Site de secrete, stiinta si metafizica

Minciuni ordinare împotriva creştinismului (6): “Iisus, marele iniţiat din Dacia”

89 54
Sursa afisului: www.dacii.info

Unii oameni ar fi în stare să facă orice pentru a-şi vedea propriile idei “validate”, inclusiv să scornească din străfundul minţilor lor idei fanteziste care să le prezinte drept “probe”. Este cazul autorului acestui blog Quadratus care susţine nici mai mult nici mai puţin că Iisus ar fi fost un mare iniţiat din Dacia. Zău? Chiar aşa? Iisus Hristos a fost dac!?? Am observat un lucru foarte interesant: în rândul fiecărui popor există o aripă naţionalistă care crede cu toată tăria că acel popor este “Mesia” pământului. Dacă ucrainienii cred că Noe a fost ucrainean (https://www.lovendal.ro/wp52/atlantida-in-muntii-carpati-si-noe-ucrainean/), de ce să nu fie şi Iisus dac?

Aşadar, să începem să analizăm puţin articolul “Iisus, marele iniţiat din Dacia” de pe blogul mai sus amintit şi să ne amuzăm de aberaţiile sale. Pentru că autorul, obsedat până în sânge de naţionalismul dac, caută dovezi imaginare în a-şi susţine teoria aberantă. Nu-i aşa că, dacă doreşti să-ţi demonstrezi o teorie, faci pe dracu’ în patru şi acea teorie tot va fi demonstrată?

Iisus Hristos a existat ca personaj istoric

La începutul articolului, autorul încearcă să ne convingă că Iisus a fost un personaj istoric real. Nimic nou sub soare. Au fost unii care i-au contestat lui Iisus existenţa, dar n-au adus nicio probă consistentă. Trecând peste mulţimea de dovezi care arată că Iisus a existat, eu aş mai pune o întrebare logică: cum poate ca cea mai mare religie a omenirii să-şi aibă izvorul într-un personaj inexistent!? Cum e posibil ca primii creştini să-şi dea viaţa pentru o “nălucă”? E evident că Iisus a existat, iar cei care încă îi mai neagă istoricitatea, ar trebui din când în când să-şi mai facă câte un control la medicul psihiatru.

Mai tare ca Mircea Eliade

Trecând de acest subiect, autorul intră direct în aberaţie:

Urmărind atât relatările istorice despre Isus, cât şi cele evanghelice, avem anumite rezerve în a crede că Iisus ar fi fost evreu aşa cum afirma M. Eliade şi ca divinitatea căreia i se închina el şi o numea Tată, era Yahwe al evreilor.

Aha, deci el se îndoieşte de Mircea Eliade, cel mai mare istoric al religiilor din secolul al XX-lea. Nu zic că scrierile lui Eliade ar trebui considerate “sacre” şi intangibile, dar totuşi, dacă te îndoieşti de o mare personalitate în domeniul religiilor, trebuie ca tu însuţi să te ridici cel puţin la nivelul său şi să vii cu argumente mai solide decât Eliade. Să vedem care sunt argumentele autorului articolului “Iisus, marele iniţiat din Dacia”.

Scrisoarea lui Lentullus, în care acesta l-ar descrie pe Iisus Hristos, un fals ordinar

Beneficiem de doua descrieri amănunţite ale lui Iisus: una a lui Lentullus , funcţionar roman în regiunea Tyr si Sydon şi alta a guvernatorului Iudeii, Pontius Pillat, ambele adresate împăratului de la Roma. Să dăm cuvântul lui Lentullus care ne spune: „(Iisus) este de o statură mijlocie şi de o frumuseţe fără seamăn, uimitoare, şi seamănă cu mama lui, care este cea mai frumoasă femeie din lume. Părul lui este ca aluna coaptă şi îi cade până la umeri, se împarte în două prin mijlocul capului, după obiceiul locuitorilor din Nazareth. Fruntea lui este lată, exprimând inocenţă şi linişte. Nici o pată sau zbârcitură nu se vede pe faţa lui rumenă. Nasul drept, buzele subţiri, expresia nobilă, nu arată nici un argument pentru vreo critică logică, iar barba lui bogată si de aceeaşi culoare cu părul său, este lungă şi se desparte în două pe la mijloc. Ochii sunt albaştrii vineţi, blânzi şi senini.”

