Dacii au ajuns primii pe Lună! Revolta istoricilor împotriva stupidului naţionalism pelasgo-dac

Citesc câteva fragmente din scrisoarea deschisă pe care istoricii din Alba Iulia o trimit împotriva „dacologilor extremişti” şi care a fost publicată pe site-ul historia.ro:

„Periodic suntem bombardaţi, prin emisiuni gen Naşul şi Dan Diaconescu în direct, sau prin publicaţii distribuite la chioşcurile de ziare, cu istorii revanşarde, menite a “aduce lumină” asupra “adevăratei noastre istorii”. Diverşi “specialişti”, în fapt ingineri, generali în rezervă şi profesori de matematică se erijează în iluminatorii patriei şi păstrătorii “adevărului istoric”. Cum ar trebui să ne simţim noi ceilalţi, istoricii profesionişti, noi cei ce profesăm falsul? Cei care am absolvit o facultate în care am îngurgitat informaţii false, am predat prin şcoli şi universităţi falsuri ştiinţifice, ne-am şlefuit lucrul cu falsul în masterate şi am transpirat ani de zile, am strâns cureaua, căci ştiinţa cere sacrificii, scotocind prin arhive şi documente, am petrecut zile şi nopţi citind pentru a ne defini o viziune istorică în concordanţă cu spaţiile istoriografice avansate, totul pentru a duce la bun sfârşit doctorate în istorii false?

În 10, 20, poate 30 de ani, viaţa noastră s-a exprimat printre cunoştinţe istorice, descoperiri arheologice, relicve, documente pe care am încercat să le interpretăm aşa cum ne dictează standardele profesionale şi experienţa pentru a reface universul unor epoci apuse. Deloc plăcut este atunci când nişte neica nimeni pe tărâmul expresiei istorice, nişte diletanţi ce nici măcar nu îşi conştientizează condiţia, apar cu asemenea complexe de superioritate, de dumnezei ai „adevărului istoric”, trimiţându-ne la colţul ruşinii pe noi ce conjugăm „falsul”. În linii mari, aşa-zisa „istorie adevărată” a acestor corifei ai luminii se clădeşte pe un pretins patriotism (căruia îi vedem şi părţile bune) împins la extrem, pe credinţa că noi românii, daci sau ce om fi noi, suntem buricul pământului, civilizatorii universului şi păstrătorii luminii vieţii, morţii şi reînvierii, şi, nu în ultimul rând, pe raportarea antagonică la istoricii adevăraţi, fideli profesionalismului pe care ştiinţa căreia i s-au dedicat îl impune. Acei istorici care interpretează izvorul istoric până la epuizare, atunci când situaţia o cere, dar care nu încep după aceea cu „argumente logice”, în fapt nişte speculaţii aberante unde „dacologii” noştri se simt atât de în largul lor…

Reţeta domniilor lor este simplă: X profesor universitar din America (deci nu de oriunde), doctor în trei domenii, personalitate giga-celebră de care nu a auzit nimeni în afara acestui cerc al „iniţiaţilor” găseşte la el în pivniţă un codex conţinând 142 de enigme şi 7102 caractere grafice. Un alt mega-specialist, din Franţa (nici el de ici, de colo), stră-strănepotul lui Champollion, îl traduce, rezultând de aici o turnură de 180 de grade a tot ceea ce am învăţat noi, ignoranţii, de la părinţi, profesori, societate, bibilografii şi din experienţa proprie. Civilizarea lumii a pornit de pe plaiuri carpatice, strămoşii noştri, pelasgii (!), i-au învăţat de locuitorii Italiei să umble în două picioare, să vorbească şi să scrie (probabil şi să facă dragoste); din păcate i-au învăţat şi să ţină sabia în mână, astfel că, mii de ani mai târziu, urmaşii celor învăţaţi, în loc să fie pururea recunoscători, au pornit război ticălos de jaf şi cotropire împotriva urmaşilor profesorilor lor, urmaşi care între timp au uitat să scrie. Ba nu, nu au uitat, dar aveau un tabu legat de scriere! De unde ştim că aveau un tabu? Cum de unde, pe baza unor deducţii logice! Demonstraţi că nu e aşa!

În linii mari, la baza acestei “paradigme” stă teoria lui Nicolae Densuşianu, aşa cum e expusă ea în Dacia preistorică (1913), despre puterea, inteligenţa, forţa şi abnegaţia locuitorilor plaiurilor mioritice de dinainte de Mioriţă, adică din vremea “ante-istorică”, poate imediat “post-edenică”. Peste aceasta s-au mulat alte scrieri istorice plămădite în regim de revelaţie, complexe de superioritate naţională din vremurile epocii de aur şi expectoraţii ale unor curioase frustrări ale prezentului. Dacă în privinţa “produselor istoriografice” ale deceniilor trecute găsim şi argumente pentru a le înţelege şi a le discuta astăzi sine ira et studio (dacă e să folosim o expresie dacă), în privinţa unor elucubraţii ale contemporaneităţii nu mai putem fi la fel de îngaduitori!

