O faţă hidoasă a lui Caragiale: a refuzat să-şi împrumute un bun prieten cu nişte bani, deşi era aproape milionar! În plus, avea o frică exagerată de moarte…

Iată două întâmplări din viaţa celebrului Caragiale, întâmplări care îl pun pe celebrul dramaturg într-o lumină mai puţin favorabilă, însă ar fi păcat ca acestea să fie ascunse publicului.

* Într-o zi, norocul bătu la ușa lui Caragiale. Avu parte de o moștenire neașteptată, de mai multe sute de mii de lei, o sumă absolut imensă (în ziua de astăzi, ar fi fost milionar). Din ziua aceea, Caragiale se schimbă şi caracterul său urât lui ieși la iveală.

* Pănă atunci, Caragiale era un om darnic, care împărţea cu prietenii şi ce avea şi ce n-avea. Unul dintre cei mai buni prieteni ai săi a fost Drăgoescu, violonist în orchestra Teatrului Național. După primirea moștenirii, Drăgoescu veni la Caragiale și-i cere un împrumut de 300 de lei. Dar Caragiale nici nu vru să audă; îi spuse prietenului său: „Bine măi Drăgoiu, eu te credeam că-mi ești prieten adevărat. Apoi, ce fel de prieten îmi ești tu, dacă, cum ai văzut că am scăpat de sărăcie, vii să-mi ceri bani cu împrumut? Tu nu înțelegi că dacă oi împrumuta pe toți prietenii care-i am, în șase luni rămân iar calic?”

* Caragiale era şi foarte fricos de moarte. Era prin vara anului 1890 și ceva, când holera începuse să bântuie Bucureştiul. Un prieten de-al lui povesti că Ion Luca tot timpul se văita că va muri de holeră. Când au ieșit amândoi dintr-un birt, pe la ceasurile 1 din noapte, o întâmplare tragică îl deprimă cu totul. Un client murise la Hotel Union și, în acel, moment autoritățile îl scoteau din hotel. Atât i-a trebuit lui Caragiale. A început să plângă cu lacrimi ca un copil. Îşi rugă prietenul să nu-l lase singur…