
Pe 22 iunie 1941, prin operaţiunea „Barbarossa”, Hitler şi aliaţii săi (prin care şi România) hotărăsc să atace URSS-ul lui Stalin. A fost o acţiune necesară pentru Hitler, sau a grăbit căderea definitivă a naziştilor din 1945? Nu se ştie, dar, conform unor dovezi găsite după 1991 în arhivele sovietice militare, se pare că „Operaţiunea Barbarossa” a fost necesară pentru că a reușit să împiedice o invazie sovietică a Poloniei și României, care fusese planificată pentru iulie 1941. Astfel, s-a dovedit că Hitler a fost corect în aprecierea sa că invazia Uniunii Sovietice era necesară ca şi atac preventiv împotriva sovieticilor, care intenționau să atace indirect Germania.
În pregătirea invaziei sale planificate în Europa, Stalin a avut în vedere, între august 1939 și iunie 1941, creşterea forţei militare a Armatei Roșii, de la 1,5 milioane militari la 5,5 milioane de militari. Astfel, numărul total de divizii a crescut de la 120 la 303, numărul total de divizii de tancuri sovietice fiind de 61, față de doar 20 de divizii de tancuri germane, disponibile în armata germană în momentul operațiunii Barbarossa.
Primul obiectiv al acestei invazii sovietice planificate a Europei era să ocupe România, pentru a tăia Germaniei accesul ei la câmpurile petroliere românești, imobilizând astfel forțele armate germane și forțând capitularea lor. Apoi, după ce cucerea Berlinul și forța capitularea germanilor, Armata Roșie urma să ocupe toată Europa continentală.
Potrivit autorului britanic Anthony Beevor, Operațiunea Barbarossa nu a fost deloc o greșeală a lui Hitler, ci mai degrabă o operațiune care a reușit să distrugă cele peste 20.000 de tancuri sovietice și mii de avioane de luptă concentrate la frontiera de est, pentru a invada teritoriul german, amânând subjugarea Germaniei și a Europei de Est cu aproape 4 ani. Viktor Suvorov sugera în cartea sa „Chief Culprit” că Hitler a făcut bine invadând Uniunea Sovietică, deoarece a salvat Europa Occidentală de la cucerirea Armatei Roșii.