Cuvinte de aur al playboy-ului Casanova: “Cea mai mare comoară a mea este faptul că sunt propriul meu stăpân şi că nu mi-e frică de nenorociri”

0
5 vizualizari

Cine nu-l cunoaște pe celebrul Casanova, aventurierul amoros (playboy-ul) italian care a trăit în secolul al XVIII-lea? A călătorit atât de mult în Europa şi a avut atâtea femei la viaţa lui încât le-a şi uitat numărul… În anul 1789, ajuns la vârsta de 64 de ani şi inactiv se*ual, a hotărât să-şi alunge plictiseala scriindu-şi amintirile unei vieţi pline de aventuri amoroase. Autobiografia plină de culoare, “Histoire de ma vie” (“Povestea vieţii mele”), are 4545 pagini şi îi descrie viaţa intimă doar până in vara anului 1774, pe când el avea 49 de ani. Pentru cei care vreţi să aflaţi mai multe despre el, vă invit să recitiţi acest articol de-al meu din 2018 – Casanova, playboy-ul care a murit ca un creştin.

Însă, dincolo de aventurile sale, un lucru este demn de remarcat la Casanova – faptul de a fi liber. Libertatea, independenţa, hoinăreala fără limite îi dau o fericire cu mult mai intensă decât viaţa sedentară, instalată pentru vreme îndelungată în oricare profesie. „Gândul de a mă fixa undeva mi-a displăcut întotdeauna şi o viaţă aşezată mi s-a părut întotdeauna contra naturii”, spunea Casanova in memoriile sale.

Deşi avea foarte multe abilităţi şi cunoştinţe, şi a fost solicitat să rămâne în slujbe foarte bine plătite (administrator al Loteriei, industriaş, consilier regal etc.), el le-a refuzat pe toate. Adevărata sa profesie, o ştie bine, e să nu aibe niciuna, să nu încerce decât în fugă toate meseriile şi toate ştiinţele şi pe urmă să le schimbe aşa cum actorul schimbă rolul şi costumaţia. De ce s-ar opri undeva? Nu vrea să aibe nici să păstreze nimic, nu vrea să fie nimic, să posede nimic, căci nu se mulţumeşte cu o viaţă, el doreşte o sută, adunate într-o singură existenţă, pe care impetuoasa sa pasiune vrea s-o trăiască.

Deoarece doreşte libertatea şi nu doreşte bogăţii, plăceri şi femei, decât câteva clipe, şi nu cere nici durată, nici securitate, el poate trece râzând prin faţa palatelor şi bunurilor acestei lumi care, întotdeauna, sunt o aservire, fiind adeptul ideii “Te ţine tot ce-ţi aparţine / Şi-acolo unde eşti stăpân tu eşti şi slugă“. Or, Casanova nu vrea să fie sluga nimănui, doar a sfintei întâmplări care, e adevărat, îl zguduie uneori puternic, dar îi procură întotdeauna cu generozitate noi surprize; de aceea, el respinge cu dispreţ orice legătură, cât ar fi ea de slabă, şi rămâne un spirit liber, în sensul cel mai înalt al cuvântului.

„Cea mai mare comoară a mea este – spune el cu mândrie – că sunt propriul meu stăpân şi că nu mi-e frică de nenorociri”. Deviză bărbătească, care îl onorează foarte mult. El nu se preocupă de ce gândesc alţii de el, trece peste obstacolele lor morale cu o nepăsare fermecătoare, indiferent de furia celor ce rămân în urmă şi de indignarea oamenilor aşezaţi cărora cizmele lui obraznice le calcă straturile de flori.