Din secretele proiectului “Ni”: producerea de către japonezi a primei bombe atomice din lume

5.558 vizualizari

Se cunoaşte acum, practic, totul sau aproape totul, despre Proiectul Manhattan (crearea primelor bombe atomice americane) sau despre cercetările efectuate de fizicienii germani în acest domeniu. Despre eforturile savanţilor şi cercetătorilor japonezi în ramura nucleară nu se ştia însă aproape nimic. Proiectul „Ni”, care era în curs de realizare în timpul celui de-al doilea război mondial în Japonia, a trecut neobservat de către istoricii perioadei respective. Vălul aşezat peste încercările japoneze de a produce bomba atomică s-a ridicat la mijlocul anilor 1980, când într-un articol publicat de revista rusă „Sputnik”, se relatează o serie de amănunte inedite privind intenţiile cercurilor militariste japoneze din timpul ultimului război mondial de a produce şi folosi arma nucleară, cursa contra cronometru impusă propriilor fizicieni atomişti de către marele stat major nipon cu puţin înainte de prăbuşirea militară a Ţării Soarelui Răsare.


Generalul nipon Takeo Yasuda


Un general nipon se interesă de posibilitatea folosirii în scopuri militare a fizicii nucleare

Chiar înainte de izbucnirea ostilităţilor din Pacific, în cercurile militare superioare nipone se discuta despre posibilităţi de utilizare în domeniul militar a realizărilor din fizica nucleară. Primul care s-a interesat de acest lucru a fost generalul Takeo Yasuda, licenţiat al Universităţii din Tokio, şeful Direcţiei tehnico-ştiinţifice a armatei aerului, care avea să devină ulterior şeful Statului Major al Forţelor Aeriene Imperiale Japoneze. El urmărea cu asiduitate publicaţiile ştiinţifice din întreaga lume şi atenţia i-a fost atrasă de o informaţie care arăta că o fisiune în lanţ a atomului de uraniu poate provoca o explozie de o putere cu totul neobişnuită pentru acel timp. Unul din foştii săi profesori, Rickichi Sagane i-a confirmat în scris – în urma vizitelor şi întâlnirilor pe care le avusese la Universitatea din California cu un grup de tineri fizicieni din Europa şi America – că ultimele descoperiri din fizica nucleară ar fi putut fi folosite şi în scopuri militare. „Specialiştii niponi să se ocupe de această problemă”, hotăra, câteva zile mai târziu, ministrul de război al Japoniei, Hideki Tojo, in urma citirii raportului întocmit de Sagane.

100 de fizicieni niponi se ocupă de posibilitatea fabricării armei nucleare

Profesorul Nishina, conducatorul proiectului Ni

Supunându-se acestei directive, Yasuda va însărcina, în mai 1941, un institut de cercetări fizice şi chimice să studieze „posibilitatea de a pune la punct şl de a crea o bombă cu uraniu”. Cercetările erau conduse de profesorul Yashio Nishina, unul dintre elevii celebrului fizician danez Niels Bohr. La cererea sa, mai mult de o sută de fizicieni au fost scutiţi de serviciul militar, urmând să se ocupe în continuare de finalizarea proiectului. În primii doi ani de activitate a colectivului, aceşti fizicieni au efectuat cercetări si calcule teoretice, studii comparative ale diverselor metode de separare a izotopilor de uraniu, făcând prospectări ale minereurilor.

La 5 mai 1943, profesorul Nishina redacta un raport adresat Comandamentului Armatei Aerului, în care arăta că producerea unei bombe atomice era posibilă din punct de vedere tehnic. Yasuda i-a trimis raportul lui Tojo, si aşa s-a născut ideea proiectului „Ni”. (în japoneză „Ni” înseamnă „doi”, dar, în această împrejurare, el desemna nu numărul de ordine al proiectului, ci începutul numelui de familie al iniţiatorului lui – profesorul Nishina).

