Cum a murit la Berlin marele Caragiale? Două mărturii dezleagă secretul acestei morţi

Marele dramaturg Ion Luca Caragiale se autoexilase la Berlin cu câţiva ani înainte de a muri pe data de 9 iunie 1912. Diagnosticul a fost acela de arteroscleroză. Cella Delavrancea (1887-1991) se afla în perioada aceea lângă Caragiale; ea a descris momentul morţii la care a fost martoră.

„Într-o dimineaţă, Caragiale n-a mai apărut în salon (…) Dintr-o dată, un ţipăt a sfâşiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsă de frică şi am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Uşa era deschisă (…) El, alunecat pe jos, lângă pat, cu mâna stângă crispată pe cearşaf, capul dat pe spate, faţa albă, ochii ficşi. Îngrozită, soţia lui îl privea. Văzuse că nu apăruse ca de obicei, îndrăznise la ora 11 a.m. să bată la uşă. Tăcerea o îngrijorase. A deschis, a văzut, a ţipat. Cum să faci loc durerii, aşa, pe neaşteptate?”

Se mai spune că în camera lui Caragiale, unde acesta a murit, s-au găsit peste o sută de mucuri de ţigări pe care dramaturgul le fumase înainte să moară.

Omul de cultură Paul Gusti descrie şi el cum a aflat de moartea lui Caragiale. Când a ajuns la Berlin, a primit o telegramă să cumpere o coroană pentru Caragiale. „Cu adevărat nu ştiam ce să cred. Ce fel de coroană trebuia să-i cumpăr?” se întreba Paul Gusti atunci. El continuă:

„O iau spre adresa unde ştiam că stă Caragiale. În faţa porţii îmi iese înainte un tip de portar neamţ, cu nelipsita-i pipă în gură:
– Mă rog, aci stă Caragiale? – îl întreb eu.
– Aici stă! – îmi spune portarul dând din cap.
– E bine sănătos?
– Acum e foarte bine! – îmi spune el cu un aer de filozof.
– Pot să-l văd? Nu doarme?
– Doarme de aseară, nu ştiu dacă s-o mai scula vreodată.
Vă închipuiţi mirarea mea, când am aflat că murise Caragiale”.