De ce au fost interzise Evangheliile pierdute ale creştinismului? Pentru că ele ascund un mare secret

Creștinismul ne spune că există 4 Evanghelii ale Noului Testament, însă specialiștii ne spun că ele sunt mult mai multe. De ce au fost însă ele ascunse și interzise de la începutul creştinismului?

Iarna anului 1886… Arheologii francezi sapă pentru descoperirea de artefacte în zona creştină a Egiptului de Sus. Deodată, ei fac o descoperire. Ceea ce ei au găsit este mormântul unui călugăr îngropat în secolul al VIII-lea. Dar, adevărata descoperire este ceea ce a luat cu el călugărul în lumea de dincolo: o carte extrem de veche. Cine l-a înmormântat i-a pus această carte în mormânt, în speranţa că o va putea citi şi după moarte. Cartea religioasă creştină nu era Evanghelia după Marcu, Evanghelia după Matei, Evanghelia după Luca sau Evanghelia după Ioan, ci Evanghelia lui Petru.

Evanghelia lui Petru prezintă viaţa timpurie a lui Iisus, care ar fi fost scrisă, conform textului, chiar de apostolul Petru. De aproape 2.000 de ani, tot ceea ce ştim despre Iisus provine din textele oficiale ale Noului Testament. Descoperirea a creat, în vremurile acelea, o undă de şoc printre specialiştii Bibliei, iar această undă de şoc a continuat ulterior prin găsirea de noi Evanghelii, ca de exemplu Evanghelia lui Toma, Evanghelia lui Filip, Evanghelia lui Maria Magdalena şi chiar Evanghelia lui Iuda.

Descoperirea Evangheliilor pierdute a dezvăluit, de asemenea, o bătălie secretă, acum uitată, dar odată extrem de importantă: o bătălie pentru spiritul creştinismului. Pe de-o parte, există un grup care propăvăduieşte o relaţie spirituală directă cu Dumnezeu; pe de altă parte, o creştinitate ortodoxă care acceptă doar 4 Evanghelii. Rezultatul acestei lupte poate determina viitorul creştinismului.

La începuturile creştinismului, nu existau Evanghelii şi nici Biblia creştină. Creştinismul a început în jurul anului 30 d.Hr., cu un grup de evrei care urmau învăţăturile lui Iisus din Nazareth. Poveştile despre Iisus n-au fost scrise timp de decenii întregi; specialiştii cred că prima Evanghelie, Evanghelia lui Marcu, a fost scrisă în jurul anului 70, la 40 de ani după moartea şi învierea lui Iisus.

Dar ea nu a fost singura Evanghelie; în jurul anului 200, nu erau doar 4 Evanghelii, ci erau în jurul a 50. Existau titluri, ca de exemplu, Evanghelia lui Filip, Evanghelia Evreilor sau Apocalipsa lui Petru. Unele din aceste titluri au fost menţionate de scriitorii din Antichitate, dar până recent toate aceste Evanghelii au dispărut. Ce s-a întâmplat cu ele şi de ce sunt doar 4 Evanghelii oficiale astăzi? Răspunsul ţine mai mult de politică şi mai puţin de religie.

Biblia n-a căzut pur şi simplu din cer, ci a fost compilată de gânditorii creştini, care prezentau un anumit punct de vedere. Oricum, ideea e că Biblia creştină, aşa cum o ştim astăzi, a apărut la circa 300 de ani de la moartea şi învierea lui Iisus. Iar cel care a determinat ca lucrurile să stea aşa, avea o agendă politică puternică, ce nu prea avea legătură cu religia.

În anul 312 d.Hr., un împărat roman pe nume Constantin, un păgân care credea în zei, a pretins că a avut o viziune a crucii înaintea unei bătălii. După victorie, el s-a convertit la creştinism, făcând-o religia semioficială a statului. Constantin s-a folosit de religia creştină pentru a uni un imperiu care se destrăma. În vremurile acelea, creştinismul conţinea mai multe biserici, cu credinţe diferite şi scripturi diverse. Împăratul intenţiona să schimbe acest lucru.

În anul 325, împăratul Constantin a convocat Conciliul de la Niceea, pentru a decide învăţăturile de bază ale creştinismului. El i-a reunit pe cei mai puternici lideri ai bisericii creştine din toată lumea, pentru a discuta crearea unei religii creştine unice şi unite. Împăratul Constantin avea interes ca să existe unitate; el îşi dorea ca religia creştină să ofere baza ideologică pentru Imperiul Roman. Scopul Conciliului de la Niceea era să unească credinţa, atât din punct de vedere religios, cât şi politic.

După săptămâni de dezbateri, episcopii şi preoţii au ajuns la o serie de principii care să unească creştinismul şi să treacă această religie sub controlul împăratului. În timpul lui Constantin, pentru creştinism lucrurile s-au schimbat radical: avem o redefinire a felului în care Dumnezeu trebuie înţeles – acum Dumnezeu este protectorul statului.

Împăratul Constantin a unit, de asemenea, şi Evangheliile creştine, şi a limitat numărul de Evanghelii pe care el le considera potrivite pentru religia de stat. Deşi Conciliul de la Niceea nu a adoptat textele oficiale, împăratul Constantin a indicat clar care Evanghelii le consideră el a fi acceptabile. El a dat dispoziţia să se tipărească 50 de copii ale Bibliei creştine, şi care conţineau doar Evangheliile lui Marcu, Matei, Luca şi Ioan.

Ce s-a întâmplat cu celelalte Evanghelii? În anul 382, un alt Conciliu creştin a interzis creştinilor să citească celelalte Evanghelii. Sub împăratul creştin Teodosius, toate celelalte Evanghelii au fost considerate a fi eretice. Ele au fost arse, iar cei care le deţineau au fost arestaţi sau chiar ucişi.

Ce conţineau aceste „Evanghelii eretice”? Ce era atât de ameninţător, încât ele trebuiau interzise şi distruse? Nimeni n-a ştiut circa 1.500 de ani, dar în 1886 Evanghelia lui Petru s-a ivit din nisipurile egiptene, aşa cum spuneam la începutul articolului. Alte descoperiri uluitoare au urmat în secolul al XX-lea: Evanghelia lui Toma, a Mariei Magdalena, a lui Iuda. Aceste Evanghelii dezvăluie un Iisus total diferit, oferă o abordare diferită a spiritualităţii. De exemplu, în Evanghelia lui Toma se susţine o conexiune personală cu Dumnezeu, fără a mai fi nevoie de biserici organizate, de preoţi şi episcopi.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.