OK, frumoasă descriere a lui Iisus, mult prea frumoasă chiar, numai că este o problemă: scrisoare se pare că este falsă. Sursa acestei afirmaţii este Enciclopedia Catolică, enciclopedia oficială a Vaticanului. Desigur, Biserica Catolică ar fi avut tot interesul ca, prin autentificarea acestei scrisori, să fi avut la dispoziţie o nouă dovadă în favoarea existenţei lui Iisus. Numai că şi ea a recunoscut că această scrisoare e un fals, din mai multe motive:

– scrisoarea a fost pentru prima oară tipărită în anul 1474 în lucrarea “Viaţa lui Hristos”, precum şi în “Introducere în lucrările Sf.Anselm” (1491). Conform unui manuscris din Jena, un anume Giacomo Colonna a găsit scrisoarea în 1421, într-un vechi document roman trimis de la Roma către Constantinopol. Scrisoarea trebuie să fi fost de origine greacă şi tradusă în limba latină în secolele 13 sau 14, deşi, ca să ajungă la forma actuală, trebuie să fi fost opera unui umanist din secolul al 15-lea.

– scrisoarea are mai multe versiuni, iar în forma ei cea mai circulată, apar scris expresiile “profetul adevărului”, “fiul omului” şi “Iisus Hristos”. Dar primele două sunt expresii ebraice, iar cea de a treia e luată din Noul Testament.

Aşadar, autorul articolului îşi bazează începutul argumentaţiei sale pe un document fals! Ce început cu stângul! Căci el adăugă:

De altfel, în majoritatea icoanelor creştine mai vechi sau mai noi, Fecioara Maria este înfăţişată cu acelaşi păr şaten, ochi albaştri, piele deschisă la culoare… prin urmare, nimic din caracterele tipologico-rasiale ale evreilor.

Domnule, care ochi albaştri?? Care păr şaten?? N-ai auzit că scrisoarea e un fals?

Iisus nu era evreu!?

Prezentând şi cea de a doua dovadă, o scrisoare a lui Pontius Pilat către împăratul Romei, în care guvernatorul Cezareii ar vorbi despre Iisus Hristos în următorii termeni “N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină şi de dulce, un contrast mai izbitor decât între el şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele încruntate”, autorul ajunge la concluzia că:

Urmărind cele relatate de cele două oficialităţi romane, tragem concluzia că Iisus nu era evreu!

Dar Iisus era un om cât se poate de obişnuit!

Cât de naiv poate să fie! Pornind de la scrisori false, el ajunge la concluzia că Iisus nu era evreu! Vedeţi ce “logică” impecabilă are? Dacă el ar fi studia mai bine Biblia, ar fi văzut că acolo se găsesc nişte referinţe din care rezultă că Iisus avea un aspect fizic obişnuit, asemănător evreilor în rândul căruia el se afla. Astfel, se ştie că Iuda îl trădează pe Iisus, care va fi identificat de către soldaţii romani prin sărutul pe obraz pe care-l va da Iuda lui Iisus. De ce trebuia Iuda să facă acest lucru? Pentru că Iisus arăta ca un om obişnuit în zilele Sale, şi astfel soldaţii n-ar fi putut să-L identifice decât printr-un semn.

Alte dovezi care le-aduc în sprijinul afirmaţiei mele că Iisus era doar un om obişnuit? În Noul Testament există cel puţin două ocazii când Iisus s-a pierdut în mulţime, atunci când duşmanii Săi încercau să-L omoare: “29. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; 30. Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.” (Luca 4:29-30); “Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.” (Ioan 8-59). Cum a reuşit să scape Iisus din aceste situaţii? Tocmai prin faptul că arăta ca un om obişnuit zilelor Sale şi astfel a reuşit să se piardă cu uşurinţă în rândul mulţimii din jurul Său.

