„Femeia din Guadelupa” – misterul unui schelet uman vechi de cel puţin 25 de milioane de ani, când oamenii n-ar fi trebuit să existe


Guadelupa este un arhipelag situat în partea estică a Caraibelor, în America Centrală, în zona Oceanului Atlantic. Aici, în 1912 s-a făcut o descoperire de senzaţie: au fost găsite rămășițele osoase ale unei femei. Capul și picioarele lipseau, dar restul scheletului era intact. Scheletul este cu siguranță cel al unei femei, care trebuie să fi avut, aproximativ, circa 1,60 metri înălțime.

Iată partea cu adevărat ciudată: resturile fosile se aflau într-un calcar foarte dur. Acest strat de calcar a fost datat că a fost creat cu aproximativ 25 de milioane de ani în urmă (28 de milioane, după alte surse)! Însă, cercetătorii ne spun că primii hominizi au apărut în urmă cu circa 6 milioane de ani. Deci, ceva nu se leagă…

Cercetătorii nu pot explica descoperirea. S-a emis ipoteza că totul ar fi fost o păcăleală. Însă, această idee este extrem de ridicolă. Piatra este foarte tare, iar descoperirea a fost una autentică. Nu este plauzibil ca ca cineva să fi furat sau să fi găsit cumva rămășițele fosilizate ale unei femei și apoi acestea să fi fost încorporate cumva în mijlocul unui strat de calcar. Nu exista nici instrumentele şi nici tehnologia pentru aşa ceva. Amintiți-vă, că era anul 1812, acum peste 200 de ani. Apoi, mai există şi problema motivației: de ce să fi făcut cineva aşa ceva? În acele vremuri nu se ştiau vârsta când au apărut primii hominizi. Prin urmare, nimeni nu avea nimic de câștigat făcând o astfel de păcăleală, pentru că n-ar fi avut niciun impact în acele vremuri…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO