De ce, în timpul celui de-al doilea război mondial, Mussolini a ars 80.000 de cărţi şi manuscrise de magie şi ezoterism? Cunoştinţele de acolo erau „periculoase”…?

De la sfârşitul lui 1943 şi până la armistiţiul din 8 mai 1945 a existat în Italia o republică italiană condusă de Mussolini. Dictatorul Italiei, ca şi Hitler, avea la dispoziţia sa o serie de consilieri oculţi, magicieni negri. La ordinul a doi dintre aceştia, o unitate fascistă specială a ars, în 1944, 80.000 de cărţi şi manuscrise aparţinând Societăţii Regale de Cunoaştere din Neapole. Operaţia avea drept scop să împiedice căderea în mâinile aliaţilor a unor documente magice de o importanţă considerabilă.

Unele din aceste documente erau antice; altele, moderne, se refereau la cercetări magice făcute în vremea lui Mussolini. De exemplu, s-a aflat dintr-una din cărţi (care se pare că a supravieţuit – cel puţin fragmente din ea) că un magician concentra pe apă, cu ajutorul unui telescop, lumina provenind de la o stea şi astfel obţinuse apa-Sirius, apa-Vega, apa-Antares, apa-Aldebaran etc. După aceea, el cristaliza în această apă substanţe sensibile în mod deosebit la efectele meteorologice şi cosmice, cum ar fi, de exemplu, nitratul de uranil. Magicianul obţinu rezultate uluitoare: sărurile cristalizate în apa expusă luminii stelelor formară grupări, iar aceste grupări semănau extraordinar cu simbolurile ezoterice ale stelelor în cauză. Există vreo explicaţie pentru asta?

Se pare că biblioteca din Neapole era plină de descoperiri fantastice de soiul ăsta, antice şi moderne, că existau manuscrise inedite de-ale lui Leonardo da Vinci şi documentele confiscate de la Aleister Crowley atunci când poliţia fascistă îi distruse abaţia blestemată de la Cefalu, din Sicilia.

De ce-au fost arse aceste cărţi? Cui îi era frică de adevăr?