Mii de martori au observat sute de „rachete-fantomă” în nordul Europei! De vină au fost ruşii sau extratereştrii?


În vara anului 1946, nordul Europei – cu deosebire Finlanda, Norvegia şi Suedia – a fost teatrul apariţiei unor ciudate obiecte zburătoare, atat de ciudate, încât au fost denumite, aproape prin consens, rachetele-fantomă. Pe 12 iulie 1946, cunoscutul ziar norvegian „Aftenposten” publica o ştire de senzaţie: „Armata suedeză l-a informat pe corespondentul nostru că unele observaţii nu pot fi explicate. „Aftenposten” a contactat experţi care au declarat că fenomenul a fost observat cu atâta regularitate, încât meteorii pot fi excluşi în mod cert… Totuşi, nu se ştie exact despre ce e vorba (…) multe lucruri sugerează că obiectele ar putea fi rachete teleghidate, care nu conţin explozivi”.

Sugestia experţilor iscă două întrebări. În primul rănd, cine ar fi fost în stare, în 1946, să construiască sute de rachete – pentru că au fost peste două mii de observaţii! – şi să le trimită Ia mari distanţe? Creatorii germani ai V-urilor se aflau, cu arme şi bagaje, în Statele Unite, unde îşi reluaseră experimentele, dar balistica intercontinentală exista numai în calcule şi schiţe ultrasecrete.

Ruşii se aflau, ce-i drept, mult mai aproape de locul faptei, dar puţinii specialişti pe care-i capturaseră nu aveau pregătirea şi materialul necesare realizării unei asemenea performanţe.

Pe de altă parte, presupunând că, printr-un miracol, s-ar fi pomenit în posesia unui stoc de rachete germane, ce i-ar fi putut determina ca, în pofida riscurilor inevitabile, să le testeze deasupra unor zone populate şi nu a imenselor întinderi cvasi-pustii pe care le aveau la dispoziţie?

Foarte interesant îl reprezintă faptul că în acea perioadă n-a existat măcar o voce care să sugereze că „obiectele” văzute în 1946 ar fi putut avea o origine interplanetară…