Să spicuim, spre edificare, din activitatea structurilor dacologice din ultimii ani: în anul 1999 ia fiinţă, la New York (pelasgii au dus civilizaţia şi acolo), Dacia Revival International Society, cu preşedinte şi fondator în persoana Dr Napoleon Săvescu. Scopul societăţii este ferm declarat şi serveşte ca pavază şi călăuză adepţilor dacomaniei: “a readuce în drepturile ei adevărata istorie a poporului daco-roman”. La congresele care s-au succedat an de an, ţinute de obicei la Hotel Intercontinental în Bucureşti, că vremurile sunt vitrege, s-a fundamentat ideea că românii, deşi au salarii proaste, o ţară bogată-săracă de trebuie să culeagă căpşuni şi usturoi în Spania şi să şteargă la fund bătrânii Occidentului decadent pentru a menţine economia României pe linie de plutire, aceşti români pot sta liniştiţi de acum încolo pentru că sunt cea dintâi structură etnică din lume, la toate capitolele existente şi non-existente. S-au lansat cărţi precum “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “Istoria adevărului istoric”, documentare, reviste, site-uri de internet, piese muzicale precum “Imnul Dacic”, “Marş Dacic”, “Imnul tinerilor daci”, “Nu uita că tu eşti dac”, “Malus Dacus e cu noi” şi s-au revoluţionat, adânc şi etern, cunoştinţele trecutului, cu tezaure documentare pierdute şi regăsite precum Codex Rahonczi, ori s-au lansat televiziuni ca Dacia TV, evident, tot în noul centru al Pelasgiei, tocmai la New York!

Până la urmă, produsele pe bandă rulantă ale acestei societăţi revoluţionare nu ne deranjează atât de mult, ţinând cont că trăim într-o lume liberă, guvernată după regulile pieţei. Recunoaştem, suntem invidioşi atunci când muncim 5 ani la o carte şi vindem 200 de exemplare în doi ani, în timp ce o carte scrisă sub revelaţie de un purtător al “adevărului istoric” se vinde în 200.000 într-o săptămână, iar femeia de la chioşcul de ziare din colţ, acolo unde se distribuie respectiva carte, are n rugăminţi pe răboj de a păstra un exemplar, încă de dinaintea apariţiei, pentru cetăţeni înflăcăraţi care vor să cunoască “adevărul”. Suntem invidioşi şi pentru că atunci când cineva deschide internetul şi caută informaţii despre daci, rezultatele “gugălite” sunt în proporţie covârşitoare dacomaniace. Recunoaştem! Până la urma lucrurile acestea nu ne deranjează atât de tare. Este şi vina noastră, a istoricilor profesionişti, că nu luăm atitudine. Mulţi oameni cu biblioteci în spate, cu sute de studii ştiinţifice publicate, istorici pur-sânge de calibru, se mulţumesc în a strâmba din nas la contactul cu diletanţii “dacologi” sau a trece cu indiferenţă peste manifestările acestei lumi paralele (…)

Un grup de istorici din Alba Iulia: Dr. Tudor Roşu, Dr. Marius Rotar, Liviu Zgârciu, George Bounegru, Ovidiu Oargă, Anca Timofan, Radu Ota, Dr. Ilie Lascu, Dr. Cristinel Fântâneanu, Dr. Ioana Rustoiu, Dr. Gabriel Rustoiu, Constantin Inel”

P.S. Deşi nu sunt istoric (cu toate că mi-aş fi dorit) aş putea şi eu să semnez fără menajamente această scrisoare. Am mai spus şi în articolul publicat recent https://www.lovendal.ro/wp52/minciuni-ordinare-impotriva-crestinismului-6-iisus-marele-initiat-din-dacia/ că mă deranjează stupiditatea revanşismului dac, construit pe baze şi teorii false. Cum poţi spune că la baza civilizaţiei omeneşti ar sta civilizaţia pelasgă, care ar fi trăit pe teritoriul actual al României, când nu există nicio dovadă scrisă şi arheologică că acest popor ar fi existat vreodată? Pun şi eu o întrebare pentru cei care mai au (cât de cât) minte: Aţi auzit vreodată de o civilizaţie înfloritoare care să nu fi avut vreo monedă pe teritoriul său? Ei bine, „marea civilizaţie pelasgă” se pare că e singura în această postură, de vreme ce nu s-a descoperit nici măcar o singură monedă.

Cât îi priveşte pe daci, aceştia au fost un popor obişnuit, şi nici într-un caz „medici desăvârşiţi” care le-ar fi dat clasă medicilor greci de la acea vreme, aşa cum „dacologii extremişti” încearcă să ne înveţe. Tot conform aceloraşi „mari patrioţi” gen Napoleon Săvescu, mai suntem învăţaţi că aceiaşi daci deţineau prima universitate din lume, Universitatea Zamolxiană (sic!!). Atât de „celebră” era, încât niciun istoric sau scriitor antic n-a scris despre ea…dar nu contează, „dacologii patrioţi” ştiu ei acest lucru mai bine decât restul istoricilor. Pe de altă parte, civilizaţia dacică nu numai că era nr.1 în lume la educaţie şi sănătate (sic!!), dar aici era şi centrul mondial al spiritualităţii, căci aici şi-ar avea obârşia….Iisus Hristos! Cât de aberantă este această idee se poate vedea din analiza critică a articolului al cărui link l-am postat în paragraful precedent.

Ce urmează oare să mai aflăm în viitor? Că dacii deţineau pe tăbliţele lor formula secretă a bombii atomice? Că dacii cunoşteau teoria relativităţii, pe care Einstein le-a furat-o cu neruşinare şi şi-a însuşit-o? Că dacii au fost primii care au ajuns pe Lună, şi nu americanii? Oare cât de tare putem întinde coarda?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.