Vechii egipteni, sumerienii şi mayaşii au împrumutat tehnologia de la atlanţi sau de la o civilizaţie extraterestră necunoscută?

Evoluţia tehnologică şi culturală a civilizaţiilor europene poate fi explicată „natural”, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre civilizaţiile din Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu şi cele din America (mayaşi, azteci). Evoluţia tehnologică a acestor civilizaţii este atât de explozivă, atât de neaşteptată în raport cu perioada istorică la care ne referim, încât numai influenţa altei civilizaţii superioare (atlante) sau intervenţia unei supercivilizaţii extraterestre o poate explica.

Cercetătorul P.Perroud, referindu-se la inscripţia descoperită pe piatra celebrei porţi a leilor din Micene, notează în lucrarea sa „Împărăţia curcubeului” următoarele: „Egiptenii se trag din fiul lui Thot, preotul egiptean din Atlantida”. Un alt cercetător, P. Couteaud, descrie, la rândul său, în lucrarea „Chez les Atlantes”, acelaşi lucru cu şi mai multă claritate: „În spatele egiptenilor, al libienilor, al guanchilor şi al mayaşilor se află atlanţii. Egiptenii sunt atlanţii Orientului, fapt care corespunde legendelor conform cărora egiptenii au venit cândva dintr-o ţară din Vest“. Este, deci, evident că originea atlantă a egiptenilor nu constituie o simplă speculaţie, ci, în virtutea celor de mai sus, se conturează ca o realitate care ar putea explica multe chestiuni până în prezent neelucidate.

Simptomatice sunt în acest sens anumite descoperiri arheologice care se lasă destul de greu explicate prin prisma evoluţiei istorice tradiţionale.

1) Lentilele astronomice ale preoţilor egipteni. Aşa cum afirma Mario Zanot în „Dopo il diluvio”, „savanţii sovietici împreună cu colegii lor din Cairo au găsit sub nisipul din Sakkara, Abydos şi Heluan resturi ale unor lentile sferice din cristal perfect şlefuite. În conformitate cu părerea acestor cercetători, lentilele aparţineau unor instrumente optice cu care preoţii din valea Nilului făceau observaţii astronomice. Asemenea lentile au fost descoperite de asemeni, atât în Mesopotamia cât şi în alte zone ale Asiei Centrale”.

2) Unelte metalice pentru prelucrarea pietrei. În urma cercetării complexelor din nord-vestul Saharei, ce aparţin perioadei aşa-numite a „capetelor rotunde”, profesorul Monod şi Abbe Breuil trag concluzia că acestea au o vechime de circa 9.000 de ani. Simptomatic este faptul că aici au fost descoperite scrijelituri în piatră care prezintă o secţiune în V sau în U şi care se caracterizează prin faptul că adâncimea impresiunii este constantă şi regulată. Pietrele pe care s-au practicat aceste scrijelituri au fost corespunzător prelucrate, având o suprafaţă perfect plană. Atât prelucrarea suprafeţei, cât şi adânciturile sculptate ridică problema unei prelucrări cu mijloace mecanice, respectiv cu unelte metalice şi în nici un caz cu pietre. Cum metalele nu erau cunoscute (oficial) la acea vreme, rămâne un mister cum s-a reuşit o asemenea prelucrare a pietrei.

3) Templul grandios de la Eridu şi alte monumente gigantice. Nu departe de vărsarea Eufratului, aşezat pe o colină construită artificial, sumerienii au construit templul sumerian de la Eridu. Acesta, grandios chiar şi pentru timpurile noastre, este înconjurat de un zid de apărare înalt şi solid, dotat cu contraforturi şi se compune dintr-un fundament înalt peste care tronează o incintă largă înconjurată de coloane. Deasupra acestora încă o incintă similară, mai mică, şi în sfârşit un ultim etaj. Construcţia destul de înaltă şi solidă lasă impresia de forţă stăpânită cu toate că este construită din cărămizi de lut arse la soare.

Raportând arhitectura acestei construcţii atât de timpurii la materialele folosite, cărămizile uscate, cât mai ales la stadiul evoluţiei cunoştinţelor tehnice ale locuitorilor Mesopotamiei din vremea respectivă, nu se poate să nu semnalăm apariţia fără niciun fel de tranziţie a unor cunoştinţe arhitectonice şi de rezistenţă cum ar fi alegerea amplasamentelor, organizarea spaţiilor, jocul volumelor, folosirea stâlpilor şi a pereţilor de rezistenţă etc. Punctul de plecare al acestor civilizaţii bazate pe un evident „import tehnologic” este destul de uşor de recunoscut.

Curând însă înfăţişarea Orientului Apropiat se va schimba radical. Ca din senin vor apărea realizări tehnologice şi culturale deosebite, precum şi factori de civilizaţie atât de neaşteptaţi încât nimeni nu-şi mai poate permite să vorbească de acum înainte despre o evoluţie lineară, normală. Monumentele arhitectonice se vor succeda unul după altul, vor creşte în mărime şi complexitate. De acum vom fi obligaţi să vorbim despre complexe arhitectonice, de acum se ivesc şi dispar civilizaţii într-un mod de-a dreptul inexplicabil, de acum apar cunoştinţe tehnologice comparabile de multe ori numai cu nivelul ştiinţific al zilelor noastre.

