Manuscrisul gnostic „Cartea secretă a lui Ioan” ne spune că Adam (primul om) era mult mai inteligent decât „creatorii” săi şi fără păcate. Aşa că „Ei” l-au luat pe Adam şi l-au aruncat în „părţile cele mai joase ale tărâmului material”…

În cartea „The Epic of Humanity”, autorii (Billy Carson şi Matthew LaCroix) ne prezintă un fragment din „Cartea secretă a lui Ioan”, unul din Manuscrisele de la Marea Moartă, descoperite în anul 1948. Iată ce ne spune fragmentul respectiv: * …

Cititi mai multe

Trăim vremuri grele: o biserică din Elveţia foloseşte o hologramă a lui Iisus, dotată cu inteligenţă artificială, pentru „sfaturi spirituale”

Este adevărat, unele tehnologii moderne pot părea miraculoase. Datorită progreselor tehnologice, credincioșii dintr-o biserică elvețiană pot vorbi acum direct cu Iisus, sau cel puțin cu o versiune de hologramă Inteligenţă Artificială (AI). Ca parte a unui proiect de artă numit …

Cititi mai multe

Conform gnosticismului, Arhonii (entităţi demonice avansate) ne-ar conduce şi ne-ar manipula din umbră. Iar şeful arhonilor ar fi „Iehova Sebaot”…

De la apariția umanității, au existat ființe din alte dimensiuni care parazitează oamenii, sunt experți în manipularea gândurilor și emoțiilor oamenilor, familiilor, orașelor, țărilor și civilizațiilor întregi. Este deranjant să descoperim că oamenii nu au de-a face doar cu entități …

Cititi mai multe

Legenda misterioasă a lui „Codex Gigas”, manuscrisul medieval despre care se crede că ar fi fost scris de Satana. De ce împăratul Rudolf al II-lea era obsedat de această carte?

Împăratul habsburg Rudolf al II-lea a venit pe lume la 18 iulie 1552. Tatăl său a fost Maximilian al II-lea, împărat al Sf.Imperiu Roman, rege al Boemiei, Ungariei și Croației, iar mama sa a fost Maria a Spaniei, fiica împăratului …

Cititi mai multe