Aşadar, pornind de la premize şi dovezi false, autorul ajunge la concluzia că:

Isus se încadrează tipului uman carpato-dunărean şi nicidecum tipului semitic!

Cică Iisus i se închina lui Zamolxis…

Păi, dacă porneşti de la ceva fals, concluzia nu poate fi decât una FALSĂ! Mai are rost să comentez o concluzie evident falsă!? Dar, autorul articolului “Iisus, marele iniţiat din Dacia” nu se opreşte aici. Aberaţiile sale cresc odată ce pătrundem mai adânc în articol. El doreşte să ne convingă că Iisus Hristos s-ar fi închinat “Dumnezeului” din Dacia, adică lui Zamolxe! Citiţi şi vă cruciţi:

Ioan ne spune în Evanghelia sa: „Şi eu am văzut şi am mărturisit că el este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan,1:33). Cine este această divinitate căreia i se închina Iisus ştiută fiind diferenţa flagrantă dintre Dumnezeul Vechiului Testament şi cel al Noului Testament ? Ne lămureşte arheologia şi scrierea genială a lui N. Densuşianu „Dacia Preistorică”. Iată ce spune Densuşianu: ”Cuvântul arhaic de „deu” sau „deul” îl aflăm întrebuinţat, ca un termen naţional, în ţinuturile pelasge ale Traciei şi Mesiei, şi în timpurile Imperiului Roman. …În Munţii Rhodopului un veteran ridică la anul 76 d. Chr., un altar lui DEO MHDYZEI (MHDVZEI Desj., MHDIZEI Ren.), unde ultimul cuvânt ne prezintă numai o forma alterată a lui Domnudzei sau Domnidzei, rom. Dumnedeu (Dumnezău – n.n)” ( N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Ed. Arhetip, 2002, p. 214). Mai mult, acelaşi autor ne atrage atenţia că forma combinată „Deu – Dumnedeu” care ne duce cu gândul la formularea evanghelică Domnul Dumnezeu o aflăm şi azi în tradiţiile populare romaneşti (loc. cit. nota 2). Observăm că Dumnezeu într-o forma sau alta este o denumire naţională a divinităţii supreme pelasge traco-dace Zamolxe, singurul zeu al Daciei, din cele mai vechi timpuri până azi.

Aberaţiile pseudo-istoricului Densuşianu

În primul rând, originea cuvântului “Dumnezeu” în limba română este una clară. El îşi are provenienţa în limba latină “domine deus”. Orice altă sursă este una fantezistă. Cum la fel de fantezistă este şi lucrarea lui N.Densuşianu – “Dacia preistorică”, publicată în 1913, lucrare nerecunoscută de niciun istoric serios din ţara noastră. În esenţă, Densuşianu spune că în România, înainte de civilizaţiile grecilor, romanilor şi egiptenilor, ar fi existat o civilizaţie, cea a pelasgilor, care ar fi baza tuturor civilizaţiilor din lume. Densuşianu nu aduce dovezi directe, ci indirecte, gen cântece şi nume populare. Dovezile directe lipsesc cu desăvârşire, căci nu există niciun fel de vestigii ale vreunui oraş pelasg, nicio cetate sau clădire din acea perioadă nerămânând în picioare, deşi acea perioadă nu este chiar atât de indepărtată în timp. În plus, cum se face că o civilizaţie atât de avansată ca cea a pelasgilor n-a avut o scriere sau un alfabet propriu, căci nu s-a descoperit nicio inscripţie în pelasgă până acum.