4) Sistem sofisticat de irigaţii. În Egipt asistăm încă de la începutul mileniului V î.Hr. la o dezvoltare intensă a agriculturii bazată pe irigaţii. Multe soiuri de plante apar şi sunt cultivate aici fără nicio perioadă de tranziţie, iar animalele domestice sunt folosite deja la muncile câmpului şi în construcţii. Fenomenul apare şi aici, ca şi în cazul Mesopotamiei, aproape fără nicio tranziţie, atât sub aspectul economic şi tehnologic.

5) Formă superioară de organizare socială a Egiptului. Egiptul are, încă de la începuturile istoriei sale, o organizare socială monarhică. Organizarea tribală cu şefi de triburi, vraci, dansuri rituale sau alte şi alte elemente primitive, la care ne-am fi putut desigur aştepta, nu sunt semnalate în această perioadă istorică de început. Egiptul a trecut de la stadiul de culegători şi vânători nomazi direct la o formă de organizare politică foarte avansată: monarhia. Şi nu numai atât! Nu peste mult timp, în locul regilor vor apărea zeii şi regii-zei sau faraonii.

6) Apogeul cultului morţilor la egipteni. Curând, Egiptul va fi preocupat – destul de neaşteptat pentru un popor care de abia se aşezase pe valea Nilului – de cultul morţilor, prima construcţie edificată fiind complexul Mastaba de la Saqqara (Sakkara) în partea de nord a Egiptului inferior. Aceasta nu constituie numai locul de înhumare sau expresia respectului pentru cei decedaţi, dar şi un loc de repaus spiritual. Alături de morţi sunt depuse jertfe, iar spaţiul imens din interiorul mausoleului este destinat sufletelor acestora, suflete ce-şi găsesc aici spaţiul fizic şi spiritual cel mai propice în aşteptarea reînvierii. Mausoleul, singurul monument descoperit din această perioadă timpurie, este impresionant nu numai prin mărimea şi grandoarea sa deosebită, care vrea parcă să epateze totul în jur, dar în mod deosebit, prin noutatea şi forţa acestui cult al morţilor, cult care va atinge apogeul destul de curând, în numai câteva sute de ani. Arhitectura monumentului funerar este de o simplitate maiestuoasă, de o supleţe arhitectonică care nu are nimic de-a face cu un popor „semisălbatic” care a trăit în urmă cu peste 7.000 de ani.

7) Calendarul egiptean care se bazează pe steaua Sirius. În Egipt suntem confruntaţi cu insolitul cel mai flagrant, încă din anul 4245 î.Hr., când apare primul calendar exact. Acest calendar este cu atât mai interesant cu cât se bazează pe răsăritul stelei Sirius Alfa, o stea luminoasă mare, ce face parte din constelaţia Canis Maior situată între constelaţiile Orion şi Lepus, pe de o parte şi Argo Navis, pe de altă parte, stea care se află la o distanţă de 8,8 ani-lumină.

Sirius răsare înaintea Soarelui, iar data de 19 iulie corespunde, atât apariţiei acestui corp pe bolta cerească, cât şi începutului perioadei de revărsare a Nilului, deci începutului anului egiptean. Vechii egipteni împărţeau anul în 12 luni a câte 30 de zile, la care se mai adăugau încă 5 zile în plus la sfârşitul anului, adică în total 365 de zile. Deci, anul egiptean începe o dată cu apariţia pe boltă a stelei Sirius.

În legătură cu cel de-al doilea element calendaristic, se impune întrebarea: de ce anul a fost împărţit în 12 luni a câte 30 de zile. Mult mai simplă ar fi fost, desigur, împărţirea bazată pe alte criterii, cum ar fi de pildă criteriul multiplului sau criteriul decimal. Are acest număr 12 o semnificaţie specială? A constituit el baza numeraţiei romane şi a matematicii (sistemul sexagesimal) numai întâmplător, sau a fost „împrumutat” de undeva?

Sirius sau Sothis, numită încă şi Steaua lui Isis, constituie însă nu numai baza calendarului egiptean dar chiar şi punctul central al mitologiei atât de bogate a acestui neam. Calendarul egiptean, bazat pe periodicitatea revoluţiei acestei stele, ne pune în faţa unor întrebări care, din păcate, nici până astăzi nu şi-au putut primi răspunsul. Cum au apărut aceste extraordinare cunoştinţe de astronomie, de ce tocmai Sirius a constituit baza calendarului egiptean, nu poate nimeni să spună.

Toate aceste lucruri, ne pune să ne întrebăm dacă nu cumva sumerienii, vechii egipteni, incaşii, precum şi alte civilizaţii nu au împrumutat cunoştinţele avansate de la atlanţi sau de la civilizaţii extraterestre superioare necunoscute…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.