Nu există extratereştri: nici pleiadieni, omuleţi cenuşii sau Annunaki. Noi suntem singuri în acest Univers!

115
13.540 vizualizari

Frank Drake, Carl Sagan şi Iosif Şklovski au fost primii astronomi care au estimat numărul de planete din Univers care ar conţine toate condiţiile necesare existenţei vieţii. Astfel, ei considerau că o anumită stea ce ar conţine cel puţin o planetă, situată la o distanţă ideală, ar putea oferi condiţii pentru existenţa vieţii. În acest mod, ei au estimat probabilitatea de a găsi viaţă oriunde în acest Univers. Şklovski şi Sagan, de exemplu, au pretins că 0,001% din stele ar putea avea planete în care să existe viaţă.

Desigur, analiza lor a fost un pas important în direcţia cea bună, dar ea a supra-estimat numărul de stele şi de planete ce ar putea găzdui viaţa, ignorând o mulţime de alţi factori. Să vedem împreună care ar fi factorii care ar contribui la existenţa vieţii oriunde în acest Univers:

1) Tipul galaxiei:
– dacă ar fi prea eliptică: formarea stelelor ar înceta înainte de a exista suficiente elemente grele necesare chimiei vieţii;
– dacă ar fi prea iregulată: expunerea la radiaţii ar fi prea gravă şi / sau elementele grele necesare vieţii nu ar fi disponibile.

2) Distanţa stelei faţă de centrul galaxiei:
– dacă ar fi prea îndepărtată: cantitatea de elemente grele ar fi insuficientă pentru a forma planete solide;
– dacă ar fi prea apropiată: densitatea şi radiaţia stelară ar fi mult prea mare.

3) Numărul de stele din sistemul planetar:
– dacă ar fi cel puţin două stele: interacţiunile gravitaţionale ar dezmembra orbitele planetare;
– dacă ar fi mai puţin de una: căldura ar fi insuficientă pentru a produce viaţă.

4) Data de naştere a stelei:
– dacă ar fi mai recentă: steaua n-ar fi ajuns la etapa stabilă de ardere;
– dacă ar fi mai puţin recentă: sistemul stelar nu ar avea încă suficiente elemente grele.

5) Vârsta stelară:
– dacă steaua ar fi mai veche: luminozitatea sa s-ar schimba prea repede;
– dacă steaua ar fi mai tânără: luminozitatea sa s-ar schimba prea repede.

6) Masa stelei:
– dacă este prea mare: luminozitatea stelei s-ar schimba prea repede;
– dacă este prea mică: zona de distanţe corespunzătoare pentru viaţă ar fi prea îngustă; forţele gravitaţionale ar dezmembra perioada de rotaţie a unei planete la distanţa corespunzătoare; radiaţiile ultraviolete ar fi inadecvate pentru plante în a produce oxigen.

7) Culoarea stelei:
– dacă steaua ar fi mai roşiatică: fotosinteza ar fi insuficientă;
– dacă steaua ar fi mai albastră: fotosinteza ar fi insuficientă.

8 ) Erupţiile supernovelor:
– dacă ar fi prea apropiate: viaţa pe planetă ar fi exterminată;
– dacă ar fi prea îndepărtate: n-ar exista suficiente elemente grele pentru formarea planetelor solide;
– dacă ar fi extrem de rare: n-ar exista suficiente elemente grele pentru formarea planetelor solide;
– dacă ar fi prea frecvente: viaţa pe planete ar fi distrusă.

9) Stelele albe binare:
– dacă ar fi prea puţine: ar exista insuficient fluor pentru a putea începe chimia vieţii;
– dacă ar fi prea multe: distrugerea orbitelor planetare din densitatea stelară; viaţa pe planetă ar fi exterminată.

10) Gravitaţia planetelor:
– dacă ar fi mai puternică: atmosfera ar reţine prea mult amoniac şi metan;
– dacă ar fi mai slabă: atmosfera planetei ar pierde prea multă apă.