Pentru construirea bombei atomice nipone era nevoie de uraniu

După ce a luat cunoştinţă de conţinutul cercetărilor ştiinţifice, prim-ministrul Tojo l-a convocat pe şeful serviciului general al Statului Major al Armatei Aerului, colonelul Kawashina, întrebându-l: „Ai auzit vorbindu-se despre bomba atomică? Nu? Este o chestie care poate modifica mersul războiului. Ocupă-te de crearea acestei bombe. Vei avea bani, materiale, mâna de lucru necesară – toate, cu prioritate. Întreabă-i pe fizicieni de ce au nevoie.” „Avem oameni destui„, a spus Nishina zâmbind, atunci când Kawashina i-a relatat despre discuţia sa cu primul ministru. „Esenţialul este ca armata să ne ajute să procurăm minereul de uraniu”.

Începând din vara anului 1943, Kawashina şi subalternii săi au pornit în căutarea uraniului. Problema nu se arăta însă a fi prea uşoară. Zăcămintele cunoscute în acea perioadă – cele din prefectura japoneză Fukushima şi cele din peninsula Coreea – nu justificau speranţele, fiind destul de sărace. Or, participanţii la proiectul „Ni” aveau nevoie, urgent, de cel puţin două tone de oxid de uraniu pentru efectuarea experienţelor de început.

Germania, rugată de Japonia pentru a-i furniza 2 tone de uraniu

S-a decis atunci să se ceară sprijinul Germaniei. Ambasadorul japonez la Berlin, Hiroshl Oshima, le-a solicitat conducătorilor nazişti să procure Japoniei două tone de uraniu, necesare cercetărilor. Aceştia i-au răspuns că mai întâi ar vrea să cunoască de ce Japonia are nevoie de o cantitate aşa de mare din acest minereu rar. Indignat, Kawashina îi telegrafia ambasadorului: „Spune-le că nu înţelegem atitudinea lor răuvoitoare provocată de cererea noastră. Aminteşte-le că Japonia este în război cu Statele Unite şi cu Anglia, dar şi aliat al Germaniei. Dacă este imposibil să rezolvi problema la acest nivel, este de preferat să negociezi direct cu Fuhrerul…”

O navă militară americană doboară un „U”-boat la marinei naziste, plin cu uraniu pentru Japonia

Greu de ştiut daca lucrurile au ajuns până la Fuhrer. Cert este că germanii au acceptat în cele din urmă livrarea uraniului. La sfârşitul anului 1943, o tonă de minereu de uraniu se îndrepta către Ţara Soarelui Răsare, la bordul unui „U”-boat al marinei naziste. Dar acesta s-a oprit pe fundul apelor din vecinătatea Malayeziei, fiind scufundat de un distrugător american care patrula în zonă. Cât despre cealaltă tonă, se pare că nemţii nu au mai expediat-o niciodată. După înfrângerile de la Stalingrad şi Kursk, Reichul hitlerist avea cu totul alte griji decât proiectele aliaţilor săi niponi. Aşa că, responsabilii proiectului „Ni” au fost nevoiţi să ceară activarea exploatării zăcămintelor de care dispuneau pe plan local.

Cercetările pentru bomba atomică niponă bat pasul pe loc

La începutul anului 1944, cercetările japoneze pentru crearea unei bombe atomice erau încă în stadiu de laborator. Statut Major al Armatei Aerului începuse să nu mai aibă încredere în realizarea acestui proiect. Militarii care credeau în mod serios în forţa de distrugere a acestui tip de bombă erau din ce în ce mai rari. Dar, cu cât situaţia militară se vădea mai dificilă pe fronturile de luptă din Pacific, cu atât mai mult comandanţii armatei nipone îşi întorceau ochii spre noile descoperiri ştiinţifice.

În marea confruntare pentru Insula Saipan, trebuia să se folosească bomba atomică…

Situaţia pe front se agrava rapid. După înfrângerile navale din Marea Coralilor şi din apropierea insulelor Midway, japonezii încep să se retragă din unele teritorii ocupate anterior, dar nu mai departe de insulele Mariane care au fost declarate „frontieră inexpugnabilă”  (din timpul primului război mondial, Japonia administra aceste insule, în virtutea unui mandat al Societăţii Naţiunilor).

