Ileana Cosânzeana se mai numea şi „Abrunca”. Legenda ei are legătură cu stelele şi constelaţiile?

Conform basmelor româneşti, Ileana Cosânzeana este cea mai frumoasă dintre zâne, „cu ochii din soare, cu trupul din mare şi cu haine de flori”. Ileana Cosânzeana este stăpâna vacilor frumoase şi lăptoase, probabil de pe când oamenii au domesticit primele vite. Uneori mai este numită şi Abrunca. Nume ciudat ce provine desigur din antroponimul dac Abro, care însemna „puternic, vehement” şi este un indiciu preţios pentru precizarea originii autohtone a acestui personaj mitologic.

În alte legende, ea este fecioara războinică, cârmuitoare în ţara femeiască şi are străji numai femei. Ileana Cosânzeana biruie în toate războaiele, cei învinşi fiind mâncaţi într-o poiană unde li se aruncau oasele. Vedem astfel cum folclorul nostru a înregistrat una dintre cele mai obscure realităţi preistorice (matriarhatul şi canibalismul), într-o vastă cronică orală în care imaginaţia este liberă numai în limita unor clişee stereotipe, pentru a le pătrunde sensul şi a-l îmbogăţi cu multiple semnificaţii, fiecare metaforă fiind de fapt o hieroglifă, într-un basm.

Ileana Cosânzeana este chiar sora Soarelui, fecioară preafrumoasă, făcută din rouă de 12 zâne al cărei loc este pe cer, într-un palat unde o găsește porcarul după îndrumările Sf. Duminici. Porcarul este steaua Alfa Tauri (Aldebaran) ce culminează cu puţin deasupra orizontului, în cea mai scurtă noapte din an. Ileana Cosânzeana trebuie să fie steaua Spica din constelaţia Fecioarei. Cele 12 zâne sunt celelalte stele din constelaţia respectivă. Palatul ceresc nu poate fi decât una din „căsuţele” în care se împarte cercul eclipticei solare. Iar Sf. Duminică iniţial a fost marea preoteasă a cultului apolinic, care ştia rosturile Soarelui pe cer şi ulterior a semnificat însăşi traiectoria şi ritmul Soarelui.