11) Distanţa planetei faţă de stea:
– dacă ar fi prea mare: planeta ar fi prea rece;
– dacă ar fi prea mică: planeta ar fi prea caldă.

12) Înclinarea orbitei planetei:
– dacă ar fi prea mare: diferenţele de temperatură ale planetei ar fi prea mari.

13) Excentricitatea orbitală a planetei:
– dacă ar fi prea mare: diferenţele de temperatură dintre anotimpuri ar fi prea mari.

14) Înclinarea axială a planetei:
– dacă ar fi prea mare: diferenţele de temperatură la suprafaţă ar fi prea mari;
– dacă ar fi prea mică: diferenţele de temperatură la suprafaţă ar fi prea mari.

15) Perioada de rotaţie:
– dacă ar fi prea mare: diferenţele de temperatură diurnă ar fi prea mari;
– dacă ar fi prea scurtă: viteza vântului atmosferic ar fi prea mare.

16) Interacţiunea gravitaţională a planetei cu un satelit:
– dacă ar fi prea mare: efectele gravitaţionale asupra oceanelor, atmosferei planetei şi perioadei de rotaţie ar fi prea semnificative;
– dacă ar fi prea mică: schimbările înclinării orbitale ar cauza instabilităţi climatice.

17) Câmpul magnetic al planetei:
– dacă ar fi prea puternic: furtunile electromagnetice ar fi prea severe;
– dacă ar fi prea slab: protecţie inadecvată faţă de radiaţia stelară.

18) Grosimea crustei planetei:
– dacă ar fi prea groasă: prea mult oxigen ar fi transferat din atmosferă către crustă;
– dacă ar fi prea subţire: activitatea tectonică şi vulcanică ar fi prea mare.

19) Albedo (coeficientul de reflexie a planetei):
– dacă ar fi prea mare: s-ar naşte o eră glaciară;
– dacă ar fi prea mic: s-ar naşte un efect de seră.

20) Raportul de oxigen/azot din atmosferă:
– dacă ar fi prea mare: viaţa ar evolua mult prea repede;
– dacă ar fi prea mic: viaţa ar evolua mult prea încet.

21) Nivelul de dioxid de carbon din atmosfera planetei:
– dacă ar fi prea mare: s-ar dezvolta efectul de seră;
– dacă ar fi prea mic: plantele n-ar fi capabile să menţină fotosinteza.

22) Nivelul vaporilor de apă din atmosfera planetei:
– dacă ar fi prea mare: s-ar dezvolta efectul de seră;
– dacă ar fi prea mic: ploile ar fi insuficiente pentru apariţia vieţii.

23) Nivelul ozonului din atmosfera planetei:
– dacă ar fi prea mare: temperaturile la suprafaţă ar fi prea mici;
– dacă a fi prea scăzut: temperaturile la suprafaţă ar fi prea mari şi ar fi prea multă radiaţie ultravioletă.

24) Rata de descărcare electrică din atmosfera planetei:
– dacă ar fi prea mare: ar exista mult foc, ce ar duce la arderea planetei;
– dacă ar fi prea mică: prea puţin azot s-ar fixa în atmosferă.

25) Cantitatea de oxigen din atmosfera planetei:
– dacă ar fi prea mare: plantele şi hidrocarbonii ar creşte prea uşor;
– dacă ar fi prea mică: animalele avansate ar putea respira prea puţin.

26) Raportul dintre uscat şi mări pe planetă:
– dacă ar fi prea mare: diversitatea şi complexitatea formelor de viaţă ar fi limitate;
– dacă ar fi prea mic: diversitatea şi complexitatea formelor de viaţă ar fi limitate.

27) Mineralizarea solului planetei:
– dacă ar exista prea puţini nutrienţi: diversitatea şi complexitatea formelor de viaţă ar fi limitate;
– dacă ar exista prea mulţi nutrienţi: diversitatea şi complexitatea formelor de viaţă ar fi limitate.