Bătălia pentru Saipan (cea mai mare dintre insulele Mariane), care s-a declanşat la 15 iunie 1944, a fost una dintre cele mai crâncene din tot cursul războiului din Pacific. 70.000 de americani din trupele marinei au debarcat pe insulă, susţinuţi de importante forţe navale şi aeriene. După scurgerea a trei săptămâni, însă, cu toată superioritatea lor numerică şi tehnică, nu reuşiseră încă să înfrângă rezistenţa japoneză. În acest timp, Tojo îşi intensifică insistenţele pe lângă fizicienii niponi, gândindu-se că, dacă ar avea o bombă atomică, ar putea s-o lanseze imediat asupra Saipanului, făcând ca insula să devină astfel mormântul comun al atacanţilor şi apărătorilor! Fizicienii erau însă în mare întârziere cu proiectul „Ni” si punerea la punct a bombei apărea destul de improbabilă cu toate că cercetările se desfăşurau intens. Între timp, insula Saipan e cucerită de americani. Zece zile mai târziu, la 18 iulie 1944, guvernul Tojo, care conducea ţara de la începutul războiului, demisiona.

Japonezii încep să construiască uzine de tratarea minereurilor de uraniu

Chiar din acea zi, participanţii la proiectul „Ni” începeau o importantă experienţă de separare a izotopilor de uraniu, rapoartele despre mersul lucrărilor erau prezentate regulat comandamentului. Cu începere din ziua de 18 iulie, sfera activităţii fizicienilor s-a întins considerabil. S-a hotărât ca de căutarea uraniului atât de necesar fabricării bombei să se ocupe Direcţia armamentelor a armatei mai precis cel de-ai 8-lea sector ştiinţific şi tehnic care dispunea de mai mult de 500 de oameni. Misiunea i-a fost încredinţată maiorului-inginer loichi Yamamoto, de profesie geolog, iar direcţia ştiinţifică – profesorului Sateyasu Umori de la Institutul de Cercetări Fizico-Chimice, care studiase, cu ani în urmă, la Oxford, şi fusese primul în Japonia care se ocupase de elementele radioactive. Sub directa sa îndrumare, au fost construite două uzine de tratament al minereului de uraniu care ar fi trebuit să sosească din China şi Coreea. Dar extragerea şi transportul acestuia comportau numeroase dificultăţi, fapt pentru care echipamentul celor două uzine rămânea neutilizat.

Copiii niponi extrăgeau minereu de uraniu de proastă calitate

Situaţia militară devenind din ce în ce mai critică pentru Japonia; nu se mai putea pune problema aducerii minereului din teritoriile de peste mări. Drept consecinţă, s-a luat decizia să se acţioneze înlăuntrul graniţelor naţionale, începând cu extragerea minereului de calitate proastă din prefectura Fukushima. La această acţiune au fost concentraţi elevii şcolilor din apropierea exploatării. Adolescenţii trudeau de dimineaţa până seara, scormonind pământul cu cazmalele, lovind pietrele cu târnăcopul, căutând bucăţile de culoare neagră şi încărcându-le apoi in căruţe trase de cai.

Deşi bombardate intens, laboratoarele proiectului „Ni” au rămas neatinse

Anul 1945 sosise. Locuitorii oraşului Tokio îl primeau dârdâind de frig. Oraşul ducea lipsă de combustibil. În schimb, incendiul războiului ardea din ce în ce mai aproape. Participanţii la proiectul „Ni” continuau cercetările. Noua serie de experienţe începuse să dea oarecari speranţe. Dar, în martie 1945. de pe aceeaşi insulă Saipan, asupra căreia fostul prim-ministru Tojo voise să lanseze o bombă atomică, decolau avioane americane ce efectuau bombardamente masive asupra oraşelor japoneze. La 9 martie, bombele incendiare transformaseră-n ruine şi cenuşă aproape un sfert din capitala niponă. Într-o noapte, au pierit la Tokio aproximativ 100.000 de persoane. La 13 aprilie 1945, radioul anunţa decesul preşedintelui american Roosevelt.