Reînvierea spiritului daco-mesianic

În concluzie, cum ai putea să-ţi bazezi articolul pe scrierile fanteziste ale unui pseudo-istoric cum este acest N.Densuşianu? În general, am observat că în ultimii 20 de ani de după Revoluţie, s-a renăscut în România “spiritul dacic”, asemănător cu spiritul legionar din perioada interbelică, prin care este exacerbat rolul dacilor în istoria noastră, în dauna altor epoci care au ajutat cu adevărat la crearea noastră ca naţie. Spiritul dacic este însoţit şi de un misticism mesianic, prin care poporului român, urmaş al dacilor, îi este atribuit un rol central şi esenţial în spiritualitatea lumii. Expresii aberante de genul “România, grădina Maicii Domnului” se înscriu perfect în această tendinţă. Dar dacii n-au fost cu nimic mai presus decât poporul egiptean sau decât poporul evreu. Iar dacă credem că dacii sau aşa-zişii pelasgi ar fi fost “esenţa Universului” nu facem decât să ne amăgim într-un egoism şi naţionalism aberant.

Mesia nu e acelaşi lucru cu provincia Moesia!

Autorul articolului “Iisus, marele iniţiat din Dacia” mai aduce apoi un argument “suprem” conform căruia Iisus ar fi de origine dacică. Zona locuită de daci se numea “Moesia” şi, astfel, am putea face echivalenţă între “Moesia” şi “Mesia”.

Spunem aceasta cu atât mai mult cu cât Isus în Evanghelii apare şi cu denumirea de Mesia, iar zona din sudul Dunării locuită de asemenea de daci se numea Moesia (a se citi Mesia), o dovadă în plus ca Iisus era de origine dacică iar formarea s-a spirituală s-a desavârşit aici.

Numai că ceva scârţâie în această argumentaţie. Mesia “eliberatorul” este un vechi concept ebraic, el apărând în cărţi vechi precum “Talmudul”, unde se vorbeşte de “„Lumea a fost creată… doar de dragul lui Mesia”. În plus, cuvântul “Mesia” îşi are originea în ebraicul “Moşiah”, astfel că nu există nicio legătură între provincia dacică Moesia şi Mesia, decât o simplă potrivire de nume.

Munţii se găsesc doar în România!?

Autorul nu se lasă şi continuă în aceeaşi “logică aberantă” (logica n-ar trebui să fie aberantă, nu-i aşa):

Cel mai des întâlnit epitet al lui Dumnezeu în predicile lui Iisus, este “Tatăl” care, aflăm tot de la Densuşianu, era un alt nume al lui Zamolxe. (op.cit, p.208-210). De notat în acest sens este şi faptul că lui Zamolxe îi erau dedicate ca locuri de cult şi închinăciune vârfurile munţilor, pe teritoriul actualei Românii existând numeroase înălţimi ce poarta denumirea de tartar, tatăl sau tătar (op. cit. p. 209-210, nota 6). Atragem din nou atenţia asupra unui fapt şi anume acela că Iisus în toate momentele principale ale vieţii sale pământeşti a fost legat de munte: Schimbarea la faţă se petrece pe munte, moartea sa se petrece pe munte, naşterea lasă de bănuit ca s-ar fi petrecut tot pe munte, într-o peşteră.

În primul rând, asemănarea dintre vârfurile de munte din România cu numele de “tatăl” şi “Tatăl” din Biblie este total ridicolă, dintr-un motiv foarte simplu: Noul Testament n-a fost scris în limba română! În ebraică, “Dumnezeul Tatăl” se citeşte “YHWH”, aşadar nicio asemănare cu “tatăl” din vârfurile montane româneşti. În al doilea, ce legătură are faptul că o parte din momentele trăite de Iisus au loc la munte cu munţii existenţi în România? România e singurul loc de pe planetă în care se găsesc munţi!? Oare nu sunt munţi peste tot, înclusiv în zona Israelului? Minime cunoştinţe de geografie l-ar fi ferit pe autor să cadă în zona ridicolului.

Regele David n-a existat niciodată, ci doar…dacii!

Şi ajungem la aberaţia maximă a articolului. Astfel, autorul crede că regele biblic David n-ar fi existat niciodată şi ar fi vorba de fapt de daci (!!!), doar schimbând o literă din numele lui David, adică “v în “c” şi tăind un “d” de la sfârşit: “Daci”. Şi iată conexiunea dintre Biblie şi daci făcută! Cât de simplist şi câtă naivitate în capul său!

