„Arborii însângeraţi” de pe Pământ, un semn al Apocalipsei lui Ezra? Planeta X expulzează oxid de fier în Cosmos… oare de aici provine „sângele” din copaci şi ape!?


copac sangerandApocalipsa ne obsedează de secole sau milenii întregi: când va avea loc aceasta cu adevărat? În perioada aceasta, într-un viitor apropiat sau într-un viitor foarte îndepărtat? Se pare că nu avem un răspuns clar, dar, în schimb, dacă credem în cărţile Apocalipsei, putem găsi diferite semne, care, dacă ar fi să le interpretăm, putem să ne dăm seama cât de aproape e Apocalipsa.

La începutul lui ianuarie 2011, arătam într-un articol (https://www.lovendal.ro/wp52/un-numar-masiv-de-pasari-moarte-si-de-pesti-morti-se-implineste-apocalipsa/) că în lume s-au găsit o mulţime de peşti şi de păsări moarte, un posibil semn al Apocalipsei. De data aceasta, însă, e vorba de aşa-zişii „copaci însângeraţi”, un semn că sfârşitul lumii se apropie, conform Apocalipsei lui Ezra: „Sângele se va scurge din lemn, iar pietrele îşi vor rosti disperarea. Oamenii vor intra în panică, iar stelele se vor schimba”.

Pentru cei care încă nu au auzit de această carte apocaliptică, Apocalipsa lui Ezra, pot să vă spun următoarele despre ea: există două versiuni ale ei (ebraică şi greacă). Versiunea greacă, păstrată în doar 2 copii, a fost creată de un scrib biblic, pe nume Ezra, şi a fost concepută undeva între secolele 2 şi 9 după Hristos. Ezra are o viziune despre iad şi despre paradis, dar şi despre Antihrist.

Acum, revenind la „copacii însângeraţi”, un videoclip de pe YouTube ne prezintă mai mulţi arbori care par că „sângerează”, autorul interpretând acest lucru ca fiind unul din semnele Apocalipsei lui Ezra. Autorul videoclipului are şi o teorie interesantă: planeta X, care s-ar apropia de Pământ, expulzează oxid de fier în Cosmos, care este apoi absorbit de Pământ în apa freatică, iar apoi este preluat atât de râuri care se transformă în roşu, cât şi de copaci, care „sângerează”. E adevărat că în septembrie 2012 scriam un articol (https://www.lovendal.ro/wp52/yangtze-cel-de-al-treilea-fluviu-din-lume-s-a-transformat-in-rosu-asemenea-sangelui-apocalipsa-lui-ioan-pare-ca-se-implineste/) despre transformarea în roşu a fluviului Yangtze, cel de-al treilea din lume. Nu-i aşa că toate aceste fenomene par să se conecteze între ele?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO