Teorie năucitoare a unui cercetător: „Cel de-al doilea război mondial a constituit o încercare camuflată a extratereştrilor de a cuceri planeta noastră”

Conform cercetătorului în ufologie, Len Kasten, cei de la nivelurile cele mai înalte ale guvernului ştiau că a existat o intervenţie a extratereştrilor în cel de-al doilea război mondial în ambele tabere. De fapt, pretinde cercetătorul, au existat dovezi credibile …

Cititi mai multe

O teorie cutremurătoare privind originea „războiului din ceruri” din Biblie: este Lucifer fiul unei regine-extraterestre din Orion, iar după „izgonirea din Paradis” şi-a stabilit reşedinţa în steaua Aldebaran?

Foarte interesantă viziunea scriitorului şi cercetătorului Wes Penre cu privirea la originea lui Lucifer şi a rebeliunii sale. Nu înseamnă că e şi adevărată, numai că Penre propune o altă ipoteză decât ceea ce ştiam până acum. Biblia e cea …

Cititi mai multe

De ce, în timpul celui de-al doilea război mondial, Mussolini a ars 80.000 de cărţi şi manuscrise de magie şi ezoterism? Cunoştinţele de acolo erau „periculoase”…?

De la sfârşitul lui 1943 şi până la armistiţiul din 8 mai 1945 a existat în Italia o republică italiană condusă de Mussolini. Dictatorul Italiei, ca şi Hitler, avea la dispoziţia sa o serie de consilieri oculţi, magicieni negri. La …

Cititi mai multe

Proiectele secrete naziste de farfurii zburătoare: Vril1, V7 şi Haunebu 1! Ele foloseau doar energia gravitaţiei! De aici provin OZN-urile pe care le vedem pe cer în ultimii 70 de ani!

Într-un articol mai vechi (din 2010 – Deţineau naziştii un program secret de fabricare a OZN-urilor?) vorbeam despre posibilitatea ca naziştii să fi construit prototipurile de OZN-uri pe care le-am văzut pe Pământ după cel de-al doilea război mondial. În …

Cititi mai multe

Societatea mistico-nazistă Vril a primit de la extratereştrii de pe Aldebaran schema unei farfurii zburătoare interstelare! Nava a fost construită de nazişti şi Hitler a fugit spre steaua Aldebaran în 1945!

Maria Orsic, cunoscută şi sub numele de Maria Orschitsch, a fost un celebru medium, care a devenit liderul faimoasei societăţi oculte naziste „Vril Gesellschaft” sau „Societatea Vril”. Maria s-a născut în Viena (Austria); tatăl ei era un imigrant croat din …

Cititi mai multe

Teoria unei cercetătoare române: Tăbliţele de la Tărtăria fac referire la extratereştrii Anunnaki care au venit nu de pe Nibiru, ci de pe steaua Aldebaran

Citim de pe Wikipedia ce reprezintă tăbliţele de la Tărtăria: „Tăbliţele de la Tărtăria sunt 3 obiecte mici și străvechi de lut, găsite în anul 1961 în localitatea Tărtăria (Judeţul Alba) de către cercetătorul clujean Nicolae Vlassa. Două dintre tăbliţe …

Cititi mai multe