Socrate îşi merita moartea


socratePotrivit legilor acelor vremi, procesul şi execuţia lui Socrate au fost mai mult decât justificate. La această concluzie a ajuns recent profesorul specialist în clasici Paul Cartledge de la Universitatea Cambridge, desfiinţând teoria existenta până acum care sugera faptul că moartea filozofului grec a survenit în urma uneia dintre cele mai nedrepte şi incorecte procese de judecată ale tuturor timpurilor.

De-a lungul secolelor, istoricii au descris procesul care a avut loc în anul 399 î.Hr. ca pe o adevărată batjocură, o denaturare a justiţiei, Socrate fiind nevoit să înfrunte acuzaţiile inventate de către ignoranţii cetăţeni ai Atenei. Filozoful a fost găsit vinovat de „lipsa de pietate” şi „corupere a minorilor”. A fost condamnat la moarte şi apoi obligat, practic, să-şi ia singur viaţa, consumând o licoare mortală extrasă din cucută. Însă, în urma unor noi cercetări asupra acestui controversat caz al antichităţii, profesorul Paul Cartledge a concluzionat că procesul s-a desfăşurat în normele legii, Socrate fiind mai mult decât vinovat de acuzele aduse.

„Toată lumea ştie că poporul grec este cel care a inventat democraţia. Dar nu este vorba despre democraţia pe care o cunoaştem noi, astfel că am interpretat greşit istoria din cauza acestei confuzii. Învinuirile care i s-au adus lui Socrate ne par nouă cei de astăzi mai mult decât ridicole şi neîntemeiate. Dar în Atena antică acestea erau cu adevărat o ofensă la <<binele comun>>”.

În opinia istoricilor, influenţaţi de scriitorii antici – printre care şi Platon -, critica mai mult decât deschisă a lui Socrate împotriva politicienilor de seamă ai Atenei l-a transformat pe acesta într-o victimă nevinovată. Astfel, şi-a câştigat un număr considerabil de duşmani, care, prin intermediul acestui proces, intenţionau să îl reducă la tăcere.

I-a sfidat pe zei

Socrate a fost găsit ţap ispăşitor pentru o serie de dezastre care au lovit Atena – printre care o ciumă şi o mare înfrângere militară, după câte se spune. Însă profesorul Paul Cartledge a ţinut, totuşi, să precizeze faptul că mulţi dintre cetăţenii atenieni se prea poate să fi considerat aceste evenimente nefericite ca semn al nemulţumirii zeilor lor. Filozoful a pus constant sub semnul întrebării legitimitatea şi autoritatea multora dintre aceste zeităţi, declarând că el se ghidează după „daimono-ul” său interior – termen care s-ar fi putut traduce că „intuiţie”, dar care, de asemenea, s-ar fi putut interpreta ca „influenţa întunecată, supranaturală”.

Cu zeii evident înfuriaţi şi tot mai multe dezastre şi calamităţi întrezărindu-se la orizont, acuzaţia de „lipsa de pietate” nu numai că a fost considerată potrivită în această situaţie, dar şi în interesul general al oraşului şi al locuitorilor săi. Învinuirile au fost formulate de o serie de procurori amatori, în faţa unui juriu format din 501 de cetăţeni obişnuiţi.

Purificarea Atenei prin moartea lui

În noua sa carte în care dezbate pe îndelete acest subiect, profesorul de la Cambridge menţionează şi faptul că el e convins că Socrate a stârnit singur modalitatea prin care urma să îşi ia viaţa. Asta deoarece, după legile din Atena, în acest tip de proces, acuzatul îşi putea sugera pedeapsa. La început, Socrate a glumit, spunând că ar trebui să fie chiar premiat, şi într-un final a spus că el ar trebui să primească doar o mică amendă. Juraţii nu au considerat amuzante vorbele lui şi i-au înaintat condamnarea la moarte. „Societatea ateniană a văzut <<îndepărtarea>> lui că pe o purificare, că pe un nou început”, a concluzionat Paul Cartledge. Acest studiu al profesorului de la Cambridge este inclus în cea mai recentă carte a acestuia, intitulată „Ancient Greek Political Thought în Practice”.


Lasă un comentariu