul la Universitatea din Göttingen și care este în prezent angajat la Universitatea din Köln. „Compoziția izotopică similară între Pământ și Lună părea a fi în contradicție cu ipoteza impactului uriaș, din cauza modelelor numerice de coliziune care au prezis o diferență. Dar, diferența descoperită este mai mică decât ne așteptam inițial, dar care ar putea fi din cauza faptului că ambele planete provenit din aceeași regiune a sistemului solar.”
Doar câteva laboratoare din întreaga lume sunt capabile să măsoare izotopul rar 17O. „În ultimii trei ani, personalul și studenții din Göttingen au lucrat în mod continuu pentru îmbunătățirea procedurii analitice”, a spus prof.dr. Andreas Pack, șeful Laboratorul de izotopi stabili al Centrului de Geoştiinţă ce aparţine de Universitatea Göttingen. „Rezultatele acestui studiu arată că acest efort a dat roade”.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În iunie 2010, scriam acest articol (Tiamat, marea planetă distrusă de Nibiru), în care vorbeam despre posibilitatea ca Pământul nostru să fi reprezentat în trecut fosta planetă Tiamat, dar care a fost distrusă de către Nibiru şi sateliţii săi, de aici rezultând Pământul şi Luna. Citez din articolul foarte interesant de acum 4 ani:
