Un amator cu experiență din Australia, în vârstă de 25 de ani, John G. Bolton, a făcut cunoscut în iunie 1947 că a captat niște semnale interesante provenind dintr-un punct din Cosmos, căruia însă nu era în măsură să-i precizeze poziția cu aparatul său. Patru ani mai târziu, sursa de semnale radio a lui Bolton era identificată ca fiind steaua Alfa din Constelația Lebedei. El a devenit ulterior șeful Departamentului de Radioastronomie de la Caltech, unde a ajutat la instalarea primelor două mari oglinzi parabolice.
În august 1956, dr. John Kraus de la Universitatea din Ohio a stârnit vâlvă în lumea întreagă, după ce a făcut cunoscut că a reușit să capteze niște semnale radio foarte interesante provenind de la planeta Venus. Într-o comunicare făcută pentru Societatea Americană de Astronomie, dr. Kraus declara că semnalele vin în impulsuri, având deseori durata de o secundă sau mai mult, iar uneori vine un șir întreg de semnale separate prin intervale mai mult sau mai puțin uniforme. Impulsurile, a precizat omul de știință, „par a fi modelate în audio frecvență, având circa 117 cicli pe secundă.
Nu era pentru prima oară când dr. Klaus semnala o asemenea anomalie. În luna iunie a aceluiași an el anunțase deja că semnalele provenind de pe planeta Venus semănau foarte mult cu acelea care pot fi produse de o teribilă și prelungită furtună electrică. Însă semnalele pe care dr. Kraus spunea în august că le-a recepționat a doua oară erau cu totul diferite. „Aceste semnale – spunea omul de știință – trebuie să provină de la o sursă aparținând unui tip destul de complex; ele au multe din caracteristicile radioemisiunilor stațiilor terestre”.