În aceeaşi zi deasupra oraşului Tokio şi-au făcut apariţia din nou bombardierele… Cea mai mare parte a clădirilor care adăposteau Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi Tehnice în Domeniul Aviaţiei au fost distruse de covorul neiertător al bombelor incendiare. Din uraganul de foc apocaliptic, doar blocul numărul 49, care adăpostea laboratoarele proiectului „Ni”, a scăpat ca prin minune neatins.

În iulie 1945, Japonia nu era încă gata de a crea o bombă atomică

După raidurile împotriva oraşelor Tokio şi Osaka, cercetătorii japonezi au fost practic privaţi de posibilitatea de a lucra la separarea izotopilor de uraniu. Dar în minele prefecturii Fukushima activitatea n-a încetat până în ultima zi a războiului. Spre sfârşitul acestuia, activitatea centrului de cercetări s-a desfăşurat la Kyoto, în laboratorul prof. Runsaku Arakatsu, unde au fost continuate tentativele de separare a izotopilor de uraniu. Calculele teoretice erau executate de Hidoki Yukawa, viitor laureat al Premiului Nobel. La 22 iulie 1945, cercetătorii declarau în mod ferm că Japonia încă nu este în măsură să creeze o bombă atomică.

Generalii niponi încearcă să-i convingă pe niponi să producă bomba atomică în doar 6 luni

Două săptămâni mai târziu, la 6 august, prima bombă atomică din istoria omenirii transforma în cenuşă Hiroshima. Trei zile mai târziu, ciuperca morţii se înălţa şi deasupra nefericitului oraş Nagasaki. Imediat după dezastrul de la Hiroshima, profesorii Nishina, Arakatsu şi Asada au fost convocaţi la cartierul general al armatei. Iniţial au crezut că vor fi întrebaţi dacă ceea ce au văzut în oraşul bombardat a fost provocat de o explozie atomică. Dar…

„Sunteţi în măsură voi, savanţii, cu eforturi conjugate, să realizaţi, în termen de şase luni, o bombă atomică? Noi vom râspândi zvonul că principalii participanţi la lucrările proiectului nuclear au murit in cursul bombardamentelor. O să vă organizăm funeralii naţionale. În realitate, vă veţi instala în prefectura Nagano. Acolo, în munţi, aproape de Matsushire, sub stânci de granit, se află adăpostul subteran al împăratului. Dacă americanii debarcă în Japonia, armata şi miliţiile populare vor încerca să reziste timp de şase luni în faţa invadatorilor. Şi, dacă în termen de şase luni veţi reuşi, vom face să sară în aer teritoriul ocupat de inamic si vom modifica, astfel, cursul războiului în favoarea noastră.” Fizicienii ascultau în linişte. Fanatismul şefilor ierarhiei militare era de neînţeles pentru oamenii de ştiinţă, la fel cum teoria relativităţii era indescifrabilă generalilor şi amiralilor.

„În condiţiile actuale – a luat cuvântul Nishina — nu numai că nu vom putea realiza proiectul în şase luni, dar nici măcar în şase ani. Nu avem nici uraniu, nici energie electrică. N-avem nimic!…”

Dar oamenii în uniformă păreau că vorbesc altă limbă. Părăsind cartierul general al armatei, fizicienilor, le-a rămas mult timp în memorie privirea diabolică, delirantă, a amiralului Toyotare Tamura din statul major al marinei şi cuvintele sale: „Ar trebui totuşi continuate lucrările pentru producerea bombei. Chiar dacă nu pentru războiul acesta, dar măcar pentru cel viitor…”

După capitulare, secretul proiectului „Ni” a fost bine ascuns opiniei publice nipone şi străine, fiind dezvăluit abia la începutul anilor 1980.