În regiunea Moanda a statului african Gabon, se află zăcământul Oklo, unde a fost organizată una dintre cele mai mari exploatări din lume pentru minereul de uraniu. În luna iunie a anului 1972 s-a dat o alarmă: un grup de probe analizate (350 determinări izotopice) arătau o importantă sărăcire a izotopului U 235, care urma a fi extras pentru alimentarea reactoarelor din centralele atomo-electrice; sărăcirea varia între 14 şi 40%! Care putea fi oare cauza? Imediat s-a constituit un grup tehnic dc specialişti francezi, care s-au deplasat la faţa locului. A urmat executarea a 106 foraje speciale. Prelevările respective de probe au pus în evidenţă existenţa numai într-o anumită zonă a zăcământului, a trei pungi alungite, lenticulare, care conţineau numai minereu sărăcit. Acestea se aflau la distanţe de câte 30-40 metri între ele, aveau lungimi de câte 14-18 metri, dar lăţimea lor era de numai cca un metru, iar grosimea de numai 0,5-1 metru.
În urma datelor culese din teren şi a analizelor de laborator efectuate, s-a întocmit un studiu complcx privind condiţiile geologice şi procesele fizice deduse drept cauze ale fenomenului respectiv; studiul a fost publicat apoi în Buletinul de informaţii ştiinţifice (nr. 193/1974) editat de Comisariatul Energiei Atomice din Franţa. Dar concluziile prezentate de specialişti după analiza primară a datelor l-au determinat pe Jacques Yvon – pe atunci înalt Comisar al Energiei Atomice să declare fără reticenţe: fenomenele fizice care s-au produs în depozitul uranifer de la Oklo constituie „un eveniment ştiinţific spectacular”!
Şi într-adevăr, comparând puţinele ipoteze plauzibile, specialiştii au prezentat următoarea explicaţie: în pungile de minereu sărăcit identificate în terenul zăcământului, în mod cu totul neobişnuit, acum 1,7 miliarde de ani în urmă s-au produs procese de fisiune nucleară în lanţ – similare celor care au loc într-un reactor atomic aceste reacţii au consumat local izotopul U 235. Totuşi, condiţiile naturale în care s-ar fi putut produce nişte reacţii de fisiune atomică în lanţ, ce s-ar fi amorsat singure şi după un timp s-ar fi dezamorsat tot singure – deşi depozitul de minereu a prezentat peste tot o compoziţie omogenă -, nu erau deloc clare. Dar mai mult decât atât, deşi la nivelul anului 1972 pe întregul glob terestru se aflau în activitate peste o sută de explorări uranifere, în nici unul din depozitele respective nu s-a constatat un fenomen similar; de altfel, cu toate că de atunci şi până acum s-au mai dat în exploatare şi alte numeroase zăcăminte de minereu uranifer, de asemenea nu au mai fost identificate în niciunul din acestea, procese fizice asemănătoare.
Astfel, aspectele atât de singulare constatate, care l-au determinat pe înaltul Comisar francez să aprecieze evenimentul ca fiind cu adevărat „spectacular”, au sesizat în mod deosebit pe unii specialişti şi oameni de ştiinţă şi din alte ţări; chiar şi în Franţa, la Academia de Ştiinţe au fost organizate două dezbateri în care s-au discutat aspectele procesuale ale straniului „reactor nuclear arhaic”.
Deşi printre ipotezele explicative s-a analizat şi posibilitatea ca neobişnuita descoperire să fie rezultată din activităţi tehnice ale unor fiinţe extraterestre care ar fi coborât pe solul terestru, totuşi în studiul publicat s-a menţinut numai explicaţia producerii proceselor fizice pe cale naturală. Schema ipotetică a fenomenelor ar fi fost următoarea: apa care s-a tot infiltrat în teren ar fi făcut ca în pungile respcctive să se colecteze minereu mai spălat de steril, deci mai concentrat decât cel rămas în terenul din jur; drept urmare, conţinutul de uraniu ar fi crescut treptat. Şi astfel, după un anumit timp, într-o bună zi, s-a ajuns la acea „masă critică” ce ar fi declanşat procesele fisiunii nucleare; dar aici, în fiecare pungă, reacţiile în lanţ nu ar fi avut caracter exploziv, întrucât apa prezentă permanent în stratul de pământ ar fi frânat continuu reacţiile nucleare.
Dar oare extratereştrii în vechime ar fi realizat experimente atomice neobişnuite?
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În regiunea Moanda a statului african Gabon, se află zăcământul Oklo, unde a fost organizată una dintre cele mai mari exploatări din lume pentru minereul de uraniu. În luna iunie a anului 1972 s-a dat o alarmă: un grup de probe analizate (350 determinări izotopice) arătau o importantă sărăcire a izotopului U 235, care urma a fi extras pentru alimentarea reactoarelor din centralele atomo-electrice; sărăcirea varia între 14 şi 40%! Care putea fi oare cauza? Imediat s-a constituit un grup tehnic dc specialişti francezi, care s-au deplasat la faţa locului. A urmat executarea a 106 foraje speciale. Prelevările respective de probe au pus în evidenţă existenţa numai într-o anumită zonă a zăcământului, a trei pungi alungite, lenticulare, care conţineau numai minereu sărăcit. Acestea se aflau la distanţe de câte 30-40 metri între ele, aveau lungimi de câte 14-18 metri, dar lăţimea lor era de numai cca un metru, iar grosimea de numai 0,5-1 metru.