28) Activitatea seismică a planetei:
– dacă ar fi prea mare: prea multe forme de viaţă ar fi distruse;
– dacă ar fi prea mică: nutrienţii din etajele oceanice nu ar ajunge către continente prin plăcile tectonice.

Fiecare din aceşti 28 de parametri nu pot depăşi anumite limite inferioare şi superioare, fără a disturba capacitatea planetei de a sprijini viaţa. Pentru unii parametri, limitele au fost calculate cu precizie (este cazul parametrilor stelari). Pentru alţi parametri, limitele sunt nesigure (cazul parametrilor planetari). De ce? Mii de miliarde de stele sunt disponibile pentru studiu şi astfel s-au putut trage concluziile corespunzătoare. Pe de altă parte, doar nouă planete au putut fi studiate o multă perioadă de timp, şi, deşi o teorie a formării planetare este disponibilă, încă se lucrează la detalii.

Pentru a vă face o idee cu privire la aceste limite, aplicând parametrii #1 (Tipul galaxiei), #3 (Numărul de stele din sistemul planetar) şi #12 (Înclinarea orbitei planetei) s-ar elimina deodată 30%, 60% şi 20% din toate candidatele care ar găzdui viaţa. Dacă s-ar aplica alţi parametri ca #2 (Distanţa stelei faţă de centrul galaxiei), #13 (Excentricitatea orbitală a planetei), #15 (Perioada de rotaţie) şi #19 (Albedo) s-ar mai elimina încă 80%, 90%, 90%, 90%, şi 90% din totalul candidatelor care ar găzdui viaţa. Dacă am continua cu alţi parametri ca #6 (Masa stelei), #9 (Stelele albe binare), #11 (Distanţa planetei faţă de stea), #18 (Grosimea crustei planetei), #21 (Nivelul de dioxid de carbon din atmosfera planetei) şi #25 (Cantitatea de oxigen din atmosfera planetei) am elimina aproximativ 99,9%, 99,9%, 99,9%, 99%, 99%, şi 99% dintre toate candidatele în a găzdui viaţa.

Desigur, nu toţi parametrii listaţi sunt strict independenţi unii faţă de ceilalţi. Factorii de dependenţă ar putea reduce gradul de posibilitate a apariţiei vieţii la un nivel şi mai considerabil. Pe de altă, o mare parte din aceşti parametri au nevoie de o anumită perioadă de timp pentru ca toate condiţiile de apariţie a vieţii să se îndeplinească, aşa că potenţialii candidaţi în apariţia vieţii s-ar restrânge şi mai mult.

Alţi parametri încă n-au fost luaţi în considerare (transparenţa atmosferică, presiunea atmosferică, nivelul temperaturii atmosferei, alte gaze cu efect de seră, localizarea diferitelor gaze şi minerale, constituienţii şi structurile miezului planetei); aceştia sunt încă studiaţi de cercetători pentru a afla cum ar putea sprijini viaţa.

Totuşi, concluzia este că din cei 28 de parametri, mai puţin de un trilion de trilion dintr-un procent din toate stelele au câte o planetă care ar putea susţine viaţa. Considerând că Universul observabil conţine mai puţin de un trilion de galaxii, fiecare având o medie de 100 de miliarde de stele, putem calcula că nici măcar o planetă din întreg Universul nu ar putea găzdui, asemenea Pământului, printr-un proces natural, toate condiţiile necesare susţinerii vieţii. Astfel încât, specialişti ca Robert Rood, James Trefil sau alţii, susţin că viaţa inteligentă există doar pe Pământ în întreg Universul.

Aşadar, omuleţii verzi, cenuşii, pleiadienii sau Annunaki nu sunt decât nişte fantezii în minţile oamenilor, iar extratereştrii chiar nu există…