Stalin credea că Hitler nu s-a sinucis în buncărul său din Berlin în 1945, şi că a fugit în Spania sau Argentina


Se ştie versiunea oficială a istoricilor: în mai 1945, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Hitler s-ar fi sinucis în buncărul său din Berlin. Ruşii i-ar fi descoperit cadavrul, ar fi efectuat autopsia şi au constatat că maxilarul cadavrului împuşcat avea caracteristicile din fişele dentare ale lui Hitler.

Însă, fragmentul de craniu din cadavrul lui Hitler a fost analizat în 2009, din punct de vedere al ADN-ului, şi s-a constatat că el aparţinea unei femei, şi nu fostului dictator. De atunci s-a reîntărit încă o dată o teorie mai veche conform căreia Hitler ar fi reuşit să fugă din buncărul său din Berlin la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Însă, faptul că Hitler ar fi putut fugi din Berlin în 1945 nu reprezintă doar punctul de vedere al unor conspiraţionişti. În luna mai 1945, la scurt timp după moartea președintelui american Franklin D. Roosevelt, Harry Hopkins, unul dintre cei mai apropiați consilieri a lui Roosevelt, a efectuat o misiune specială la Moscova, la solicitarea noului președinte, Harry Truman. Hopkins a avut misiunea să pregătească viitoarea conferință cu Churchill și Stalin, programată să înceapă în iulie 1945, la Potsdam, Germania.

Într-o discuție privată cu Stalin la Moscova, Hopkins i-a spus dictatorului sovietic că el spera ca trupul lui Hitler, care nu au fost încă recuperat, să fi fost găsit de către ruși. Stalin i-a răspuns că medicii sovietici au crezut că au identificat cadavrul lui Joseph Goebbels, ministrul propagandei a lui Hitler, dar nu și cadavrul lui Hitler. Stalin i-a spus că el îndoiește personal că Hitler s-a sinucis după cum s-a raportat.

În cartea sa din 1947, „Vorbind sincer”, autorul Byrnes a relatat o conversație pe care el a avut-o cu Stalin la Conferința de la Potsdam din iulie-august 1945: „I-am cerut lui Stalin opiniile sale despre modul în care a murit Hitler. Spre surprinderea mea, el a spus că crede că Hitler era în viață și că era posibil ca acum să se afle în Spania sau Argentina”. Aproximativ 10 zile mai târziu, Byrnes l-a întrebat pe Stalin dacă şi-a schimbat punctul de vedere, iar Stalin i-a răspuns că nu. Acesta a fost punctul de vedere al lui Stalin, până la sfârșitul vieții sale.

Pe de altă parte, în ziarul american militar “The Stars and Stripes” din data de 8 octombrie 1945, există o declaraţie şocantă făcută de generalul Dwight D. Eisenhower, atunci comandantul suprem al forţelor aliate: “Există un motiv pentru a crede că Hitler s-ar putea să fie încă în viaţă, conform unei remarci făcute de generalul Eisenhower ziariştilor olandezi. Afirmaţia generalului vine în contradicţie cu alte declaraţii ulterioare ale sale, conform cărora Hitler ar fi mort.”