Dezlegarea misterului unei crime comise de vikingi în urmă cu peste un mileniu


osebergTestele făcute pe osemintele a două femei vikinge, descoperite din întâmplare într-o barcă din Oseberg (Norvegia), demonstrează că una dintre ele a fost o fecioară sacrificată pentru a-şi însoţi stăpâna în viaţa de apoi, relatează Reuters. Osemintele au fost găsite, în 1904, pe o ambarcaţiune de 22 de metri lungime, şi până acum s-a crezut că cele două femei au fost îngropate împreună pentru a urma un ritual viking.

Ambarcaţiunea din Osenberg a reprezentat una dintre atracţiile turistice ale secolului XX, moartea celor două femei fiind estimată a fi avut loc în anul 834 DC. În urma testelor, cercetătorii au stabilit ca una dintre femei, cea în vârstă, avea cancer în faza terminală, fiind vorba despre primul caz de cancer constatat în Norvegia. Arheologii cred că este vorba despre regina Aasa, mama primului rege al Norvegiei, Halfdan cel Negru.

A doua femeie, mai tânără, pare a fi fost bine întreţinută, dinţii tinerei convingându-i pe experţi că folosea o scobitoare metalică, un lux în secolul al IX-lea.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock