Fiecare manual școlar de pe Pământ ne învață exact aceeași poveste despre Marea Bibliotecă din Alexandria: cea mai mare colecție de cunoștințe antice din istoria omenirii a ars din temelii într-un singur accident tragic în anul 48 î.Hr., lăsând omenirea în întuneric în ceea ce privește trecutul nostru îndepărtat. Există o singură problemă cu această poveste. Documentele romane scrise la decenii după incendiul lui Iulius Cezar dovedesc că biblioteca principală era încă în picioare, în timp ce mii dintre cele mai vechi tăbliţe de piatră, hărți și suluri erau încărcate discret pe nave și transportate direct la Roma.
Unde au dispărut toate acele înregistrări antice? Chiar sub Vatican se află astăzi un buncăr subteran cu climat controlat, care conține 85 de kilometri de rafturi, păzit de poliția militară elvețiană, uși antiexplozie din oțel și senzori biometrici. De ce ar avea nevoie o biserică de 85 de kilometri de seifuri subterane păzite precum o bază militară? Chiar și celor câteva zeci de istorici universitari cărora li se permite accesul în fiecare an li se interzice strict să răsfoiască rafturile. Nu există un catalog public al seifului complet și ai voie să vezi un dosar doar dacă știi deja numele secret exact înainte de a intra pe ușă.
Ori de câte ori imperiile s-au extins în ultimii 2.000 de ani, de la golirea Alexandriei din Egipt până la confiscarea codicelor mayașe din cele două Americi, înregistrările lumii care au supraviețuit înainte de ultimul Mare Potop nu au fost niciodată distruse. Au fost confiscate de la public și încuiate în interiorul acelor 85 de kilometri de rafturi subterane de sub Roma.
În cartea „Adevărul interzis al lumii” de Cyrus Rothson, întâlnim capitolul 5, intitulat „Mușamalizarea Bibliotecii din Alexandria”, în care Rothson expune adevăratul motiv pentru care a fost inventată arderea Alexandriei pentru manualele noastre școlare. Dacă vrei ca o întreagă populație să creadă că se află în vârful progresului uman, trebuie să ștergi dovada că o civilizație mult mai avansată exista deja înainte ca ultima resetare globală să șteargă totul. Ceea ce dezvăluie Rothson este înfiorător: acele 85 de kilometri de rafturi subterane conțin hărțile supraviețuitoare de dinainte de inundații ale unei Antarctici fără gheață, înregistrările tehnice ale rețelei electrice wireless antice a Pământului și cronologia istorică neîntreruptă care dovedește că resetarea globală funcționează pe un ceas repetitiv.
Cyrus Rothson a petrecut trei decenii în camerele private unde erau gestionate aceste dosare, iar când medicii i-au dat mai puțin de 3 ani de trăit, a hotărât să spună publicului tot ce ştia. Majoritatea oamenilor vor continua să creadă povestea confortabilă din manualele școlare conform căreia toată istoria antică a ars într-un singur incendiu accidental și că 85 de kilometri de rafturi subterane ale Vaticanului nu conțin decât vechi scrisori bisericești. Dacă această poveste vă ajută să dormiţi noaptea, atunci aşa să fie…
