În urmă cu 2.000 de ani, cel care a scris „Apocalipsa lui Ioan” a observat „Palatul lui Dumnezeu” pe un imens ecran TV?


Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)

Apocalipsa lui Ioan este ultima carte în canonul Noului Testament și singura carte biblică aparținând în întregime literaturii apocaliptice. Cf. Apocalipsa 1:9, autorul este de obicei denumit Ioan Teologul, iar locul scrierii este considerat a fi Insula Patmos din Marea Egee. Contextul scrierii pare a fi persecutarea creștinilor, drept pentru care data scrierii este plasată fie circa anul 95 d.Hr., în timpul domniei lui Domițian, fie circa 64-69 d.Hr., în timpul domniei lui Nero.

Ioan Teologul este ultima persoană din Biblie care a avut contacte cu reprezentanţii unei lumi paralele. Ioan, asemănător lui Enoh şi Ezechiel afirmă următoarele: „Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el, avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere… împrejurul Scaunului de domnie stau făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi”. (Apocalipsa 4: 2-3, 6-8).

Ajuns în această lume paralelă, Ioan face o descriere a Slavei, identică cu aceea făcută de Ezechiel pe Pământ, cu aproximativ 600 de ani înainte. Astfel el vede: scaunul pe care stătea Cineva, şi pe cei 4 heruvimi, cu cele 4 feţe ale lor şi cele 6 aripi. Ioan observă că, în faţa acestui scaun de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul (Apocalipsa 4:6). Această „mare de sticlă”, pe care a văzut multe evenimente pe care le va descrie în Apocalipsă, ar putea fi un imens ecran TV; „Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete: pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură de leu… Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată” (Apocalipsa 13: 1-3).