Săracul Caragiale: în timpul vieţii fu contestat şi dispreţuit de unii din semenii săi. După moarte, el deveni un geniu…

3.141 vizualizari

Ion Luca Caragiale, marele maestru al dramaturgiei româneşti a fost, printre altele, şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti. În anul 1888, Titu Maiorescu, ministru al Instrucţiunii, după consultări îndelungate, a hotărât, la 2 iulie: „Director al primului nostru teatru va fi tânărul dramaturg I.L. Caragiale”.

Dar, numirea aceasta n-a mulţumit pe toată lumea. Trei mari artişti nu-i vor da concursul noului director şi-şi vor prezenta demisiile: Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu şi Constantin Nottara. Caragiale se străduie, însă, şi reuşeşte să deschidă stagiunea, la 1 octombrie 1888, cu Ion Anestin, Frosa Sarandi şi Măria Ciucurescu, prezentând piesa „Manevrele de toamnă”.

Totuşi, simpaticul director este nevoit să demisioneze, în 1889, înainte de începerea stagiunii. Şi face acest lucru fără de supărare. Ba, dimpotrivă, este chiar bucuros că a scăpat de o povară în plus, putându-se consacra, astfel, mai cu râvnă operelor sale literare.

P.S. Întrebarea care mi-o pun e următoarea: de ce marii artişti, atunci când se află în viaţă, sunt contestaţi şi chiar urâţi şi duşmăniţi? Iar apoi, după ce trec în eternitate, devin genii? De ce conştiinţa colectivă a unui popor acţionează aşa?

P.S.2. Desenul marelui artist de la începutul articolului a fost realizat de Simona Bianco.