De ce cele mai multe cazuri de OZN-uri şi extratereştri au fost semnalate imediat după sfârşitul celui de-al doilea război mondial? Poate că aceste este motivul pentru care extratereştrii au decis să viziteze planeta Pământ în acest moment: abilitatea umană recent descoperită de a utiliza energia nucleară. Iar detonarea primelor bombe nucleare ar fi putut trimite un semnal apocalipsei în Univers.
Prima bombă atomică a fost testată pe terenul de încercare de la White Sands, în iulie 1945. Luna următoare, bombele atomice au lovit oraşele Hiroshima şi Nagasaki. La scurt timp după aceea, unităţi extraterestre ar fi fost trimise pe Pământ să investigheze acest caz. Se presupune că ar fi ajuns pe terenul de testare în iulie 1947.
Pe 1 iulie 1947, armata a început să monitorizeze un obiect zburător neidentificat. Pe 4 iulie, farfuria zburătoare s-a prăbuşit în munţi, după oraşul Roswell, la nord de terenul de testare. Ce s-a întâmplat după aceea – „muşamalizarea de către autorităţi” – a apărut în numeroase cărţi. Cadavrele a cinci entităţi necunoscute au fost recuperate din epavă. Ele prezentau o asemănare cu forma umană, dar, evident, nu erau fiinţe umane. Descrierile acestor „extratereştri”, făcute de medicii şi militarii care au fost martori, prezintă multe puncte comune. Mulţi dintre aceştia au rupt recent tăcerea, după mai mult de 40-50 de ani, şi variantele lor sunt de asemenea similare. Portretele robot ale entităţilor înfăţişează fiinţe scunde, cu o greutate aproximativă de 30-32 kilograme, cu cranii masive lipsite de păr. Ochii le erau scufundaţi în orbite, nasul lor era convex şi în loc de urechi aveau cavităţi minuscule. Aveau buze foarte subţiri, lipsite de dinţi. De la „Incidentul Roswell“ au fost semnalate apariţiile a sute de OZN-uri de către indivizi din toate categoriile sociale.