Urmărind puţin mersul istoriei vedem ca aceasta nu a confirmat niciodată existenţa regelui David ! Ba mai mult, cartea Psalmilor atribuită lui David în Vechiul Testament, face notă discordantă cu întreg conţinutul Vechiului Testament având mai degrabă un caracter esenian. Numai ca…. Esenienii erau discipolii dacilor fiind singurii dintre evrei care s-au „încăpăţânat” să rămână la tradiţia primordială din Carpaţi, ai dacilor care în calitate de locuitori ai davelor se numeau “davi”. Şi iată cum o singura literă poate schimba o întreagă istorie!

Mergând pe aceeaşi logică, dacă un istoric din secolul al 24-lea, de exemplu, ar spune că schimbând litera “b” cu litera “s”, din cuvântul “Obama”, ar fi rezultat “Osama” (bineînţeles, Osama bin Laden), ajungând la concluzia că preşedintele american Obama n-ar fi existat niciodată, şi el a fost confundat cu Osama! Vedeţi cât de uşor se poate crea istorie? Mai ales istorie de aia aberantă.

Vârful “Omul” din Bucegi n-are legătură cu “Fiul Omului” din Biblie!

Mergem mai departe în analiză. Tot autorul articolului despre Iisus, iniţiatul dac, crede că “Fiul Omului” din Noul Testament, adică Iisus Hristos ar fi echivalent cu “Fiul lui Zalmolxe dacic”, vârful Omul din Bucegi fiind reprezentarea zeului dacic Zamolxe.

Acum să revenim şi să vedem de ce însuşi Iisus îşi spunea “Fiul Omului”. Densuşianu vine şi ne lămureşte şi în această privinţă: „cuvântul Om reprezenta în antichitate o înaltă putere divină” (op. cit. p. 255, nota 2). Şi mai departe tot el ne lamureste spunând: „Vârfurile cele mai înalte ale acestui munte (Bucegi – n.n) poartă azi numele, unul de Caraiman si altul de Omul, şi amândouă au fost odată consacrate divinităţilor supreme ale rasei pelasge, unul lui Cerus Manus si altul lui Saturn numit Omul” (op. Cit. p. 226). Numai că Densuşianu face greşeala de a nu-şi da seama că cele doua zeităţi sunt una si aceeaşi mare divinitate a preistoriei Zamolxe, careia i se închina si Iisus.

Revin cu acelaşi argument care l-am expus mai sus: Noul Testament n-a fost scris în limba română! “Fiul Omului” se pronunţă altfel în română decât în limba în care a fost Noul Testament. Să asemeni lingvistic “Omul” din Biblie, care se scrie şi se pronunţă altfel în limba română cu vârful “Omul” din Munţii Bucegi înseamnă să fii cu adevărat naiv. În plus, i-aş aminti autorului acestui articol ce înseamnă cu adevărat “Fiul Omului” din Biblie, cu care Iisus se aseamănă singur.

Iisus Hristos se referă de 88 de ori în Noul Testament ca fiind “Fiul Omului”. El, astfel, face referire la profeţia lui Daniel: “Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.” (Daniel 7:13-14). Descrierea “Fiul Omului” este un titlu mesianic, iar Iisus se proclamă singur ca fiind adevăratul Mesia, pentru ca lumea să fie conştientă de acest lucru.  Totodată, prin “Fiul Omului”, se arată că Iisus este şi om, fiinţă omenească reală, nu doar Dumnezeu. Prin asta, Iisus îşi afirmă şi umanitatea (“Fiul Omului”), pe lângă divinitatea (“Fiul lui Dumnezeu”). Asta e adevărata semnificaţie şi nu are treabă cu…vârful Omul din Bucegi!

Iisus s-a născut în Peştera Ialomicioarei!!!

Continuăm analiza aberaţiilor…

Iisus şi-a desăvârşit formarea spirituală de Fiu a lui Dumnezeu /Zamolxe în Dacia, mai exact pe Vârful Omu şi în peştera Ialomicioara, peştera marelui preot al lui Zamolxe. De ce? Pentru că … geografia sacră a antichităţii se reduce la…Dacia, iar momentele naşterii lui Christos şi a morţii lui Iisus sunt legate de o peşteră… peşteră care peste tot este legată de iniţierile misterice.

Revin cu acelaşi argument ca şi în cazul munţilor. Ce naiba…în lume nu mai există peşteri decât în România!? Nu cumva pe întreaga Terră sunt sute de mii de peşteri!? Atunci, de ce trebuie să-l legăm pe Iisus de peştera Ialomicioara? Doar aşa, că ne place nouă…

În final, pentru a ne dovada scrisă conform căreia Iisus Hristos a fost de origine dacă, autorul face o paralelă între un fragment din Evanghelia lui Matei şi un fragment dintr-o carte antică şi obscură intitulată Herto Valus (sic!):

Mai întâi sa încercăm să punem unul lângă altul, doua texte sacre: Evanghelia după Matei si Herto Valus a antichitatii pelasge. Iata ce spune Iisus în Predica de pe Munte:
„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice de cei care plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
Ferice de cei blanzi, căci ei vor moşteni pământul!
Ferice de cei care flămânzesc şi însetează după dreptate, căci ei vor fi saturaţi!
Ferice de cei milostivi, căci ei vor găsi mila!
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Ferice de cei prigoniţi din cauza dreptăţii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!”

(Evanghelia după Matei, 5:3-10)

Să privim acum comparativ, un text antic numit Herto Valus, care cuprinde învăţăturile preoţilor zamolxieni catre norod. Textul este versificat:

„Fericiţi cei ce-s cutezători
Că a lor este victoria
În plaiurile cele sfinte
Fericiţi cei ce plâng, că aceia
În dalbe ceruri s-or mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia
Vor moşteni întreg pământul.
Fericiţi cei care flămâzesc
Şi însetează după ştiinţă,
Că aceia se vor sătura
Şi niciodată n-or mai răbda.
Fericiţi aceia care muncesc,
Pământul făcându-l gradină,
Că ei vor culege roadele
În Grădinile Cerurilor
Fericiţi vor fi şi cei milostivi
Că aceia se vor mântui
Fericiţi cei curaţi în suflet
Că s-or hrăni doar cu lumină
Fericiţi făcătorii de pace,
Că Fii cerului s-or chema
Fericiţi cei prigoniţi pentru
Dreptate, că a lor este Raiul.

(Herto Valus, Cartea Secretă; cf. Adrian Bucurescu, Dacia Magică, Ed. Arhetip, 1999, p. 95 – 96)

Într-adevăr, asemănarea celor două texte e mult prea mare pentru a nu-ţi da seama că reprezintă unul şi acelaşi lucru. Dar, Evanghelia lui Matei se ştie că este una autentică. Se poate spune acelaşi lucru şi despre acest…Herto Valus?? Care ar fi fost un text antic, cu mult înaintea lui Hristos? Am căutat peste tot vreo referinţă despre Herto Valus, am căutat în marile dicţionare enciclopedice ale lumii, editate încă din secolul al XVIII-lea, în marile dicţionare teologice ale lumii (mulţumesc pe această cale proiectului Gutenberg.org, cea mai mare resursă on-line de cărţi vechi din lume) şi n-am găsit nicio menţiune. Cum se poate ca un asemenea text antic să nu apară în nicio enciclopedie serioasă a lumii? Iaca se poate. N-ar fi bine ca Adrian Bucurescu, autorul cărţii “Dacia magică” să ne spună de unde şi-a luat sursa? O fi moştenit de la bunici o lucrare de acum 4.000 de ani? Tot ce e posibil. Trăim, în mod indiscutabil, într-o lume a aberaţiilor, farselor şi fanteziilor.

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie